Sâmbătă seara, după megacongresul PSD, impecabil organizat de Lider, căci n-a mișcat nimeni în front dintre cei la care nu ne-am fi așteptat, am vizionat pe TVR 1 filmul documentar despre Băile Herculane, realizat de Cătălin Apostol.
Excepțional. Ca tot ce a făcut în viața lui de reporter de televiziune, de peste 25 de ani, jurnalistul Cătălin Apostol. Mă bucur sincer că este angajatul TVR fiindcă doar acolo filmele lui nu vor muri, ci vor fi păstrate în arhivă, bucurii pentru generațiile viitoare. Știu, numele lui Cătălin Apostol e mai puțin cunoscut publicului decât al unui reporter agresiv carei înfige în bot microfonul unui politician, dar asta nu-i face talentul mai puțin valoros. Nu are rost să vă încarc cu observații despre modul lui exigent de documentare, despre gândirea și realizarea unor cadre de-a dreptul cinematografice sau surprinderea detaliilor unor persoane pe care le transformă instantaneu în personaje. E de ajuns, cred, un singur cuvânt despre oricare din filmele fă- cute de el: Excepțional!
Filmul-radiografie despre Herculane, localitatea băilor termale de peste 2000 de ani, fala țării noastre pe mapamond cândva, m-a impresionat până la lacrimi, deși știu situația acestei stațiuni pe care nici liderii comuniști nu au îndrăznit să o mutileze, cu toate că parfumul regalității îi sufoca. A reușit, însă, o devastare păgână un fost portar al unui hotel din stațiune și vânzător de piei de oaie, ajuns mare baron de Banat în camarila lui Ion Iliescu, deputat și om de afaceri: Iosif Armaș. Iar împreună cu el, alți zeci de indivizi hulpavnici. Cu toții s-au îmbogățit de pe urma imobilelor și hotelurilor istorice din Băile Herculane, intrate în posesia lui Armaș în timpul privatizării din turism, acțiune desfășurată în perioada cabinetului Năstase.
Despre jaful petrecut cu ani în urmă la Herculane și despre târziile acțiuni penale ale polițiștilor și procurorilor DIICOT presa a tot scris. Ultimele informații de care îmi amintesc despre devalizarea stațiunii sunt din anul 2015, când Curtea de Apel București l-a condamnat pe fostul deputat PSD Iosif Armaș la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de încercare de trei ani și patru luni. Nu știu dacă procurorii și-au dat prea puțin interes în intrumentarea dosarului sau instanța a fost extrem de binevoitoare, dar Armaș a fost găsit vinovat doar pentru dare de mită în formă continuată în dosarul privind insolvența SC Argirom International SA, firmă controlată de el.
Faptele de care a fost acuzat atât Armaș, cât și alți oameni de afaceri din zonă, constituiți – conform procurorilor DIICOT – într-un grup infracțional organizat, s-au petrecut în perioada decembrie 2007 - august 2008 și au avut drept scop însuşirea principalelor active ale SC Argirom Internaţional SA şi SC Hercules SA, toate însemnând imobile cu valoare de patrimoniu, hoteluri, terenuri și ape termale. Știți cine e cel mai mare creditor al afacerilor lui Armaș et comp. intrate în insolvență? Ministerul Administraţiei şi Internelor, care are o creanţă de aproximativ 10 milioane de euro. Magistrații au dispus sechestru pentru 45 de clădiri (hoteluri, restaurante, spaţii comerciale, ștranduri și băi termale), precum şi pentru 30 de terenuri.
Dar să ne întoarcem la filmul lui Cătălin Apostol despre ce se întâmplă la Herculane acum. Aproape totul e în paragină, turismul e aproape mort, oamenii locului nu mai au unde să muncească, iar românii care vor să-și ducă la bun sfârșit curele cu apa termală vindecătoare vin și dorm în mașina parcată pe malul Cernei. Primarul actual vorbește de litigiile în justiție care-l împiedică să reabiliteze măcar unul din valoroasele imobile unde descindeau de la conducătorii romanilor până la Împăratul Frantz Iosif și nobilii habsburgi, sau regii României și invitații lor. Nu sunt bani, nu sunt legi, nimeni din stat nu se preocupă, sunt alte motive care împiedică autoritățile locale să facă ceva. Trebuie căutat Salvatorul!
Singurul care a dovedit că știe să (își) ia puterea în mâini în ciuda tuturor opreliștilor este Liviu Dragnea. Cum scria, ieri, Ion Cristoiu despre șeful PSD - „singurul care contează e liderul Partidului: Tovarăşul, Bossul, Şeful”, cel care l-a întrecut în urcuș până și pe Ceaușescu, fiind ales la Congres prin aplauze, nu prin vot. Liviu Dragnea și Guvernul lui sunt singurele autorități, în acest moment, care ar putea să salveze Băile Herculane, acolo unde veneau să se trateze, tocmai din Cizma Italiei, soldații romani. Dragnea poate să-i îmboldească pe parlamentarii PSD să ajusteze legi, acolo unde se întrevăd piedici, să ceară miniștrilor de resort să identifice surse de finanțare, să facă chetă publică la nivel de țară dacă nu se pot accesa fonduri europene, dar să redea României „bijuteria” balneară, unică în lume. Dacă ar face asta, ar rămâne în istorie, dar ar fi și un frumos cadou de nuntă pentru tânăra mireasă.