Mdeeci, pe principiul „cui pe secui scoate”, dl preşedinte al ţării noastre – prin bunele oficii ale biroului PR-Servicii de la Cotroceni, care, aşa cum se ştie, are chestia asta trecută în fişa de post – l-a făcut de baftă pe un mic smintit autonom.
În momentul când acela i-a întins steagul ţinutului pe care-l vede slobod, preşedintele a scos de la piept, imediat, cu o forţă de reacţie ultra-rapidă, tricolorul românesc indivizibil. Praf l-a făcut pe ipochimenul bezmetic.
Gestul – urmărit de o ţară întreagă, prin intermediul tuturor televiziunilor, presei scrise şi al agenţiilor naţionale de ştiri – a fost numaidecât înscris în cronici cu slove de slavă, de către cei mai harnici şi mai devotaţi scribi, adoratori, curtezani, amorezaţi în secret de prima doamnă, susţinători, „sasofili”, idolatri, partizani (care au declanşat, normal, încinse lupte de partizani!) şi admiratori ai forţei de penetrare cu care este prevăzut preşedintele. Bineînţeles, acesta aflat tot timpul în pregătirea celui de-al doilea, al treilea, al patrulea ş.a.m.d. mandat!
Însă aşa cum nu vă puteţi închipui – decât dacă trăiţi singuri cuc – că un prieten (unul din categoria acelora pe care fie că nu l-aţi mai văzut din timpul satisfacerii serviciului militar, fie de numai cinci minute, că parcă l-a înghiţit pământul!), deci, aşa cum nu e posibil ca unul dintre aceştia să vă dea un telefon, gratuit (de-a-npixulea, cum se spune mai lejer!), fără nicio idee perversă de reciprocitate, fără un subtext, fără să vă ceară ceva, un cât de mic favor, un împrumut „până mă mai pun pe picioare” sau o vorbă bună pusă pe lângă cineva, tot astfel eu nu pot să-mi imaginez (fiindcă n-am pic de imaginaţie!), că preşedintele Klaus Iohannis – înainte de vizita sa la Miercurea-Ciuc – n-a fost sfătuit să ţină la piept, acolo unde îşi pune mâna tot timpul, înainte de oricare alt loc, un drapel al României împăturit bine şi călcat dumnezeieşte. (NOTĂ: Pe loc îmi apar printre faldurile fanteziei cele două doamne de la spălătoria palatului, dragele de ele, specialistele în albituri „doamna Nela” şi „doamna Cici”, în halate bleumarin de doc şi cu şosete groase albe peste labele umflate de atâta stat în picioare, băgate în papuci de plastic negri, cum netezeau ele cu fierul de călcat, solemn, evlavioase, în tăcere şi atente să nu-l ardă, sfântul steag al ţări, fix cu două zile înainte de interesantul dialog experimental interetnic…pentru „Dânsul”, „Herr”, Domnul Preşedinte!)
Sigur că mica pramatie politică a cărui minte e lobotomizată de atâta slobozenie a primit ceea ce a meritat. Actul său de sfidare a fost pus, cu o precizie de-a dreptul saxonă, la punct. Pe mine mă amuză însă răsunetul ce a depăşit marginile ţării, devenind aproape universal, para-cosmic, pe care l-a provocat mica probă de prestidigitaţie vicleană a lui Klaus Iohannis. O regie însă înceată, gasteropodală, îngălată, băloşită, adică proastă, ce să mai… – să mă scuze colectivul de oameni ai muncii (plătiţi din taxele mele, ale dvs. etc.!), care au robotit atâta amar de vreme la acest exerciţiu de demnitate naţională (y compris „doamna Nela” şi „doamna Cici”!).
O glumiţă de maxim umor săsesc, în care se amestecă previzibilul obosit ca o sforicică de slănină uitată pe… noptieeeerăăă! cu kitsch-ul vioi al unui pitic de ghips lângă o cascadă de un metru din grădina din Deal (!).
Că totul s-a petrecut chiar în ziua când cel mai odios personaj din cloaca politică, veritabilul cancer al mass-media, ieşea din puşcărie „pe daiboj”, după doar 3 ani de detenţie, din 10 – asta e altă problemă. Nu există absolut nicio legătură, Doamne fereşte, între ele.
Fiindcă nu e cazul să întinăm fostele mândre idealuri ale ex-premierului de la Grivco.
În plus, pentru preşedintele actual, a sosit vacanţa… cu trenul din Franţa! Că tot n-a fost, pe 14 iulie, la recepţia de la ambasadă şi nici n-a transmis un mesaj oficial de felicitare