Arată ca o păpușă. Dar nu ca orice fel de păpușă. Arată ca o păpușă călcată de TIR în zona abdomenului.
Te întrebi unde i s-au dus intestinele. Mijlocul e atât de subțire că ai putea să o cuprinzi cu mâinile și să-ți simți, la spate, buricele degetelor. Deasupra tronează o pereche de sâni împinși violent de pungile puse de un doritor de bine, deposedat de glandă morală. Tot el, sau poate altul, s-a ocupat și de pomeți. I-a luat la rindea, i-a umflat sensibil să facă maxilarul simetric. Buzele sunt două excursii pe derdeluș, iar nasul ca un vârf de lance. Sprâncenele, luate la ac și cerneală, arcuiesc nefiresc ochii ai căror colțuri au fost atent șmirgheluite. E un basorelief, o Madonnă de ghips, te aștepți să crape dacă o faci să râdă. Te uiți atent în poza de buletin, cum poate fi vorba de aceeași persoană? Înapoi la tine se uită o față de om, drăguță dacă nu frumoasă, imaginea aproximativă a unuia dintre părinți. Meseria ei? Consoartă. Adusă din cloaca Moldovei și trecută prin mașinăria de frumusețe, de partea cealaltă a ieșit un fel de abominație a formelor copiate din Burda revistelor glossy. Miroase a ceva nenumit, obligatoriu scump, telefonul cu ștrassuri și hellokitty care clipește, periodic, la 3.14 secunde este de cea mai nouă generație. Cadou de la consort. Consortul a parcat-o în fața cabinetului că nu mai putea. Nu mai putea de ea. De fițele și ifosele ei. Femeie nebună și alta nu. La câți bani a băgat în tencuiala ei putea și ea măcar să fie mai docilă. Dar unde n-a dus-o! Cannes, Monte Carlo, Paris, Londra, Roma, Dominicană, Punta Cana și tot tacâmul, Thailanda și Singapore. A dus-o până și în Dubai. Dubai! Destinația comodă a tuturor fabricanților de Pinocchio în varianta feminină, păpuși de cedru care nu vor mai fi vreodată copii.
Consortul e întodeauna născut în zodia „peștilor”
Există un secret. Un mic secret. Minuscul chiar. Secretul e că…„Nu vă supărați, doamnă, cu ce se ocupă soțul?”. „Știți, nu suntem luați cu acte...”. „Aha. Și dânsul ce face?”. „Afaceri!”. „Afaceri?”. „Da”. „Cu ce?”. „Cu mașini, se duce, aduce, vinde...”. Este un leitmotiv pe care l-ai mai auzit. Tot românul purtător de breloc în formă de femeie tunată e merceăndaizăr de mașini. Născut în zodia Peștilor. Semnele sunt evidente. Privirea goală. Poziția dezinvoltă. Aroma kilometrilor de necunoscuți care i-au trecut prin față. Pentru ea ești doar unul din alții care nu-i vor pricepe vreodată povestea. Sărăcia pe care-a lăsat-o în urmă încă din adolescență. Școala? Nu era de ea foarte mult. Ce formație profesională aveți, doamnă? Nu contează de fapt. De dragul textului poți scrie că a făcut ASE-ul. Sau psihologia. E ceva senzual să faci psihologie la distanță când ești consoartă, te alegi cu o patalama pe care n-o s-o folosești niciodată, o tâmpă confirmare a sănătății anormalului profund pe care-l trăiești. Diplomă pentru câteva mii de Euro. Alt capriciu. Nu mai doarme noaptea. Îți vine să-i spui că era de așteptat, după atâtea nopți albe. Albe ca dinții tociți de-atâtea procedee de cristalinare. Pe-un incisiv zace, anost, un mic cristal de zirconiu. Dar așteaptă câteva minute și-o să-ți spună secretul. Secretul este că nu el o ține pe ea. Ea îl ține pe el. Și-atunci îți vei aduce aminte de altceva. De snoava spusă de un vânzător de vin la litră în piață care pune ban peste ban, la saltea, să-i ia copilei apartament la oraș. Că altă șansă n-are decât să-i ofere o șansă. Că dacă Doamne ferește el pățește ceva știe ce-o să i se întâmple fetii... Multora, și le și știe, li s-a întâmplat așa.
