Miza revocării lui Kovesi nu are nici o legătură cu persoana șefei DNA. Are legătură cu proiectul lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidențiale din 2019. Prin decizia de aseară, Klaus Iohannis a arătat că vrea și că va candida la alegerile prezidențiale din 2019. Pe care le va câștiga. Așa cum va câștiga și un (eventual) referendum de suspendare în urma sesizării unui conflict de către Curtea Constituțională prin refuzul de a demite pe Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA.
Știrea privind o eventuală plecarea a sa la Bruxelles am interpretat-o din start ca fiind o diversiune. Iar când am aflat că cel care o împingea în mass-media era Dacian Cioloș, m-am convins că aveam de-a face cu o simplă manevră de imagine. Ca să explic mai bine, Dacian Cioloș a fost în negocieri cu PNL (Alina Gorghiu și Ludovic Orban) și USR (Barna) ca să revină în politică. Condițiile pe care le-a pus în ambele locuri au fost să deschidă lista la europarlamentare și să conducă partidul de unul singur! Ceea ce nu i s-a acceptat. Așa că și-a făcut o jucărie proprie, sprijinit puternic de aceeași camarilă care l-a însoțit și la guvernare, în frunte cu Costin Borc. Dar să revenim la decizia lui Klaus Iohannis.
Discursul de aseară nu are nici o legătură cu încrederea sa în managementul Laurei Codruța Kovesi sau cu faptul că nu vede Protocoalele, mizeria din Unitățile de Elită ale DNA de la Ploiești, Oradea, Brașov sau București, deciziile instanțelor care aruncă în aer dosare prost croite sau cu probe inventate. Sunt convins că Președintele știe mult mai multe lucruri despre aceste lucruri decât noi! Numai că nu poate acționa altfel, fiind în primul rând un om politic. Care vrea să obțină un alt doilea mandat ca președinte. Și care are nevoie să-și păstreze o masă de alegători profund motivați să vină la vot așa cum sunt cei cu #rezist sau #eusuntDNA. Poate că nu par mulți, dar sunt un nucleu dur.
Nemaivorbind despre faptul că în eventualitatea în care era Iohannis de acord cu debarcarea Laurei Codruța Kovesi nu câștiga nici un vot în plus, pentru că votanții Antena 3, România TV, PSD și ALDE ar fi considerat doar că au avut dreptate, dar de votat ar fi votat cu ceilalți.
Această decizie îmi era clară din 1 martie, când am spus că nu vom asista la o finalizare a procedurilor. Una din temele de atunci era legată de o eventuală suspendare "Va risca Klaus Iohannis o eventuală suspendare pentru refuzul de a o da afară pe Kovesi? Răspunsul este da, chiar dacă, în opinia mea, șansele unei suspendări a președintelui sunt destul de mici pentru că asta ar însemna ca actuala coaliție de guvernare să se ducă într-o zonă a periferiei politicii europene, devenind subiectul celui mai bun exercițiu de autoritate pe care îl vor face liderii europeni.
Dar, în eventualitatea în care s-ar ajunge la acest moment, Klaus Iohannis va câștiga, ca și Traian Băsescu la prima suspendare, cu 75% din voturi. Mai mult, va avea în buzunarul vestei tot ce înseamnă societate civilă și analiști pro-DNA, o platformă solidă de campanie electorală pentru al doilea mandat, va deveni liderul mișcării #rezist."
Între timp Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au anunțat că nu se pune problema suspendării președintelui Klaus Iohannis. Deci s-a rezolvat și dilema aceasta.
Rămâne să vedem decizia Curții Constituționale, în acel moment soarta Laurei Codruța Kovesi venind la mâna lui Daniel Morar & co, un grup deloc sensibil la rugămințile ambasadelor, pentru că nu trebuie să uităm incidentul cu ministrul de Externe al Franței, care s-a întâlnit cu șefa DNA în afara programului oficial comunicat părții române, ulterior președintele Franței lăudându-l pe președintele României pentru că nu lasă țara să ajungă ca Ungaria și Polonia. Ce alt exemplu mai vrem ca să înțelegem că Laura Codruța Kovesi navighează sub pavilion străin, că lupta anti-corupție din România nu va fi considerată un eșec de Washington și Bruxelles indiferent de câte dovezi privind samavolniciile DNA vor ieși la iveală?!
Pentru cei care nu-l înțeleg pe Klaus Iohannis, le recomand un citat din fostul premier britanic Tony Blair, cartea sa de memorii, A Journey:
“I had discovered long ago the first lesson of political courage: to think anew. I had then learned the second: to be prepared to lead and to decide. I was now studying the third: how to take the calculated risk. I was going to alienate some people, like it or not. The moment you decide, you divide.”
"Am descoperit cu mult timp în urmă prima lecție de curaj politic: să gândesc altfel. Apoi am învățat a doua lecție: să fiu pregătit să conduc și să decid. Acum studiez a treia lecție: cum să-mi asum un risc. Urma să supăr pe unii oameni, fie că-mi plăcea sau nu. În momentul în care decizi, dezbini."
Era vorba despre războiul din Irak, nu despre șefa DNA, dar lecțiile sunt valabile!