Ludovic Orban este opimist că vom putea un Guvern învestit de către noul Parlament, până de Crăciun.
Duminică dimineața, președintele PNL, Ludovic Orban, a participat la o nouă rundă de negocieri cu partidele din coaliția care dorește să dea un nou Guvern, USR Plus și UDMR.
„Cred că dacă există bunăvoinţă, prevederile regulamentare permit, dar să vedem cum se va aşeza Parlamentul. În ceea ce ne priveşte, ne vom face temele, vom munci până vom avea gata programul de guvernare, lista Guvernului şi toate celelalte, protocolul de coaliţie şi celelalte elemente de negociere. (...) Listele de miniştri le vom stabili după finalizarea negocierilor”, a declarat Ludovic Orban la intrarea la negocieri.
Orban a mai spus că, în acest moment, prioritar este constituirea Camerelor Parlamentului, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni în vederea alcătuirii noului Guvern.
„Acum, prioritară este constituirea Camerelor, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni declanşate de preşedintele României", a afirmat Orban.
Cum s-au împărțit ministerele
După 10 ore de controverse, reprezentanții PNL, USR-PLUS și UDMR au finalizat, vineri, împărțirea portofoliilor în viitorul Guvern de centru dreapta. Astfel, viitorul Executiv va avea 18 ministere, dintre care 9 vor aparțin liberalilor, 6 useriștilor și 3 UDMR-ului.
În ceea ce priveşte cele două funcții de preşedinte de la Parlament, preşedinte al Senatului va fi desemnat un reprezentant USR-PLUS, iar șefia Camerei Deputaţilor va reveni PNL, favorit fiind Ludovic Orban.
Ministerul Apărării Naţionale – PNL Ministerul de Externe – PNL Ministerul Finanţelor Publice – PNL Ministerul de Interne – PNL Ministerul Educaţiei Naţionale – PNL Ministerul Energiei – PNL Ministerul Agriculturii – PNL Ministerul Culturii – PNL Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – PNL
Ministerul Justiţiei – USR-PLUS Ministerul Transporturilor – USR-PLUS Ministerul Sănătății – USR-PLUS Ministerul Fondurilor Europene – USR-PLUS Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – USR-PLUS Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – USR-PLUS
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – UDMR Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – UDMR Ministerul Sportului şi Tineretului – UDMR