Fostul președinte Traian Băsescu a rămas fără indemnizația pe care o primea în calitate de fost șef al statului. Administrația prezidențială a hotărât să-i retragă acest beneficiu după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că a colaborat cu Securitatea. Fostul președinte și-a pierdut toate beneficiile, începând cu casa de protocol, protecția SPP și suma de bani care i se cuvenea, conform Legii 406 din 2001.
Fostul președinte Traian Băsescu nu va mai beneficia de drepturile care i se cuveneau în calitate de fost șef al statului. Acestea i-au fost retrase în baza reglementărilor în vigoare, după ce a fost declarat colaborator al fostei Securități comuniste.
Mai nou, Administrația Prezidențială i-a retras indemnizația lunară de fost conducător al statului român. Suma pe care o primea reprezintă, conform legii, 75% din indemnizația cuvenită unui președinte al României în funcție.
Informația cu privire la retragerea indemnizației a fost confirmată de Administrația prezidențială pentru Grupul de Investigații Politice (GIP).
„În 8 aprilie 2022, Administrația Prezidențială ne-a informat că „prin act administrativ intern, s-a dispus că, începând cu data de 23.03.2022, domnul Traian Băsescu nu mai beneficiază de indemnizația stabilită în temeiul art. 2 lit. B) din Legea nr. 406/2001, respectiv «o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu».
Administrația Prezidențială ne-a informat, de asemenea, că în cadrul instituției a fost angajată o singură persoană pe funcția de consilier la cabinetul fostului președinte Băsescu. Persoanei respective, prin act administrativ intern, i-a încetat contractul individual de muncă, începând cu data de 23.03.2022”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul GIP.
În ce condiții se pierd drepturile
După ce Traian Băsescu a fost declarat colaborator al fostului serviciu de poliție politic, Securitate, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, datată in 23 martie 2022, și-a pierdut toate drepturile de care beneficia în calitate de fost președinte. Este vorba despre pază, protecție și autoturism asigurate de SPP și vila de protocol primită de la RAAPPS.
Potrivit articolului 2 al Legii nr. 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de mai multe drepturi. Este vorba despre o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu. De asemenea, foștii președinți beneficiază de serviciile a două persoane încadrate la Administrația Prezidențială. Pe de-o parte una cu post de consilier, iar cealaltă cu un post de secretar.
Aceste drepturi pot fi pierdute, conform articolului 3 din aceeași lege, în anumite situații. Nu mai beneficiază de prevederile legii persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.