Neînfricaţii ucraineni, urmaşii la fel de neînfricaţilor cazaci, şi-au dat viaţa pe Euromaidan, pentru libertate, civilizaţie europeană, dar mai ales pentru ieşirea definitivă de sub bocancul sovietic.
După confruntările sângeroase din Kiev şi după ce un regim şi un preşedinte au preferat să îşi măcelărească poporul pentru a păstra puterea, pentru el şi pentru Rusia, primii zori ai democraţiei răsar în Ucraina, precum ghioceii primăvara, gingaşi, dar mândri că au învins gerul aspru al iernii. Lecţia Ucrainei înseamnă, însă, mult mai mult decât simpla alungare de la putere a regimului Ianukovici. Înseamnă, de fapt, o lecţie de desprindere istorică de consecinţele nefaste ale imperiului sovietic, iar asta e un semnal şi pentru alte foste colonii. Moldova, de pildă!
Imagini de coşmar, nefireşti unui secol XXI, filmate pe străzile capitalei Ucrainei, au făcut înconjurul lumii. De la confruntările cu pietre smulse din caldarâm şi până la cele cu muniţie de război, toată lupta pentru libertate a ucrainenilor nu a rămas neobservată niciunde în lume, în ţările cu care Ucraina are graniţă - cu precădere, dar mai ales în capitalele lumii civilizate. Forţat de frumoşii nebuni pe care i-a luat la ţintă cu lunetiştii, de pe clădirile din Kiev, Viktor Ianukovici a "abdicat" şi chiar a părăsit Kievul, nu se ştie în ce direcţie. Urmează alegeri anticipate, eliberarea Iuliei Timoşenko, alegerea unui nou preşedinte şi cel mai probabil o direcţie europeană, urmată de consecinţe economice drastice dictate de la Moscova. Dar nu mai contează, pentru că oricum, abuzaţi, măcelăriţi de propriul preşedinte, săraci şi sufocaţi de corupţie, ucrainenii vor merge cumva mai departe. Vor fi tot necăjiţi, dar mai liberi şi îşi vor lua soarta în propriile mâini. Iată exemplul minunat de jertfă al celor care se mândresc cu moştenirea şi sângele neînfricaţilor cazaci, cu blazonul de urmaşi ai unui popor de luptători. Privind la Ucraina îmi amintesc de chinurile prin care au trecut şi ţările baltice pentru a scăpa de Rusia, de Cecenia şi, nu în ultimul rând, de Moldova, ţara care îşi proclama independenţa în 1991. Lecţia Ucrainei trebuie învăţată şi la Chişinău, dar şi la Bălţi sau Tiraspol, nu cu jertfe omeneşti şi violenţe, ci cu mai multă determinare din partea unor politicieni ce pot scrie istorie. Iar unul din momentele decisive poate fi recensământul din aprilie 2014, unde, ca într-o revoluţie de catifea, românii pot certifica statutul lor milenar de români, într-o patrie unde sunt la ei acasă şi unde oficial vorbesc limba română. Demersuri pregătitoare se fac, iar acţiuni precum abolirea vizelor, ajutorul UE, votul ce urmează în PE pentru libera circulaţie, venirea la putere a partidelor pro-europene, slăbirea comuniştilor, sunt semnale ale unei noi ere a democraţiei în Republica Moldova. Mai sunt, însă, multe de înfăptuit şi mai e mult de luptat cu separatiştii din Transnistria şi Găgăuzia, dar, de fiecare dată când se va mai încerca umilirea unor oameni precum directorul Liceului "Lucian Blaga" – Ion Iovcev, cei care fac legi de stat în stat, la îndemnul Rusiei să-şi arunce o privire peste graniţă, în Ucraina, şi să ia aminte! Libertatea e sentimentul care animă orice popor să lupte până la sacrificiu pentru această idee nobilă. Şi Moldova e la o răscruce cumplită, deşi, spre diferenţă de Ucraina, gândeşte "europeneşte", dar şi aici Revoluţia este în toi, chiar dacă nu e una sângeroasă, ci una a confruntărilor de idei şi a trezirii conştiinţei naţionale. Dacă ruşii pleacă şifonaţi de la Kiev, ei trebuie să plece învinşi pe tabla de şah a politicii europene şi de la Chişinău, dar şi de la Tiraspol, iar ghioceii românismului trebuie să îşi scuture clopoţeii şi aici, după ce vor fi învins iarna lungă şi grea a Mamei Rusii. Să învăţăm, cu pioşenie, curaj şi sete de libertate din lecţia Ucrainei. Iar aici aş aminti, în treacăt, şi de comunitatea românească din Ucraina despre care vreau să cred că a tras învăţămintele de rigoare din neinspirata susţinere a partidului lui Ianukovici şi a singurului deputat român din acest partid.