Pentru a instaura noua ordine mondială, cea visată de elita al cărei exponent este George Soros, e nevoie de politicieni, ziariști și magistrați, dar și de puternice grupuri de presiune. Mai precis, de organizații radicale, care, în numele drepturilor unor minorități, să se dedea la acte dincolo de limita legii pentru a ridiculiza sau provoca pe oricine se opune ideilor de multiculturalism și diversitate. A spus-o cu zeci de ani înainte Herbert Marcuse, ideologul marxismului zilelor noastre. În lupta pentru societatea viitorului, nu proletariatul e chemat acum să conducă revoluția, ci minoritățile și radicalii.
Unul dintre aceste grupuri radicale este FEMEN,. Cine nu le-a văzut pe tinerele în sânii goi care apar pe neașteptate și se dezlănțuie împotriva liderilor și instituțiilor care mai încearcă încă să se opună „progresului”? Oficial, asociația feministă a fost înființată în 2008 de o tânără din Ucraina- Anna Hutsol. Adevărul pare să fie însă altul. Un film documentar realizat în 2015 de cineastul australian Kitty Green arată că în spatele feinistelor dezlănțuite s-ar afla un bărbat -Victor Svyatski, despre care se credea că este numai consultantul grupului. În documentar, Svyatski susține însă că el a venit cu ideea, el le-a organizat și instruit pe fete, ba chiar le-a amenințat dacă lucrurile nu mergeau cum trebuie. Mai mult, unele dintre tinere mărturisesc deschis în fața camerei de filmat că fără Svyatski, grupul nici nu s-ar fi putut înființa.
Oricine ar fi avut ideea, scopul inițial a fost să le apere pe tinerele păcălite să plece în străinătate, unde erau mai apoi abuzate sexual. Mai mult, feministele protestau față de transformarea Ucrainei într-o destinație pentru turismul sexual. Treptat însă manifestațiile în sânii goi s-au îndepărtat de scopul inițial și au început să țintească instituții religioase și personalități bănuite de homofobie sau prea puțin entuziasm pentru societatea deschisă.
Provocările și-au atins până la urmă ținta și fetele au căpătat notorietate internațională, au început însă să aibă și probleme cu legea. Autoritățile ucrainene le-au deschis mai multe dosare pentru huliganism și ofensă adusă simbolurilor statului, Mai multe activiste au fost reținute de poliție după proteste. În timpul unei percheziții la sediul Femen, poliția a găsit un pistol și o grenadă, dar feministele au declarat că armele au fost „plantate” de autorități. Chemate să dea explicații, trei dintre combatantele FEMEN, Anna Hustsol, Yana Zhdanova și Alexandra Shevchenko, au preferat să fugă în Europa „pentru că se temeau pentru viețile lor (...) și voiau să continue lupta FEMEN”. De altfel, la acea dată, mișcarea avea deja anvergură internațională (cu peste 100 de activiste în afara granițelor Ucrainei ) și suficienți bani, . Astăzi, FEMEN are filiale în Franța, Germania, Statele Unite, Elveția, Italia, Bulgaria, Turcia, dar și Tunisia, ca să le enumerăm doar pe cele mai importante. În ciuda faptului că unele dintre proteste vizează probleme reale precum violul, industria sexului sau prostituția, FEMEN are altă țintă- „combaterea patrairhatului (puterii masculine) în toate cele trei forme- exploatarea sexuală, dictatură și religie.”
De altfel, pe site-ul FEMEN capacitatea de luptă este prezentată în termeni comerciali, probabil pentru eventualii comanditari mișcării. „Activistele FEMEN sunt femei cu antrenament special, atât fizic, cât și emoțional, gata să aducă la îndeplinire scopuri umanitare de orice complexitate sau nivel de provocare.” Ciudată prezentare, pentru că același site susține că mișcarea „refuză în mod deliberat orice asistență financiară de la partide politice, organizații religioase și alte structuri de lobby.” Dar, până la urmă, în zilele noastre, nu se poate să nu existe un mic profit când ideile și sânii activistelor atrag ca un magnet camerele de filmat ale televiziunilor din întreaga lume.