Lecţia Budapestei pentru ţările vecine

Ungaria se confruntă cu o economie slăbită încă din anul 2002-2003, când schimbarea de putere politică a presupus şi adoptarea unor anumite măsuri populiste, atât pe parcursul campaniei electorale, dar şi în primul an de guvernare a socialiştilor maghiari, care s-au lăsat antrenaţi de febra promisiunilor din campania electorală, promisiuni a căror onorare a scăzut drastic competitivitatea economiei ungare.

Cu ocazia alegerilor din 2006, Ungaria a marcat o premieră între statele fostului bloc comunist, votul electoral a menţinut un guvern aflat în funcţie pentru un al doilea mandat. Dar anul 2006 a marcat începutul unei crize politice acute în statul vecin, după ce au fost publicate declaraţiile, negative şi neacademice, ale premierului Gyurcsany, referitoare la starea dezastruoasă a economiei statului. „Stenogramele“ Partidului Socialist Ungar au avut un efect devastator într-o societate plină de tensiuni, divizată între dreapta şi stânga.   Învăţămintele pe termen mediu şi lung sunt importante pentru Ungaria, dar şi pentru alte state membre ale UE. Ungaria după căderea blocului comunist a jucat rolul unui cap de pod al vestului către est, atât din punct de vedere politic şi economic, dar şi din punct de vedere cultural. Sub acest aspect, Ungaria a fost un lider al regiunii. Punctul forte al statului vecin a fost stabilitatea politică. Competiţia fără limite a partidelor politice, nerespectarea consensului asupra priorităţilor naţionale au creat un dezechilibru intern şi o polarizare socială majoră, care au contribuit la imaginea Ungariei de stat instabil.

Într-o analiză comparativă a grupului de state de la Vişegrad vom constata că Ungaria a devenit codaşa grupei. Slovacia, stat membru al UE care a pornit în cursă cu un handicap important, a ajuns acum să dispună de o economie foarte competitivă, care în curând va adera la zona euro. Ce lovitură simbolică pentru Ungaria, spun unii analişti şi politicieni din statul vecin.   România se află în acest moment în procesul de licitaţie electorală similar cu cel din Ungaria din anul 2002. Cineva trebuie la un moment dat să aibă puterea de a opri licitaţia până nu este târziu.

Csaba Astalosz, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Cum a ajuns Ungaria pe marginea prăpastiei