Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, susține că a fost bătut fizic pe stradă de către un preot și o femeie care îl însoțea. Edilul a spus că a depus plângere atât la Parchet, cât și la Arhiepiscopia Tomisului, care au deschis anchete. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pentru ultraj.
Liviu Cristian Negoiță ar fi fost bătut
Primarul a declarat că preotul Florin Bărbulescu, care era însoțit de o femeie, l-a lovit cu picioarele și i-a distrus telefonul cu care voia să îi filmeze pe cei doi. Edilul a mai spus că întreg evenimentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere din zonă.
„Alaltăseară, la ora 21:15, am plecat din primărie, în drum spre casă, unde locuiesc la 300m distanță, iar doi indivizi – un preot și o femeie au început să mă agreseze fizic pe stradă cu pumnii și picioarele. Eu am scos telefonul, să înregistrez agresiunea, dar au dat cu dispozitivul de pământ până l-au spart. Întreg evenimentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere amplasate în perimetrul unde s-a petrecut evenimentul. Ieri dimineață, m-am prezentat la Parchet, unde am depus o plângere și, ulterior, la Arhiepiscopie unde am depus încă o plângere. Astăzi, am fost audiat de către Parchet și urmează să așteptăm căile legale. Nu este normal să se ajungă să fiu agresat pe stradă.”, a spus primarul din Cernavodă, citat de Ziua de Constanța.
Agresorii fac parte din echipa unui contracandidat la primărie
Preotul și femeia ar face parte din echipa unui contracandidat la primărie, susține Negoiță. Cu toate astea, el nu știe dacă George Ciulei i-ar fi pus pe cei doi să-l bată.
„Am depus plângere penală și sunt sub cercetare cei care m-au agresat. Au tras de mine, au dat cu picioarele, au fost mai multe agresiuni. Am fost în două rânduri la instanță, am declarat tot. M-au așteptat pur și simplu în drumul meu de la primărie spre casă. Ei fac parte din echipa lui George Ciulei, care candidează și el la primăria Cernavodă și poate din această cauză. Nu știu dacă are sau nu legătură, dar știu că face parte din echipa lui Ciulei”, a spus Negoiță.
Arhiepiscopia Tomisului a deschis o anchetă
Arhiepiscopia Tomisului a deschis o anchetă după o plângere făcută de primarul din Cernavodă, iar preotul acuzat de agresiune nu are voie să slujească în următoarele 30 de zile.Mircea Pricop, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a spus că regretă evenimentul produs și că speră ca autoritățile să rezolve problema.
„Hristos a înviat! În legătură cu situația de la Cernavodă Arhiepiscopia Tomisului precizează că preotul Florian Bărbulescu se află în prezent sub ancheta Centrului Eparhial, fiind suspendat de la slujire. Regretăm evenimentul produs și așteptăm ca autoritățile în drept să își îndeplinească datoria. Conform legislației bisericești perioada maximă de suspendare înainte de finalizarea anchetei și începerea procesului canonic este de 30 de zile. În cazul părintelui, este vorba despre suspendarea pe perioada maximă începând de astăzi.”, a transmis preotul Mircea Pricop, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.