Fotbalul este un sport atât de popular, încât, uneori, chiar și oameni prinși până peste cap cu diverse alte chestiuni mai importante își fac timp pentru el.
La începutul săptămânii am aflat că foștii sefi ai SRI urmăreau cu interes traiectoria alegerilor din 2014, de la Federația Română de Fotbal. Și, am mai descoperit, din dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic, directorul „Evenimentului zilei”, că discuția a devenit contradictorie la un moment dat. Explicabil, dacă ne gândim că succesul sportului are la bază emoția, iar fotbalul oferă sentiment din plin. George Marior și Florian Coldea nu „chibițau” amical după un meci Barcelona - Real Madrid, ci pe tema concurenței Răzvan Burleanu / Gheorghe Chivorchian. Așadar, le păsa sau le pasă de fotbal. De-a lungul timpului, oameni importanți în economia administrației unei țări s-au preocupat de „Sportul Rege”. În 1996, președintele Ion Iliescu l-a convins pe selecționerul Anghel Iordănescu să nu demisioneze înaintea Campionatului European din Anglia. Da, au fost vremuri când „Generalul” era un personaj strategic, de interes național. La vremea respectivă, enervat de blaturile din campionatul intern, „Tata Puiu” a amenințat că pleacă văzând cu ochii și iconițele. Șeful statului i-a făcut marcaj „om la om” și l-a înduplecat pe selecționer. Atunci, fotbalul era un fel de „interes național”. În 1998, președintele Emil Constantinescu a făcut o vizită naționalei României, care se pregătea pentru Campionatul Mondial din Franța. Da, au fost vremuri când „tricolorii” participau la cel mai important eveniment fotbalistic și timpuri în care în politică dicta Convenția Democrată Română (CDR). Așadar, președintele a vrut să-i cunoască pe Hagi, Popescu, Petrescu sau Stelea. Momentul a rămas însă în istorie pentru că Emil Constantinescu s-a dezechilibrat, uman, în momentul în care a încercat câteva jonglerii cu mingea. Învins de un pârdalnic de balon, președintele avea să declare, doi ani mai târziu, că a pierdut un meci mai important: cel cu serviciile. Tot în acea vreme, lângă „Generația de Aur” a putut fi văzut și Crin Antonescu, în calitate de ministru al Tineretului și Sportului. Despre fostul președinte al PNL se poate spune, apelând la un truism fotbalistic, că „a agățat ghetele în cui”, brusc și fără să fie forțat de vreo „accidentare”. În ordine cronologică, al treilea președinte al României, Traian Băsescu, a fost cunoscut și ca un microbist. În 2005 a asistat, în Giulești, la derby-ul jucat de Rapid cu Steaua, iar un an mai târziu a sărbătorit cu Gigi Becali și jucătorii echipei din Ghencea calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Cu câteva săptămâni înaintea alegerilor din 2009, Mircea Geoană, cel care avea să treacă asimptotic sau să rateze „la mustață” Cotroceniul, a fost prezent la un meciul jucat de Unirea Urziceni, în Ghencea, împotriva Sevillei, în Liga Campionilor. Simpatizant al Rapidului, Geoană a fost prins ulterior într-un scandal născut dintr-o directivă primită de comentatorul meciului, căruia i s-a transmis „de sus” să menționeze prezența pe stadion a candidatului la prezidențiale. Așadar, le pasă de fotbal. Episoadele amintite mai sus au rămas fără urmări, au fost întâmplări benigne, știri efemere. Primul însă, cel al discuței dintre Maior și Coldea, duce, cel puțin speculativ, cu suspiciuni rezonabile, spre Răzvan Burleanu. Omul care, printre altele, datorită fișei postului, se ocupă și de echipa națională. Reprezentativa care a ratat calificarea la Mondialul din Rusia și care a câștigat 1 punct din 6 cu Muntenegru. Nu știm ce-or fi discutat mai marii Serviciului Secret din fosta țară Iugoslavă, fapt este că federația de la Podgorica este condusă de Dejan Savicevici. Fotbalist cu o carieră „sustenabilă” la AC Milan, alintat „Geniul” de Silvio Berlusconi. Și avem deja o explicație pentru faptul că muntenegrenii ne-au eliminat matematic din cursa de calificare. Sau de ce ei îl au pe Stefan Savici la Atletico Madrid, echipă care a făcut furori în Spania și cupele europene în ultimii ani, iar jucătorii noștri se transferă de parcă ar fi mutați disciplinar.