Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar caniculară, izolat, în Lunca Dunării.
Totodată, disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele de temperatură umezeală (ITU) va avea valori în jurul a 80 de unităţi, local, în sud şi în sud-est şi doar izolat în celelalte regiuni. Temperaturile se vor încadra între 14 şi 33 de grade C. Cerul va fi variabil, iar după- amiaza și spre seară, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în zonele montane, în sud şi în centru. Cu totul izolat ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. În Capitală, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară. Temperaturile se vor situa între 19 și 33 de grade C. În prima parte a nopţii vor fi condiţii pentru ploi în averse.