Poveștile curvelor de lux sunt întodeauna la fel
Pe la 14 ani sunt luate cu japca, duse de nas de mașina frumoasă, restaurantele cu parfum sănătos și mersul la Poiană. Înainte de 20 de ani o să aibă deja cel puțin cinci operații estetice, apoi iau calea Spaniei. Sau Italiei. Sau Germaniei. Produs. Duse la produs. Puse la produs. Ca niște taximetre, au și ele o viață, și investiția inițială de câteva mii de Euro aduce dividende de câteva sute de mii. Cam atât face o femeie care ia calea companionatului. Le țin, fără acte, le păcălesc că o să le ia de neveste și, apoi, la dau la alți bărbați. Sub amenințarea cuțitului. Sau cu bătaia. Femeia se rupe repede, după două-trei experiențe li se arde siguranța și-atunci începe traiul bun. Pentru ei, nu pentru ele. Murdărite definitiv de păcatul trupului acceptă răsplata sub formă de turism sanatorial. O lună pe an într-o destinație exotică, 11 luni pe an de tras. Tras pe brânci. Tras pe nas. Tras pe venă. Majoritatea beau alcool. Alcoolul le ține treze. Alcoolul le amorțește simțurile. Alcoolul le păstrează slabe și le taie pofta de mâncare. Pentru că de fapt trăiesc, prințese înghețate, în apartamente insalubre, cu toalete scumpe în dulapuri jigărite, cu o sticlă de votcă și-o cutie de croissante așteptând următorul telefon. Următorul client. O închisoare din care nu poți spera să ieși decât prin boală. Prin nebunie. Și atunci realizezi. Realizezi că n-ai ce să faci. Realizezi că dacă vorbești cu poliția o să fii luat de fraier. Pentru că doamna n-o să depună vreodată mărturie. Știe că de multe ori, în provincie, sunt și polițiști implicați cumva în astfel de povești. Nu de alta dar când nu sunt clienți sunt și ei…vânzători de mașini. Și-apoi ce-o așteaptă dacă se dă în vileag? La ce se întoarce? Și cine-ar putea să-i dea o viață? E o carcasă pângărită fără opțiuni.
Cătușele confidențialității
Asta i-a adus ei libertatea. Sclavia paietelor și-a machiajului violet. N-are timp să vină la terapie. Pleacă sâmbătă. Nu, nu știe când se întoarce. Vrea doar ceva să doarmă. Vrea doar ceva să nu-i mai freamăte pieptul. Ceva să-i ia atacurile de panică. Știi, pe undeva, că totul e greșit. Tot peisajul. Mis-en-scene-ul e murdar de sus până jos. Și riști. Riști și-i spui verde în față ce crezi. Îi explici cum este cu legea asta cretină, îi spui că tu nu poți rupe cercul confidențialității cât timp viața cuiva nu e în pericol. Dar că ai putea să mergi tu la poliție. Să o ajuți. Zâmbește din nou. „Încercați degeaba, domnule doctor. N-am să fac asta vreodată, știam în ce mă bag de la început și dacă mă întreabă cineva ceva am să mint. V-am spus dumneavoastră pentru că sunteți doctor ca să mă tratați mai bine”. Zdrobit, te-apuci să-i scrii o rețetă. „Fără alcool, vă rog. Trei mese pe zi, vă rog”. Ea nu știe, dar i-ai scris pastile care pot fi luate și cu alcool. Și i-ai trecut și niște vitamine. Îi lași un număr de telefon. Îi stai la dispoziție dacă se răzgândește. Se ridică. Pleacă. Nu știi dacă ai s-o mai vezi vreodată. Probabil că nu.
Post-scriptum: personajul prezentat a fost ficționalizat pentru a păstra confidențialitatea. Dar este inspirat din fapte reale.
Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru