Indiferența în legătură cu o inițiativă legislativă este mult mai nocivă decât ce se întâmplă acum cu francul elvețian.
De mai multe luni urmăresc, așa cum pot și eu, o inițiativă legislativă. Pentru că mă interesează și nu doar pe mine ci pe toți românii care au datorii la bănci.
Aleșii , de obicei, promovează interese de grup și urmăresc unele beneficii personale. Inițiativa legislativă, a senatoarei Steliana Miron, pare departe de așa ceva. “Ne interesează dezvoltarea durabilă a României, dar ne interesează și bunăstarea românilor. România nu poate fi puternică cu români disperați aflați la limita sărăciei. Avem soluții reale și împreună putem să le arătăm românilor că pot avea un viitor aici, în țara lor și nu aiurea. În România sunt 3.5 milioane de oameni aflați în executare silită pentru restanțe la credite bancare. Băncile, pentru a pune în executare directă aceste contracte de credit, trebuie să îndeplinească anumite proceduri:
1. Să anunțe BNR de aceste credite restante;
2. Să le provizioneze la BNR;
3. Să suporte cheltuielile cu onorariile executorului judecătoresc, experților etc;
Consecințele executării directe de către bancă asupra debitorilor duce la scăderea ratingului băncii, ceea ce se traduce prin acces la credite mai scumpe.
Ce fac băncile în aceste condiții?
Cesionează creanțele bancare la firme agreate de către ele la valori cuprinse între 5-10% din valoarea nominală a acestor creanțe.
Ce fac firmele de recuperări?
După executarea garanțiilor continuă executarea silită asupra veniturilor și bunurilor viitoare ale debitorului până la îndestularea în totalitate a creanței precum și a cheltuielilor cu executarea silită. Legislația românească din prezent obligă autoritățile statului să sprijine aceste firme de recuperări pentru recuperarea creanțelor într-o perioadă ce nu este limitată în timp. Practic, până la sfârșitul vieții debitorului.
Astfel, 3.5 milioane de români împreună cu familiile lor sunt împinși la periferia societății, iar ca să evite executarea silită trebuie să nu mai dobândească alte bunuri sau eventual să plece din România.
Soluții:
* Impozitarea cu 85% pentru orice sumă încasată prin executare silită a cesionarilor de creanțe bancare etc. — se aplică același principiu ca la cesionarea de drepturi litigioase.
* Cei 3.5 milioane de români ar putea să-și răscumpere creanțele la valori până în 15% având deci un beneficiu extraordinar. În schimb, ar fi o palmă la adresa băieților deștepți care vor avea profituri sensibil mai scăzute și nu vor mai putea teroriza familiile românilor cu datorii.
În momentul de față, aproape 30% din populația activă, care ar putea aduce plus valoare este împinsă în prăpastie devenind o problemă socială, națională a României.”
Din câte am aflat eu această inițiativă se tot învârte prin comisii și comitete dar nu este nici măcar dezbătută în plen. Recent ea a fost chiar criticată și Steliana Miron mai încearcă să o aducă în atenție :” În interviul de mai jos acordat ziarului Bursa.ro, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a declarat că taxarea veniturilor din executarea creanţelor cesionate, va slăbi sistemul bancar. Această declaraţie este într-adevăr o „aberaţie”. Nu se va slăbi sistemul bancar, ci sistemul profitorilor care cesionează creanţe bancare. Nimeni nu împiedică banca să facă executarea silită a clienţilor săi rău platnici. Dacă banca este obligată să respecte o anumită procedură prealabilă, băieții deştepţi de cesiuni nu au aceeaşi obligaţie. Practic, astăzi băncile îşi sacrifică clienţii aflaţi în incapacitate de plată în beneficiul imediat al cesionarilor de creanţe bancare, aceste IFN-uri care funcţionează similar ca o societate cu răspundere limitată. În legătură cu poziţia avută de cei doi avocaţi, în acelaşi interviu, aceştia nu fac altceva decât să exprime un punct de vedere subiectiv, neargumentat în nici un fel. Bănuiesc că nu dezinteresat, dar nu este treaba mea să comentez acest lucru. Îmi voi susţine cu tărie această iniţiativă legislativă, întrucât cred că românii nu trebuie să fie consideraţi victimele perfecte ale „altora”, cărora nu le pasă decât de profit, chiar dacă acest profit se clădeşte distrugând vieţi. Sper să am şi susţinerea colegilor mei pentru acest proiect legislativ”.
Observ că specialiștii în finanțe s-au înghesuit pe la toate posturile de televiziune să ne explice cum stă treaba cu francul elvețian. Nu prea am înțeles mare brânză. Mi s-a părut că pentru ei a fost un prilej să ne arate cât de pricepuți sunt.
Dar, într-o problemă ca cea pe care am expus-o nu se înghesuie nimeni, dimpotrivă, am senzația că specialiștii țin, mai degrabă, partea băieților deștepți, din zona recuperatorilor.
Această atitudine mi se pare mult mai periculoasă decât nenorocirea asta cu francul elvețian.