Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, are propria ipoteză referitoare la scandalul Hrebenciuc. În opinia sa, profitor n-ar fi Marcel Ciolacu, candidatul social-democrat în alegeri, ci adversarii săi, Nicolae Ciucă și Mircea Geoană.
Purtătorul de cuvânt al social-democraților vine cu propria variantă de scenariu la speculațiile vehiculate în spațiul public. În esență scandalul Hrebenciuc are la bază declarațiile lui Gigi Becali despre o negociere pentru promovarea lui George Simion în turul doi la prezidențiale.
Lucian Romașcanu, despre scandalul Hrebenciuc
Speculațiile legate de un aranjament pentru promovarea lui George Simion în turul doi au apărut în urmă cu câteva zile. În esență, schema Hrebenciuc, așa cum a fost numită de deputatul PNL Alexandru Muraru este simplă. Potrivit acestuia, organizațiile PSD ar fi primit dispoziții să asigure că candidatul AUR va primi câte 20 de voturi, de la alegătorii social-democrați, în fiecare secție de votare.
Liderii PSD, de la Marcel Ciolacu la Lucian Romașcanu, s-au grăbit să le dezmintă, fără prea mult succes însă. Declarațiile lui Gigi Becali referitoare la o înțelegere cu Viorel Hrebenciuc, dar și fotografile în care Mihai Tudose apare alături de fosta „eminență cenușie” a partidului, au fost de natură să le amplifice.
Acum, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al social-democraților vine cu o altă ipoteză. În opinia sa, aceste teorii i-ar avantaja pe Mircea Geoană și pe Nicolae Ciucă.
„Discutăm de câteva zile de tot felul de scenarii, întâlniri, alianțe subterane, toate care se dovedesc, evident, în defavoarea Partidul Social Democrat. Poate că e momentul să ne uităm un pic de la distanță la toate aceste întâmplări și să încercăm să discernem ce ar putea fi în spate”, a transmis purtătorul de cuvânt.
Varianta politicianului PSD
Lucian Romașcanu susține că Viorel Hrebenciuc nu mai are nici o calitate oficială în PSD. Punând cap la cap mai multe afirmații, purtătorul de cuvânt al PSD ajunge al concluzia că adevărații profitori ai scandalului sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă
„Fapte:
- Hrebenciuc nu are nicio calitate oficială în cadrul PSD. Nu mai este nici membru simplu de ani de zile;
- Hrebenciuc îl roagă pe Becali să-l bage pe Simion în turul 2 deși asta e treaba lui Becali oricum, ca membru AUR;
- Rares Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, îi transmite lui Becali că el și PNL vor vota Simion în turul doi;
- Becali vorbește cu toată lumea, Hrebenciuc, Ghiță, Kelemen ca să aflăm că totuși curat e Geoană;
- Media preia discuția Becali – Hrebenciuc și doar marginal discuția Becali – Rareș Bogdan;
- Când subiectul e copt, apare o poză din august a lui Hrebenciuc cu Tudose ca să mai pună puțin gaz pe foc;
- Hrebenciuc a fost șeful de campanie a lui Geoană (prieteni pe care Geoană are grijă să-i păstreze, împreună cu Vanghelie & Co);
- Sebi Ghiță are contribuții istorice la parcursul politic a lui Geoană”, transmite Lucian Romașcanu pe Facebook.
Iar de aici, concluzia pe care o trage, sub formă de întrebare:
„Întrebare legitimă: și dacă tot acest scenariu ajută pe domnii Geoană și Ciucă?”
Lucian Romașcanu încearcă să acopere incendiul declanșat de Gigi Becali
Zilele trecute, Gigi Becali a aruncat în aer scena politică cu o serie de declarații referitoare la o înțelegere dintre PSD și AUR. El spunea, la vremea respectivă că a discutat cu Viorel Hrebenciuc despre o înțelegere menită să-l ducă pe George Simion în turul doi la alegerile prezidențiale. Într-un astfel de scenariu, candidatul AUR s-ar fi confruntat cu Marcel Ciolacu.
„Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: „Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi.” Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate»”, a declarat atunci George Becali.
Becali a spus că a avut o discuție similară și cu Rareș Bogdan, referitoare la susținerea în turul doi. Cei doi ar fi convenit să-și acorde sprijin reciproc în turul al doilea, în funcție de candidatul calificat. Ulterior, europarlamentarul PNL a dat o altă explicație referitoare la această discuție.
„Domnul Becali, m-a sunat sâmbătă când eram la Londra, la o întâlnire cu românii, și mi-a spus așa: «Rareș, eu cred că Nicolae Ciucă este un om extrem de serios, e un patriot, e un familist și e un creștin practicant ca și mine. Îți spun sincer că dacă nu îi promiteam lui George (Simion -n.r.), a spus el, că intru în campanie electorală pentru partidul pe care îl reprezintă, atunci l-aș fi susținut pe Nicolae Ciucă». Și atunci i-am spus: «Gigi, cu siguranță în turul doi vei putea face asta»”, a explicat Rareș Bogdan.