Cunoscuta judecătoare Lia Savonea a reușit să treacă cu brio la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Lia Savonea a activat până acum ca și judecător la Curtea de Apel București, și a reușit cel mai mare punctaj la concursul organizat de Secția de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru promovare la ICCJ.
Astfel, Lia Savonea a obținut 95 de puncte, din totalul de 100 de puncte. La proba scrisă, Lia Savonea a primit 48 de puncte din 50, iar la proba interviului, 47 de puncte, tot din 50.
La acest concurs, doar șase judecători au reușit să treacă de baremul minim stabilit de comisia care a elaborat regulamentul de concurs, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe lângă Savonea, au mai promovat judecătorii Veronica Dumitrache la secţia contencios, Dorina Zeca şi Mihai Andrei Gândac-Negoescu la secţia civilă, Ștefan Ioan Lucaciuc și Simona Maria Zarafiu.
Candidatura Liei Savonea a fost contestată
Fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidatura judecătoarei Lia Savonea pentru un post la ICCJ, a fost contesată de societatea civilă.
Astfel, comunitatea Declic a redactat o petiție publică, care poartă titlul ”Nu mai promovați judecătorii toxici”, privire la candidatura Liei Savonea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
”Lia Savonea este o judecătoare controversată și influentă. Când a condus Consiliul Superior al Magistraturii, presa a scris că este omul lui Liviu Dragnea şi cea care influenţează toate deciziile instituţiei în favoarea PSD. Tot Savonea s-a numărat printre magistrații care au susținut modificările toxice la legile justiției, se arată în petiția Declic.
În argumentele celor de la Declic se arată că Lia Savonea ar deveni un judecător mult prea influent dacă va ajunge la ICCJ.
”Acum, Savonea, actuala șefă a Curții de Apel București, vrea să ajungă la Curtea Supremă. Presa o dă drept favorită și pentru șefia ÎCCJ. Nimeni nu ar mai trece atunci peste cuvântul ei. Promovarea Liei Savonea ar însemna că sistemul judiciar o premiază, fără să țină cont că a ignorat suferința unui copil și nu i-a făcut dreptate”, se mai arată în petiția Declic, care a fost semnată de peste 18.600 de români.
Lia Savonea nu a răspuns la aceste acuzații.