Dosarul Caracal. Familiile victimelor cât și monstrul din Caracal, Gheorghe Dincă, au cerut ca ancheta să fie refăcută. Judecătorii din Olt trebuie să decidă, săptămâna viitoare, dacă trimit dosarul înapoi la DIICOT, pentru refacerea anchetei sau îl trimit spre judecare.
Familiile celor două victime spun că nu există dovezi clare și suficiente care să arate faptul că cele două fete ar fi fost omorâte de Gheorghe Dincă. Pe de altă parte, Gheorghe Dincă susține că asupra lui au fost făcute presiuni în așa fel încât să recunoască aceste două crime.
Familiile celor două fete au cerut în fața judecătorilor ca Gheorghe Dincă să fie supus testului poligraf pentru a se afla adevărul. La rândul său, Carmen Obârșanu, avocatul familiei Melencu, a declarat sâmbătă că a solicitat instanței de judecată să ceară ca DIICOT să prezintă toate probele din acest dosar.
Lovitură în Dosarul Caracal
„Am verificat actele dosarului și am găsit niște adrese de înaintare a unor CD-uri care se referă la traseul lui Gheorghe Dincă în ziua dispariției Luizei. Dacă mergem pe acel traseu pe care l-au constatat experții de la Ministerul de Interne constatăm că traseul nu este cel pe care îl invocă Dincă. Traseul este cu totul altul.
Deși procurorii aveau dovada la dosar au mers pe alta pistă care nu avea niciun mijloc de susținere și au refuzat să caute fetele”, acuză Carmen Obârșanu. Conform acelui traseu, Luiza nu ajunsese în casa lui Gheorghe Dincă. „E clar că procurorii au ascuns adevărul”, acuză avocatul familiei Melencu.
„Noi nu dorim să îl scăpăm pe Dincă de răspundere penală, ci dorim fetele și să aflăm adevărul. Atât și nimic mai mult”, a mai spus Carmen Obârșanu, sâmbătă, la Antena 3.
Lovitură în Dosarul Caracal
Săptămâna trecută, avocații celor două familii au cerut retrimiterea dosarului la procurori, iar magistraţii Tribunalului Olt au stabilit ca deliberarea şi pronunţarea în cauza referitoare la dosarul ''Caracal'', având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, să aibă loc pe 3 iunie.
Reamintim că, pe 15 ianuarie, a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.
Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.