Legea rectorilor „pe viață”, atacată de Iohannis la CCR

Legea care permite rectorilor să fie aleși pentru un număr nelimitat de mandate a fost atacată la Curtea Constituțională de președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a trimis către CCR o sesizare în care reclamă neconstituționalitatea legii care le permite ca rectorii universităților să ocupe această funcție pe termen nelimitat. Actul normativ, care a fost trimis la promulgare pe 29 octombrie, vizează aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

„Prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea formulate de președinte către CCR, prin care cere să se constate neconstituționalitatea actului normativ în ansamblul său.

În sesizare, se menționează că actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia rectorii avea dreptul să fie aleși doar pentru două mandate succesive. Conform legii adoptate, acestea pot fi reînnoite fără nici o limită. Potrivit șefului statului, legea a ajuns la Senat care a modificat-o substantial, adăugând șase amendamente care nu au legătură cu conținutul propus de cei care au inițiat-o și nici cu modificările aduse în Camera Deputaților, prima cameră competentă. Klaus Iohannis apreciază că a fost încălcat principiului bicameralismului, iar acest lucru are consecințe semnificative deoarece reprezintă o schimbare radicală de filozofie legislativă, cu efecte asupra viziunii manageriale a conducerii instituţiilor universitare.

„Astfel, managementul instituţiilor de învăţământ superior se realizează printr-un mecanism complex, care are ca principal obiectiv asigurarea calităţii procesului de învăţământ la nivel academic. Alături de perspectiva de integritate, acest mecanism are şi o componentă ce ţine de modalitatea de ocupare a funcţiilor de conducere, inclusiv a celei de rector, care are importanţă şi în ceea ce priveşte decizia privind persoanele care ocupă funcţiile de conducere la nivelul universităţii”, se arată în sesizare.

Potrivit președintelui, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte în sarcina rectorului organizarea concursului public pentru funcţiile de decan şi selectarea acestora, precum şi numirea prorectorilor şi menţinerea în funcţie a directorului general administrativ pe baza acordului scris al acestuia de susţinere executivă a planului managerial al noului rector.

Legea trebuie dezbătută de ambele camere

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a mai precizat că forma finală a legii, prin eliminarea limitării numărului de mandate care pot fi obţinute de rectori, se îndepărtează în mod radical şi fără nici o justificare obiectivă de la scopul şi filosofia iniţiale ale legii, care vizau exclusiv măsuri cu privire la învăţământ superior militar şi la măsuri necesare în contextul pandemiei actuale.

Şeful statului consideră că o creştere a calităţii managementului instituţiilor de învăţământ superior se poate realiza doar dacă mecanismele care ghidează procesul de decizie al funcţiilor de conducere din mediul universitar sunt precis stabilite, asigură reprezentativitate, dialog şi dezbatere publică.

O asemenea modificare legislativă cu privire la mandatul rectorilor reprezintă o schimbare de esenţă a viziunii guvernanţei universitare, cu consecinţe semnificative la nivel electiv, fiind de natură să afecteze eficacitatea politicii de conducere pentru fiecare universitate din România. De aceea, o legiferare pe acest subiect trebuie să reprezinte rezultatul dezbaterii şi deliberării fiecărei Camere, deci inclusiv a Camerei Deputaţilor, şi nu rezultatul opţiunii deliberative unilaterale, a unei singure Camere

„Apreciind deosebita importanţă a acestui subiect privind reglementarea acestor mandate fără limită, adăugat de Senat, decizia eliminării limitării acestora nu poate aparţine unei singure Camere, ci trebuie să formeze obiectul de legiferare a întregului Parlament, nu doar în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, dar şi ca organ reprezentativ suprem al poporului român, deci şi al interesului naţional", se mai explică în sesizarea la CCR.