Primăria Alexandria a făcut o nouă parcare unde a fost întins covorul roșu, pentru nuntașii edilului Victor Drăgușin. Asfaltul turnat pe alei a crăpat deja.
La mult așteptata nuntă a fiicei primarului din Alexandria, Victor Drăgușin, oaspeții au fost întâmpinați pe covorul roșu, într-o parcare nou-nouță și cu alei proaspăt asfaltate. După cum arătam în ziarul de vineri, printr-o „hotărâre de urgență”, Consiliul Local a aprobat, în luna aprilie, alocarea a peste 2,5 milioane lei (circa 570.000 de euro) pentru proiectul de „amenajare infrastructură Parc Vedea”.
Deși lucrările nu erau în proiectele Primăriei, banii de la bugetul de stat și de la cel local au fost dați taman în preajma căsătoriei dintre fiica edilului, Carmen Andreea Drăgușin, și Cristian Bamboe, fiul șeful Casei Județene de Pensii Teleorman, PNL-istul Emilian Bamboe.
Drăgușin ne-a spus că lucrările au început din aprilie. Oamenii locului, pe care i-am întâlnit, sâmbătă, în Parcul Vedea, susțin că se lucrează „de vreo trei săptămâni”.
Asfaltul așternut, în grabă, peste aleile pline de gropi, prezenta crăpături vizibile, urme de roți sau de încălțăminte. Două fete, venite la nuntă, mergeau cu pantofii în mână, iar una se plângea că i s-a rupt tocul, după ce s-a înfipt în asfalt. Alți tineri cu care ne-am întâlnit erau supărați:„Abia au pus asfaltul și e, deja, găurit. Treabă de mântuială”.
Supravegheați de polițiști locali
Odată cu lucrările de pe aleile publice s-a turnat asfalt și pe terenul concesionat de afaceristul Florin Roșu, în fața restaurantului „Rustic”, unde a avut loc petrecerea. La nunta care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică au venit în jur de 400 de invitați, după aprecierile unor oaspeți. Printre cei care i-au încântat pe nuntași s-a numărat și formația „Amadeus”, care încasează sume cuprinse între 1.500- 2.000 de euro, așa cum arată prețurile afișate pe internet.
Tot din spusele localnicilor am aflat că darul nu a fost mai mic de 1.500 de lei și a variat în funcție de posibilitățile rudelor, prietenilor, colegilor sau angajaților socrilor. De la București au venit colegi de-ai miresei, consilieră la Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea. În acest context, spun oamenii locului, suma strânsă a fost de cel puțin 130.000 de euro. Prețul tacâmului afișat de Rustic este de cel mult 40 de euro, deci o cheltuială de 16.000 de auro. Drept urmare, mirii tot au rămas cu peste 110.000 de euro „cash”.
La capătul drumului care duce spre Parcul Vedea, un polițist local era „camuflat” într-o Dacia 1.300. La vederea aparatului foto, omul nu știa cum să plece mai repede de la „postul de observare”.