Liviu Dragnea: „E acuma o mână de trădători, de slugi, care vor să târască România în război cu Rusia. Dar de ce ne băgăm noi aici”

LIVIU DRAGNEA

Liviu Dragnea a început campania electorală, iar prima vizită politică pe care a făcut-o a fost în Oradea. Fostul președinte PSD vrea să ajungă din nou la putere și a enumerat câteva dintre planurile sale.

Președintele Alianței Pentru Patrie (APP), Liviu Dragnea, a fost în vizită la Oradea, unde a ținut un prim discurs, după eliberarea sa din închisoare.

Liderul APP, împreună cu Liviu Pop, fostul ministru al Educației,  Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și Codrin Ștefănescu, a fost întâmpinat de președinta filialei locale, Lilla Debelka, la sediul din Bihor.

Liviu Dragnea a criticat actuala guvernare care nu face nimic pentru bunăstarea românilor. El a afirmat că marile companii străine fac bani la noi în țară, după care îi scot afară, ținând salariile joi și prețurile sus.

„Avem resurse inimaginabile, pe care nu le are nicio altă țară din Europa, unele sunt acoperite de așa numitele secrete de stat”, a spus liderul APP.

Liviu Dragnea și Grădina Maicii Domnului. România este țara aleasă de Dumnezeu

Totodată, președintele APP a vorbit și despre agricultura românească, amintind că nu există nicăieri în lume un pământ mai bogat ca în România.

„Dacă vorbim de agricultură, nu există nicăieri în lume un pământ mai bogat ca în România, care să dea atâta savoare și gust legumelor și fructelor. Dar noi în magazine cumpărăm fructe și legume fără niciun gust, cu otrăvuri pe care ei (n.r. – străinii) le numesc E-uri”, a spus Dragnea.

Fostul lider social-democrat a mai spus România nu este o insulă a lui Iohannis, Nicolae Ciucă și alți golani vânduți străinilor.

„E acuma o mână de trădători, de slugi, care vor să târască România în război cu Rusia, dar de ce ne băgăm noi aici (n.r. – în susținerea ucrainenilor)? Să susținem ce? Ca să poată veni aici tot mai multe trupe străine și să se predea conducerea apărării naționale a României către francezi? Cu ce ne ajută? De ce să se ducă ostilități pe teritoriul României? De ce să nu avem și noi pentru românii din Ucraina aceleași drepturi pe care le au ungurii din Ucraina?”, a spus Dragnea.

Totodată, președintele APP a criticat în termeni duri Occidentul și globaliștii care vor face din români chiriași în propria țară. Mai mult, Liviu Dragnea este convins că România este Grădina Maicii Domnului.

„În opinia mea, România reprezintă un popor ales, în opinia mea România este Grădina Maicii Domnului; teoria că Fecioara Maria și Isus Cristos au venit aici din Betleem, eu cred în teoria asta. Nu cred că această țară și acest popor au fost puse de Dumnezeu întâmplător aici. Nu sunt un fanatic, dar am niște crezuri”, a mai spus Dragnea, potrivit bihoreanul.ro.