Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), Paul Stănescu, a anunțat care sunt ministerele pe care le râvnește partidul. Social-democrații vor prelua nouă, zece portofolii în cazul în care premierul va fi dat primul de PNL. Paul Stănescu a reiterat că nu vor mai fi înființate noi ministerele, configurația Guvernului rămânând aceeași.
PSD își schimbă tactica. Secretarul general PSD a transmis că nu va merge la Guvern întrucât intenționează să se ocupe mai mult de partid. Astfel, Paul Stănescu a anunțat că dorește să aibă întâlniri cu miniștrii social-democrați cel puțin o oră pe săptămână. „Mie nu îmi scapă asta. Minim o oră pe săptămână. Să stăm de vorba și să urmărim programul din fiecare ministere”, a declarat secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Lista ministerelor la care râvnește PSD
Politicianul a vorbit și despre ministerele pe care social-democrații doresc să le conducă. Secretarul general al Guvernului ar urma să dețină rang de ministru.
- Ministerul Finanțelor - ca minister avizator;
- Ministerul Apărării - ca „minister de forță”;
- Ministerul Sănătății - „vrem să fie la noi, chiar ne dorim foarte tare”;
- Ministerul Muncii - „e de stânga, trebuie să fie la noi”;
- Ministerul Transporturilor;
- Ministerul Fondurilor Europene.
PSD ar urma, însă, să conducă nouă, zece ministere dacă liberalii vor da primii premierul. Cu toate acestea, Paul Stănescu a precizat că PSD nu dorește să preia conducerea Ministerului Justiției deoarece „în guvernarea anterioară am avut o mare problemă” cu acest portofoliu.
Ce nume de miniștri social-democrați se vehiculează
Ministerul de Externe, Ministerul Afacerilor Interne, precum și Ministerul Educației „sunt în atenția lui Iohannis și ar putea merge la PNL”, a mai spus Paul Stănescu.
În ceea ce privește politicienii social-democrați care vor prelua conducerea portofoliilor amintite, secretarul general al PSD a transmis că „vor intra oamenii din prima linie a partidului”. Paul Stănescu i-a indicat, într-o intervenție la Antena3, pe: Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu, Mihai Tudose și Alexandru Rafila.
Configurația Guvernului nu se modifică
Partidele care negociază programul de guvernare astfel încât să asigure formarea unei majorități pentru învestirea unui nou Executiv nu au decis, momentan, modificarea configurației Guvernului, în contextul în care s-a vehiculat că social-democrații își doresc un număr egal de ministere cu liberalii.
Deși au fost propuneri cu privire la înființarea unui minister al Diasporei, care să se ocupe și de românii din Republica Moldova din punct de vedere cultural, educațional, religios etc, organizarea unui nou portofoliu nu pare că se va concretiza, a transmis președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.
„Au propus cele două echipe de negociere nişte ministere pentru că, aşa cum se întâmplă când faci un guvern, vin oamenii din echipele de negociere cu tot felul de priorităţi. Unii au spus este nevoie pentru cei patru milioane de români din afară, şi eu cred că ar trebui făcută asta, ar fi nevoie de un minister al Diasporei (…).
Ar trebui, dar probabil nu o să o facem acum (…) pentru Diaspora un super minister care să conţină fonduri, să fie ca un fel de minister al Administrării românilor din afară, să aibă bani pentru şcoală, pentru religie, pentru Biserică, pentru că asta ţine identitatea. (…) Liberalii au venit cu ideea să facem un minister al întreprinderilor mici şi mijlocii”, a declarat Vasile Dîncu la începutul săptămânii.
Având în vedere provocările cu care se confruntă România în prezent, este posibil ca autoritățile să desemneze ca alternativă la această problemă „miniștri delegați pe aceste zone, dar care să nu mai însemne aparate grele, ministere separate”, potrivit președintelui Consiliului Național al PSD.