Doamna Vrânceanu-Firea-Pandele etc., starostele nostru edilitar (sau, dacă vreţi, edil(i)ul nostru!), nu încetează să ne uimească.
Practic, nu trece o zi de la bunul Dumnezeu, fără ca dânsa să nu ne mai ardă una cu leuca-n cap, de să ne tresară muşchii electorali (sau pectorali, la alegere!). Dureros de tot timpul, încât am impresia că în biroul ei se coc, la orice oră din zi şi din noapte, cele mai tari hotărâri pe care le poate lua o cetăţeancă de vază a urbei. Probabil că este una dintre puţinele fiinţe cu puterea de a transforma visul în realitate (scuze! apropo de „realitate”, am auzit, ieri, în conversaţia dintre două fete de la salonul de cosmetică, ieşite la o ţigară: „dragă, ca să fiu reală, am lăsat să se verse balaurul din mine”!!!).
Aceste decizii ale primăresei – care, vorba machiozei, lasă „să se verse balaurul” din dânsa – pornesc atât din dragostea ei adâncă şi oarbă pentru ideea de târg, văzut ca aşezare omenească un pic deasupra uneia datând din neoliticul târziu (Moldova-i este mumă, iar tatăl e Bacovia!!!), cât şi din dorinţa de a face din capitala ţării noastre o ctitorie aidoma gospodăriei sale din oraşul-comună Voluntari, pe care o împarte, o însufleţeşte, o îngrijeşte şi o decorează împreună cu consortul Pandele. (NOTĂ: Ajunşi în dreptul dânsului, nu pot fi uitate câteva imagini intrate glorios în folclorul vizual al poporului român: de la discursul cu ocazia începerii anului şcolar, pe care l-a ţinut cocoţat pe o catedră, în chip de tribună, până la corecţia şi lecţia de boxing aplicate, într-o parcare, unui cetăţean rău-platnic… Aceste „semne” lăsate pe scoarţa cerebrală a naţiunii au, fără îndoială, semnificaţia lor în alcătuirea priceperilor soţiei sale!). Cât despre bojdeuca- castel(!) Pandele, împopoţonată pe interior cu un gust deosebit, nu mai „facem vorbire”, fiindcă nu mai e nimic de făcut. Nici de spus.
Revenind însă la doamna Vrânceanu- Firea-Pandele, stupefacţiile pe care ni le provoacă de aproape un an de zile doamna primar (mai exact, zece luni) – şi care dovedesc că izvorul din care ele ţâşnesc e mai nesecat decât zăcămintele universale de sminteală – au devenit pentru noi aidoma băşicilor din talpă, pricinuite de un pantof nou, proaspăt ales (mă rog, cu doar 18% din sufragiile personale!) din vitrina cu oferte ale prăfuitului bazar PSD. Băşici care, trebuie să recunoaştem, tot mergând aşa şi călcând întruna cu ele, se transformă încet-încet în bătături. Şi, în ciuda jenei pe care o resimţim, noi mergem, mergem, mergem mai departe!
Ultima reuşită a „generălesei” de Bucureşti şi care onorează pulsiunile gospodăreşti din Săptămâna Mare (trecem cu obidă peste decoraţiunile de Paşti, care au devenit exemple strălucite de surogate cu înlocuitori de ersatz ale kitsch-ului, fiindcă deja s-au înregistrat multe cazuri de psihopatii la copiii sensibili şi stări vomitive la adulţii cu lingurica slabă!) este intenţia dumisale de a porni o competiţie inedită. La fel ca luna albiturilor pe ochi sau luna curăţeniei mentale… Mai precis, dânsa vrea să organizeze la Bucureşti o suită de întreceri tovărăşeşti, un lanţ de concursuri localcivice, moral-cetăţeneşti şi obştescpatriotice, intitulate „Cel mai frumos balcon”, „Cea mai arătoasă faţadă”, „Cea mai îngrijită curte”… cea mai, cel mai ETC.
Atrag însă atenţia doamnei primar (dacă se poate concentra un pic!) că, în cazul primelor două obiecte ale întrecerii (balcon şi faţadă), termenii se pot cu uşurinţă translata şi în registrul argotic al limbii române. Astfel că balcoane (cu sinonimele: baloane, bidoane, boxe, lăptării, silicoane, foale) este forma utilizată pentru substantivul (spus îngrijit!) sâni. În vreme ce faţadă (cu sinonimele: ecran, meclă, moacă, muian, mutră) înseamnă înfăţişare, chip. În ceea ce priveşte „curtea”, ea e folosită doar în locuţiunea curte de aer = penitenciar.
Urăm succes deplin lucrărilor de schimbare a meclei Capitalei!