Ludovic Orban, la un pas de a fi exclus din PNL. Florin Cîțu îl somează să dea explicații după ce a spus că rupe parteneriatul cu Iohannis

Ludovic Orban

Declarațiile făcute de Ludovic Orban la adresa lui Klaus Iohannis, după ce a pierdut șefia PNL, ar putea să-l coste. Noul lider al PNL, Florin Cîțu, l-a somat să dea explicații.

Noul președinte al PNL, Florin Cîţu, îi cere lui Ludovic Orban să explice, în BEX al PNL, declaraţia sa de la finalul congresului de sâmbătă, conform căreia parteneriatul său cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat.

„Aseară am văzut o declaraţie a domnului Ludovic Orban, la plecare, eu sper că era o declaraţie la supărare, pentru că pe mine m-au votat membrii PNL, în majoritate covârşitoare ”pentru”, şi pentru parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis.

Aşa că în primul BEX eu voi cere domnului Ludovic Orban să-şi clarifice această poziţie, ce vrea să spună. Eu cred că a fost o poziţie spusă la supărare, pentru că planurile noastre de viitor sunt strâns legate de parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. Aşa că în următorul BEX îi voi da posibilitatea domnului Ludovic Orban să clarifice această poziţie, dacă nu, o clarificăm noi pentru el”, a declarat Cîţu.

Florin Cîțu: ”PNL şi această conducere are un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis”

Întrebat dacă se pune problema excluderii fostului preşedunte al PNL din partid, Cîţu a răspuns: „Nu am spus aşa ceva, am spus să vină să ne explice ce a vrut să zică când a spus că nu există un parteneriat, pentru că PNL şi această conducere are un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis”.

„În momentul de faţă,  între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban, la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.