Elena Udrea este susținută moral, în Bulgaria, de iubitul ei, Adrian Alexandrov, cel care a ajuns, astăzi, în țara vecină, însoțit de un prieten. Decizia care o vizează pe cea care a fost ministru al Turismului
Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, a ajuns în Bulgaria, pentru a fi alături de iubita lui. Astăzi, fostul ministru al Turismului, va ajunge din nou în fața magistraților din țara vecină. Adrian Alexandrov a mers în Bulgaria însoțit de un prieten.
Adrian Alexandrov a ajuns în Bulgaria pentru a fi alături de Elena Udrea
„Adrian Alexandrov a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că Elena Udrea se simte ceva mai bine, că a avut o cădere în momentul în care a fost prinsă aici, în Bulgaria, și că speră că astăzi se va simți și mai bine după acest termen de la tribunal.
Logodnicul Elenei Udrea a mai spus că este o presiune mare pe umerii lui și că nu reușește să rezolve câte și-ar dori însă a venit aici pentru a o susține pe partenera sa.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a vorbit despre procedura de extrădare a Elenei Udrea: „Nu este în atribuția noastră să discutăm cu judecătorii din Bulgaria”.
Elena Udrea a ajuns în faţa instanţei din Bulgaria în regim de urgență Autorităţile din ţara vecină au finalizat procedurile înainte de termenul avansat iniţial, ziua de luni. Audierile s-au împotmolit însă, în lipsa unui translator.
Ce a spus ministrul Justiției despre extrădare
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Ea a fugit din ţară prin Vama Giurgiu, la ora 11, înainte de pronunţarea sentinţe în dosarul Gala Bute şi a încercat să treacă graniţa în Grecia. Poliţia a eliberat o ordonanță de reţinere de 24 de ore. Apoi, aceasta a fost prelungită până luni. Totuşi, fostul ministru al Transporturilor a ajuns azi în faţa judecătorilor bulgari.
Pentru că Bulgaria este o țară ce face parte din Uniunea Europeană, procedura de extrădare nu mai implică colaborarea Ministerului Justiţiei cu autorităţile de acolo.
„Suntem într-o procedură de predare. Nu va dura foarte mult. Mandatul de arestare european va urgenta aceste proceduri. Nu este în atribuția noastră să discutăm cu judecătorii din Bulgaria. Este în atribuția noastră să sprijinim acest proces la cerere dacă Tribunalul București sau instanța bulgară ne solicită sprijin cu documentele, atunci se implică și Ministerul Justiției.”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.