Am mărturisit de bună voie și nesilit de nimeni în numărul anterior că sîmbătă după-amiază, cînd tot omul se bucură de așa-zisul timp liber și, dacă nu drege robinetul de la bucătărie, joacă table cu vecinul și critică amîndoi Guvernul, m-am dus pînă hăt departe la Romexpo, înfruntînd ambuteiajele care țin locul în București marilor înfăptuiri ale administrației PSD-iste, pentru a mă implica activ (prin vorbe, așadar) în ceea ce se numea lansarea cărții lui Eugen Mihăescu, Corina, tipărite de editura Rao.
La finele săptămînii trecute, Eugen Mihăescu mi-a prezentat-o în manuscris, ca s-o citesc. Deși orice salt dintr-un univers studiat într-altul (de la eseul Marea Prigoană bolșevică împotriva Bisericii Ruse, la care lucrez pentru numărul din Historia pe decembrie, pentru a putea fi acuzat de TeFeLiști că sunt propagandist rus, trebuia să sar la intriga de dragoste a unui roman din contemporaneitate), am dat-o gata luni dimineața, înainte de întîlnirea cu Eugen Mihăescu la Dud.
Despre atmosfera groaznică de la Tîrgurile Gaudeamus am mai vorbit și am mai scris. De data asta, însă mai mult ca niciodată pînă acum, atmosfera m-a sfîrșit prin agresivitatea îmbulzelii, mișcarea vizitatorilor, de pești orbi într-un acvariu cu apă stătută și mai ales dezinteresul total pentru carte:
Babuinii au dat buzna la Tîrg ca la Mall, pentru a-și consuma timpul liber căscînd gura.
Am mai vorbit și altădată la Tîrg. Niciodată ca acum n-am avut impresia atît de clară a faptului absurd, inutil și ridicol. Standul editurii Rao e chiar la debutul Halei, pe dreapta cum intri. De cealaltă parte e standul editurii Humanitas, cu TeFeLiști care și-au lăsat bărbuță să pară virili, ca ciobanii.
Lansarea cărții lui Eugen Mihăescu a fost un simulacru, o acțiune de rutină. Cineva din partea editurii mi-a dat un microfon cu măciulie și șnur, dintre cele de pe vremea poposirii în sat a caravanelor cultural-agitatorice. De precizat că excepție făcînd cartea lui Marian Nazat, o excepțională culegere de interviuri luate de autor sub titlul emblematic Lumea de azi, editura n-a binevoit să-mi dea pe gratis, în schimbul ostenelii mele de a veni pînă aici sîmbătă după-amiaza nici una dintre cărțile pe care pusesem ochii.
A trebuit să dau bani grei pe ele, una – Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, după opinia mea cea mai importantă carte din Tîrg prin documentele reprodus – costînd nici mai mult nici mai puțin decît 119 lei.
Am aruncat o privire asupra așa-zisului public ascultător și totodată privitor. N-am dibuit o singură persoană oprită acolo decît în treacăt, pentru a căsca gura la noi, așa cum vizitatorii unei grădini zoologice stăruie cîteva clipe în fața cuștii cu iepuri mînați de preocuparea de a se grăbi, pentru că mai sînt numeroase alte cuști de văzut, ale tigrilor, de exemplu. Aveam de gînd să spun cîteva lucruri interesante despre Eugen Mihăescu, să fac și unele ironii despre Corina, personajul central al romanului. După un minut de vorbit am decis s-o tai, conștient nu atît că pierd timpul, cît mai ales că sînt ridicol cu sforțarea de a spune ceva interesant vidului din fața mea. Nu departe de acolo, la standul editurii Paralela 45, altcineva ținea un discurs patetic despre un alt autor, care autor, asemenea lui Eugen Mihăescu de lîngă mine, se credea lansat, și acolo cîțiva gură cască se opriseră ca-n fața unei cuști, gata să meargă mai departe.
Totul s-a încheiat cu cîteva poze în care apar împreună cu autorul.
Poate că acest Tîrg ar trebui să-și schimbe formula, pentru a reveni ce era inițial, un spațiu sacru al cărții și nu un iarmaroc de izmene vătuite second hand și curci vii pleoștite de căldură.
Hotărît lucru!
De dragul cărții, de dragul trudei care e scrierea unei cărți, ar trebui ca Tîrgul să-și schimbe formula. Fie concentrîndu-se doar pe vînzarea cărții, fie luînd măsuri ca lansările să fie și altceva decît spectacolele de talcioc.
Pentru că la Tîrg n-a reținut nimeni ce-am zis despre romanul lui Eugen Mihăescu, voi încerca să transcriu aici pe curat cîteva gînduri.
Corina, personajul central al romanului semnat de Eugen Mihăescu, e o femeie tipică pentru cărțile scrise de autori bărbați amorezați. Prin asta înțeleg, ca și cazul prozei lui Camil Petrescu, că femeile par întruchiparea enigmei fascinante doar pentru bărbatul care e căzut în limbă după ele.
Corina din roman are drept prototip una dintre nevestele lui Eugen Mihăescu.
Vorbindu-i despre carte, soția, care-l știe pe Eugen Mihăescu, mi-a amintit că într-un an, la Paris, însoțiți fiind de Eugen Mihăescu într-o plimbare pe stradă, ne-am întîlnit cu Corina. Soția mea jură că era trăsnet. Eu însă nu-mi amintesc neam să mă fi întîlnit nu cu o femeie trăsnet, ci cu o femeie pur și simplu, despre care Eugen Mihăescu să-mi fi spus că e fosta sa nevastă.
Avantajul acestei cărți, ce se vrea una despre femeile enigmatice din viața autorului, constă în memoria unor locuri pe care doar autorul le-a văzut în străinătate. Eugen Mihăiescu, îl știu din călătoriile în străinătate, e meșter cînd vine vorba de a-ți arăta un loc mai aparte, străin turiștilor obișnuiți, de peste hotare. Am avut cu el astfel de experiențe. Cîndva, la Paris, ne-a luat pe mine și pe soția mea, la braseria Lipp, din cartierul Saint Germain, unde, spunea el, a mînca varză cu ciolan într-o anumită sală e un privilegiu refuzat chiar șefilor de stat, oferit însă obișnuiților localului.
Altădată ne-a dus pe una din străzile de lux de la Paris și ne-a făcut să intrăm într-un hotel, în hol, de unde a luat o cutie de chibrituri.
Astfel de locuri, necunoscute chiar și băștinașilor, se întîlnesc în romanul lui Eugen Mihăiescu, dovada unei integrări perfecte în societatea occidentală. Prin intermediul celor trei femei, în frunte cu Corina, autorul o face pe ghidul pentru cititorul român printr-o străinătate insolită, deoarece aparține artiștilor, intelectualilor.
Eugen Mihăescu e unul dintre puținii români stabiliți peste hotare fără complexul provincialului din Est. Gloria sa neobișnuită ca unul dintre cei mai mari graficieni de reviste din America îl va fi introdus în lumi refuzate metecului român, prilej cu care Eugen Mihăescu, artist autentic, își va fi dat seama că și occidentalii sunt niște români, niște români însă care reușesc să-și ascundă năravurile proaste sub politețuri printr-un autocontrol strașnic.
Lipsa acestui complex face din memoria locurilor și oamenilor din Occidentul, care se dă superior Orientului, o bogăție de neprețuit a lui Eugen Mihăescu, pe care e musai s-o valorifice mai departe scriind și publicînd cărți.