Ludovic Orban îi cere președintelui Klaus Iohannis să se gândească la soarta PNL, formațiune care l-a susținut în timpul celor două mandate la Cotroceni.
Liderul liberalilor susține că PNL și-a respectat angajamentele luate față de președintele României, motiv pentru care Klaus Iohannis trebuie să se gândească la soarta acestui partid.
„Preşedintele Iohannis a obţinut al doilea mandat sprijinit de PNL. Şi în primul mandat, am povestit că eu m-am retras din candidatura la preşedinţia PNL ca să fie Klaus Iohannis preşedintele PNL, ca să aibă poziţia de candidat la Preşedinţia României. Decizia mea de retragerea a fost un sacrificiu personal, mă alegeam probabil preşedintele PNL, după eşecul USL şi după demisia lui Crin Antonescu, mă alegeam cu aplauze, nu cu voturi.
Am renunţat la poziţia de preşedinte al PNL pentru că am considerat că trebuie să alegem în funcţia de preşedinte al PNL un membru PNL care să aibă şanse maxime să câştige Preşedinţia României şi s-a dovedit o alegere extrem de potrivită.
Klaus Iohannis a fost ales preşedintele PNL şi a câştigat alegerile prezidenţiale din 2014. În 2019 l-am susţinut cu toată forţa, PNL l-a sprijinit. (...) Preşedintele Iohannis este la al doilea mandat, cred că PNL şi-a onorat toate angajamentele în legătură cu preşedintele României şi cred că este extrem de important ce se întâmplă în continuare cu PNL. (...) Cred că inclusiv preşedintele Iohannis trebuie să se gândească la soarta PNL”, a spus Ludovic Orban la Realitatea Plus.
PNL nu poate ajunge un partid sub asediu
Ludovic Orban a adăugat că soarta PNL nu poate fi de partid „sub asediu” din cauza faptului că un premierul său „nu a avut curajul să comunice public” nişte puncte din biografie.
„Şi ajungem acum ciuca miştourilor. Nu vreau să vă spun că aproape mi-e frică să deschid internetul, pentru că există un izvor nesecat de glume şi de batjocură. Nu mai vorbesc de atacurile sistematice pe care le înregistrăm împotriva PNL nu neapărat pentru cum se guvernează, ci din cauza unei situaţii în care premierul nu ştie să trateze o astfel de situaţie.
Politica are o dimensiune morală profundă. În politică, atunci când eşti confruntat cu astfel de situaţii şi mai ales când deţii o funcţie atât de importantă, nu poţi să fii evaziv, nu poţi să fii arogant, nu poţi să fugi de întrebări. Trebuie să dai explicaţii, pentru că altfel orice semn de întrebare care rămâne va genera cercetări ulterioare şi presiune ulterioară asupra ta ca om public”, a afirmat Orban.