KOVESI NU TREBUIE REVOCATĂ! O analiză din perspectiva Binomului Kovesi-Coldea. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC

Kovesi nu trebuie revocată! Asta am susținut printr-o postare recentă și mulți au considerat că mă înscriu în corul celor care au criticat-o și acum o apără. Fals. Vă propun o altă abordare, care nu are legătură cu decizia Curții Constituționale, cu îndemnurile venite din dreapta și din stânga, cu manifestațiile de protest sau cu strigătele de revoltă. Eu vă propun o analiză din perspectiva Binomului, așa cum l-am descoperit și definit în serialul EvZ Operațiunea "Noi suntem Statul".

Iată ce scriam pe o rețea de socializare:
Eu cred că dna Laura Codruța Kovesi nu trebuie revocată!  Nu merită statutul de victimă, pentru că este doar o persoană mediocră, sadică, cu accente paranoice. Trebuie să stea până la sfârșit ca să aibă trecute pe raboj toate viețile pe care le-a distrus împreună cu Florian Coldea.  De ce să preia altcineva mizeria pe care a făcut-o din 2015 încoace? De ce să nu se vadă toată monstruozitatea și prostia acestor sergenți majori mesianici și adulatorilor Binomului?
Reacțiile cititorilor au fost diverse, dar am constat că mulți nu înțeleg exact ce vreau să spun. Pentru că și de această dată românii sunt împărțiți în două tabere, fiecare ar vrea să o vadă sfârtecată pe cealaltă.
Binomul Kovesi-Coldea a reprezentat începând cu 2010-2011 nucleul unei structuri paralele de putere care au folosit forța instituțională a unor organizații spre zona Justiției, reușind reeditarea unui model din perioada comunistă în care administrarea actului de respectare și aplicare a legii era sub un control strict.
Protocolul dintre SRI și Ministerul Public a dezvăluit ceea ce știam cu toții, dar nu văzusem negru pe alb: procurorii dădeau raportul ofițerilor de informații, care-i aprovizionau cu note informative ce erau preluate după metoda copy-paste în rechizitorii. Rechizitorii care ajungeau în fața unor judecători, ce fie erau promovați din rândul procurilor DNA la ICCJ, fie erau ținuți în șah de către DNA cu dosare instrumentate de celebra secție aflată în subordinea Laurei Codruța Kovesi. Judecătorii independenți de Binom deveniseră o excepție, nu o regulă, iar acest "secret" era cunoscut de toată lumea. Numai că frica le fereca gurile!
Completând cu dezvăluirile presei, o parte descrise de-a lungul a zeci de episoade în serialul Operațiunea "Noi suntem Statul", în special cu amănuntele grețoase ale dosarelor "unității de elită" DNA de la Ploiești, am avut imaginea reală a unui sistem de forță care încălcând legea, dădea sentințe după impresii, informații și simpatii.
Iar dezvăluirea făcută recent de Traian Băsescu care a citat dintr-o notă strict secretă a SRI, ne-a demonstrat modul ocult, ilegal, în care erau construite dosarele penale. Vă reamintesc că într-o corespondență dintre SRI și DNA apărea următoarea formulare, la finalul ei:
"Vă adresăm rugamintea ca datele prezentate să fie destinate exclusiv procurorului de caz, potrivit principiului necesității de a cunoaște, fără a fi introduse în dosarul cauzei."
Semnătura aparținea, bănuiesc, prim-adjunctul SRI Florian Coldea. Adresa era către șefa DNA Laura Codruța Kovesi.
Nici nu mă mai interesează ce conține această notă, pentru că această formulare pe care o intuiesc a fi standard, adică prezentă în mii de note destinate procurorilor DNA, consacră un principiu care este propriu muncii de informații, nu realizării unui dosar penal.
 
Vă dau,rapid, trei articole din Constituție care sunt călcate în picioare: 
 
Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
În serviciile de informații segmentarea accesului la informație este natural, dar în cazul actului de justiție, unde funcționează principiul "egalității de armă", adică toate părțile trebuie să aibă acces nerestricționat la datele din dosar, reprezintă o ilegalitate uriașă!
Aceasta este, de fapt, chintesența anilor de glorie ai Binomului Kovesi-Coldea.
Pentru această situație cineva trebuie să plătească, iar Laura Codruța Kovesi nu trebuie transformată într-o victimă, pentru că modelul pe care l-a impus a fost o reeditare a Anei Pauker, nu a Zeiței Atena.
Modul în care noul director al SRI, Eduard Hellvig, a abordat situația a fost nu numai salutar, ci și profund democratic. Nu este o laudă aruncată aiurea, pentru că știu cât de reticient este orice sistem în a ceda din puterile acumulate. Decizia desecretizării protocolului cu Ministerul Public și în curând cu ICCJ, a fost primul pas adevărat către renunțarea la aplicarea principiului "necesității de a cunoaște", deschiderea unei poteci către normalitate. O abordare ocultă a fost înlocuită cu una normală, cu toate riscurile de rigoare.
Revenind la momentul revocării șefei DNA, reiau ceea ce am spus. Kovesi nu trebuie revocată, din perspectiva vieților pe care le-a distrus, a ilegalităților pe care le-a comis, trebuie lăsată să-și dezvăluie întreaga structură megalomanică a personalității. Bănuiesc că nu prea înțelege ce i se întâmplă, nefiind obișnuită să dea socoteală.
Cum ar putea să gândească altfel, când o pleiadă de intelectuali a trecut peste plagiatul grosolan din teza de doctorat și a continuat să-i închine ode.
Cum s-ar comporta altfel când cu mânuța ei a semnat o adresă prin care mințea Parlamentul European asupra (in)existenței închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul României, iar consecințele au fost inexistente. Acum statul român va plăti 100.000 de euro pentru că CEDO a constat că Kovesi n-a făcut nimic!
Cum s-ar exprima altfel, când are în continuare la dispoziție o gașcă de ziariști pe post de caporali de presă, care închid ochii la tot ceea ce este nefavorabil și transformă realitatea după indicațiile primite de la DNA.
Și exemplele pot continua.
Întâlnirea de zilele trecute cu procurorii DNA prin care i-a anunțat că nu va demisiona, mi-a amintit izbitor de mult cu ședința CEPEX din 17 decembrie 1989, în care Ceaușescu îndemna la atac armat împotriva bandelor de "huligani". În același spirit, Kovesi îndeamnă la revoltă împotriva unei decizii a CCR. La ce spectacol grotesc, ușor suprarealist, trebuie să fi asistat procurorii prezenți, care bănuiesc că știau articolul din Constituție care spune: Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
Plecând de la articolul din Constituție citat mai sus, nu am nici o îndoială că decizia președintelui Klaus Iohannis va fi în conformitate cu hotărârea CCR. Este așteptată publicarea ei în Monitorul Oficial, lupta pe care acesta a dus-o pentru păstrarea lui Kovesi în fruntea DNA ajungând la final. Președintele Klaus Iohannis nu va consacra un model de președinte care încalcă în mod deliberat Constituția României, indiferent de îndemnurile primite.
Cu toate acestea mi-ar plăcea ca Laura Codruța Kovesi să nu fie revocată, pentru că mai sunt multe rufe murdare pe care nu cred că merită să le ia în bagajul cu care va pleca la Washington sau Bruxelles.