Se întâmpla joi, 22 februarie 2018. La capătul unui rechizitoriu public, transmis de mai toate televiziunile în direct, în care a făcut-o pulbere, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
După un lung șir de acuzații care mai de care mai grave, Toader a cerut președintelui Klaus Iohannis îndepărtarea acesteia din funcție, pentru „comportament excesiv de autoritar, discreționar” și pentru „încălcarea Constituției”. După aproape două luni, perioadă în care președintele Iohannis a mimat preocuparea, îngrijorarea și gândirea, în 16 aprilie 2018, a anunțat că nu va da curs propunerii de revocare, arătând că doar de el depinde, pentru că „este o procedură în care ultimul cuvânt îl are președintele”. „S-a gândit, săracul, două luni cum să iasă din colțul în care l-au înghesuit nenorociții ăștia care îi apără pe corupți”, își vor fi spus adepții Justiției făcute cu drujba.
Imediat după anunț, Curtea Constituțională a României(CCR) a fost sesizată de Guvern, cu privire la conflictul de natură constituțională provocat de refuzul președintelui de a da curs solicitării de demitere. Încă o lună mai târziu, la sfârșitul lui mai 2018, CCR a admis sesizarea formulată de Guvern și susținută în fața Curții de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și a decis, cu majoritate de voturi, că există un „conflict juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție” a șefei DNA. Totodată l-a obligat pe președintele țării „să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi”, arătând că „Președintele României nu are competența constituțională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcție inițiată, în condițiile legii, de ministrul justiției”. După decizia CCR, un nou balet al președintelui, unul menit să-i convingă încă o dată pe naivi că se lasă greu. După ce a mimat suficient, la jumătatea lunii iulie a aceluiași an, 2018, după un comunicat în care a lăsat să se înțeleagă că este încântat de activitatea ei, a anunțat că a semnat decretul de revocare din funcția de șef DNA al Laurei Codruța Kovesi, pentru că, nu-i așa, „într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate”. O dată în plus, susținătorii președintelui își vor fi spus că nu a avut încotro, că este un președinte serios, care nu se joacă cu Constituția, și că Laura Codruța Koveși pleacă de la cârma Poliției Politice, poreclită tragi-comic DNA, nu pentru că președintele Iohannis s-a dat peste cap pentru a scăpa de ea, ci pentru că hoții și bandiții au repurtat o victorie asupra Zeiței prin specularea unor „chichițe avocățești”, denumirea dată prevederilor legale, atunci când ele nu convin.
În aceeași secvență, partitura „N-am încotro, CCR este suveran”, executată cu virtuozitate de Klaus Iohannis, a devenit și mai convingătoare, grație telenovelei interpretată împreună cu Simina Tănăsescu, consilier prezidențial pe probleme juridice.
Arătam recent, într-un editorial, că decizia președintelui Iohannis de la începutul lunii mai, a acestui an, de a o numi în funcția de judecător la Curtea Constituțională pe fosta sa consilieră, Simina Tănăsescu, ar putea surprinde. Mai spuneam că zvonurile de pe piața media dădeau drept sigure alte variante, unele în care niște oameni care trec drept apropiați cercului de Putere al președintelui să fie recompensați cu acest post, pe de o parte, iar pe de alta, să asigure o mai mare influență în rândul celor 9 judecători ai Curții. Asta pentru că, pe rând, au fost dați drept beneficiari siguri ai mandatului de 9 ani la CCR Cristina Tarcea, președintele ÎCCJ, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA și, pe ultima sută de metri, cu puțin înainte de trecerea din fruntea PG la pensie, Augustin Lazăr. Când colo, surpriză, spuneam eu! Surpriză doar pentru unii, adaug acum și reiau pe scurt explicația numirii Siminei Tănăsescu:
„Ca o ironie a sorții, profesorul universitar de drept Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial pe probleme juridice, a ajuns la CCR pe locul lăsat liber la sfârșit de mandat de Petre Lăzăroiu. Astfel, ea îi succede omului din cauza căruia a părăsit prin demisie Palatul Cotroceni. În vara anului trecut, în contextul deciziei prin care CCR i-a oferit lui Klaus Iohannis scuza legală de tip «nu a avut încotro» de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi, judecătorul Lăzăroiu a relatat public o discuție foarte bizară pe care a avut-o cu consiliera Tănăsescu, la cererea ei și în numele președintelui țării. Mesajul transmis de consilieră în acea ocazie, catalogat de ea însăși drept «o sarcină ingrată», fără a fi fost unul de amenințare explicită, era construit în jurul ideii de posibilă revocare de la CCR a lui Lăzărescu prin decret al președintelui țării. Imediat după ce judecătorul constituțional a dat totul în vileag, Administrația Prezidențială a anunțat că Simina Tănăsescu era în concediu și că discuția pe care a avuto cu Petre Lăzăroiu a fost una privată, fără nicio legătură cu instituția președintelui. Trei zile mai târziu însă, la întoarcerea din concediu, Simina Tănăsescu a demisionat din funcția de consilier prezidențial. Cel mai probabil, demisia i-a fost solicitată, pentru că scandalul se întețea. La acea vreme, totul a părut a fi sacrificarea de către Klaus Iohannis a unui om care a încercat la ordin, sau din proprie inițiativă, acționarea unei pârghii la CCR, în vederea păstrării Laurei Codruța Kovesi în funcția de șef al DNA. Din toată povestea asta, șleahta adulatorilor lui Kovesi, adică grosul electoratului tefelist vânat de Iohannis, a avut toate motivele să creadă că președintele «a făcut tot ceea ce a putut!». Odată acreditată această senzație, Iohannis a putut să aștepte liniștit decizia CCR, după care, la fel de liniștit, sub semnul lui «trebuie să respect Legea, nu am încotro!», să semneze decretul de revocare al Zeiței Neprihănite din jilțul de șefă al Olimpului Anticorupției. Ceea ce a și făcut!” După care, a urmat recompensa, numirea Simonei Tănăsescu la CCR.
La toate astea, zilele trecute s-a mai adăugat un episod la serialul-telenovelă „Prietenii lui Kovesi” nu știu de cine regizat și jucat de Kaus Iohannis, atunci când Administrația prezidențială a comunicat că, „în virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European”.
Pe înțelesul tuturor, acest episod vine cu o chestie nouă, introduce „Rațiunea de Stat” în galeria gesturilor pe care președintele Iohannis pare să le facă în favoarea fostei șefe a DNA. „Rațiune de Stat” poate fi, printre altele, acea cauză superioară care îl poate face pe un președinte de țară să ceară o favoare altui președinte, urmând desigur ca serviciul să fie întors. Cam ca între mafioți. Între „oamenii de onoare”, acceptarea unui asemenea serviciu înseamnă un cec în alb. Un cec în alb, în numele Țării, însă! Iar Țara încă nu știe ce va trebui să ofere Franței lui Macron, pentru sprijinirea candidaturii lui Kovesi la Parchetul European. Pe de altă parte, care să fie Rațiunea aia de Stat? La prima vedere, nu este una de Stat, ci doar una personală, aceea ca Iohannis să o vadă pe Kovesi departe de România, ca să nu se confrunte cu ea în turul II al alegerilor din toamnă sau să le influențeze în vreun fel.
La o privire mai atentă însă, devine evident că trimiterea cât mai departe de țară, dacă se poate chiar unde și-a înțărcat dracul copiii, a unui personaj care și-a privit poporul ca pe o adunătură de infractori, deocamdată inocenți, doar pentru că încă nu au fost puși în situația de a-și demonstra nevinovăția, poate fi privită ca o veritabilă Rațiune de Stat.