Vestea recentă că Roma se pregăteşte de faliment, în stilul oraşului Detroit, după ce guvernul a decis să nu aprobe un decret care ar fi ajutat capitala să acopere un deficit de 816 milioane de euro, nu m-a făcut să-mi schimb o mai veche dorinţă: cât de mult aş vrea să locuiesc în cel mai minunat loc de pe pământ.
Alăturarea „faliment-Oraşul Etern” pare mai degrabă o contradicţie în termeni pentru cei care l-au vizitat măcar o dată şi s-au îndrăgostit iremediabil de el. Deşi criza i-a lovit destul de rău pe italieni, iar tinerii lor pleacă şi ei, ca şi ai noştri, din ţară, pentru că nu mai găsesc de lucru, Oraşul celor şapte coline nu şi-a pierdut farmecul şi oferă în continuare o lecţie de eleganţă, frumuseţe şi, mai ales, fericire... În ciuda problemelor, italienii nu au uitat să trăiască. Pe străduţele înguste care duc inevitabil către monument istoric, la mesele restaurantelor, pline seara, lângă fântânile unde se adună ca un furnicar, în gesturile care le completează perfect cuvintele, se simte o vibraţie specială pe care nu am întâlnit-o în nicio altă capitală europeană. Am fost la Roma în vara trecută, când am stat două săptămâni într-o comunitate de nativi, iar acum o lună, când m-am întors acolo, „vibraţia” nu dispăruse. Da, poate criza i-a făcut pe italieni nu-şi mai lase tot cardul în magazine şi să nu mai iasă zilnic în oraş, dar nu au renunţat la tabieturile care îi fac fericiţi: de la celebrul „short espresso”, sorbit dintr-o mişcare, în picioare, la bar, până la paharul cu vin roşu savurat acasă, în familie, cu prieteni sau vecini... O viaţă fără stresul întipărit parcă în ADN-ul românilor. Italiencele de peste 40 de ani sunt mai frumoase şi mai îngrijite decât cele de 20, comparativ cu româncele de aceeaşi vârstă, care arată în mare parte trecute, distruse, îmbătrânite înainte de vreme. Bărbaţii italieni nu se consideră bătrâni nici la 90 de ani. Poate că tocmai starea continuă de „il dolce farniente” i-a adus în pragul falimentului, ar zice unii. Au unele trăsături ar putea fi considerate defecte de alte popoare. A fi punctual la Roma înseamnă să întârzii vreo 30 de minute. Deseori se spune că italienii interpretează regulamentele după cum le convine, că încalcă sau fentează legile, dar maniera flexibilă în care înţeleg ei să facă afaceri nu este nicidecum lipsită de avantaje. Scurtăturile sunt, în opinia italienilor, ceva firesc, de bun-simţ... Sunt obişnuiţi să trăiască în aglomeraţie, dar asta creează, de fapt, atmosfera de echipă. Se apropie la mai puţin de 80 de centimetri de tine, te ating pe braţ sau pe umăr, te îmbrăţişează, sărută pe obraz la plecare, chiar dacă abia te-au cunoscut. Dar i-aş prefera oricând britanicilor rigizi şi eficienţi sau germanilor „faptici”. În perioada următoare, ar putea veni însă vremuri grele pentru italieni: administraţia Romei ar putea ajunge să taie unele servicii publice, să crească taxele, să reducă salarii şi personal. Indiferent de ce le va aduce criza, cred că la Roma şi falimentul va fi trăit în stiulul „dolce farniente”. Romanii vor bea espresso scurt la bar, vor ieşi seara la pizza şi vor savura vin roşu, iar bărbaţii vor rămâne la fel de fermecători în timp ce se plimbă la costume ce le vin ca turnate pe străduţele pietruite. Vor trăi clipa! Ţine de cultură. Sunt un popor de cuceritori şi vor avea asta mereu în sânge.