Recent, un tînăr istoric mi-a pus, într-un popas la Dud (e vorba de dudul de la Biblioteca Academiei, sub care îmi beau eu cafeaua de ani întregi, nu de un restaturant) o întrebare niţel derutantă:
– Nu ştiţi de ce preşedintele Klaus Iohannis n-a pomenit, în Alocuţiunea de la Ceremonia naţională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, numele lui Ionel Brătianu? I-a pomenit pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria, dar nu pe cel care a făcut ca România să părăsească Neutralitatea şi să intre în război alături de Antantă.
Zic, întrebare niţel derutantă, deoarece – trebuie să mă autodenunţ, n-am încotro – nu urmărisem discursul transmis în direct duminică 28 august 2016 şi ulterior nu-l citisem pe site-ul Preşedinţiei. E drept, trăsesem cu ochiul la prezenţa lui Klaus Iohannis în weekend (mare, colosal eveniment – întreruperea de către Klaus Iohannis a timpului funcţionăresc de odihnă!) la Bucureşti, pentru a o semnifica drept o manevră stîngace de a ne semnala că – dispărut din spaţiul public o săptămînă şi ceva – el trăieşte, totuşi, dar nu catadicsisem să fiu atent la text. Ştiam, după aproape doi ani de mandat, că preşedintele citeşte mecanic, uneori fără a pricepe despre ce-i vorba – tot felul de texte răsuflate făcute de neisprăviţii cu care s-a pricopsit la Cotroceni.
Prin urmare, n-am putut răspunde întrebării puse de tînărul istoric.
În schimb, am tresărit uluit.
Cum adică să ţii un discurs de omagiere a celor care au jucat un rol important în intrarea României în Primul Război Mondial şi să nu-l pomeneşti pe Ionel Brătianu?
O uluire cu atît mai justificată cu cît scrisesem mult despre contribuţia crucială a lui Ionel Brătianu la intrarea în Primul Război Mondial, la ducerea Războiului şi la făurirea României Mari. Regele Ferdinand a fost un instrument folosit în chip genial de Ionel Brătianu prin Regina Maria, pentru a-şi vedea împlinit Marele Proiect al Reîntregirii.
Scrisesem în eseul Pietricica din rotițele maşinăriei despre minuţioasele aranjamente ale lui Ionel Brătianu pentru ca Antanta să ne garanteze Reîntregirea.
Într-un alt eseu, intitulat 1914-1916. Ionel Brătianu sau geniul de a aştepta, notasem chiar din primele rînduri:
„Între 3 august 1914 şi 17 august 1916, România trece prin ceea ce Istoricii numesc anii Neutralităţii.
În această perioadă, Ionel Brătianu, premierul României negociază la sînge cu Antanta condiţiile intrării noastre în Război.
Bătălia cu Aliaţii e însă infinit mai mică decît bătălia cu forţele interne – partide, presă, cetăţeni – pentru a păstra ţara atît cît trebuie în neutralitate.
Cîştigată de Ionel Brătianu, formidabila bătălie a Neutralităţii a avut în premierul român un geniu.
Geniul de a aştepta.”
Era imposibil ca un discurs ţinut aniversare a o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial să nu-l menţioneze pe Ionel Brătianu chiar şi dacă discursul era citit de un analfabet într-ale istoriei naţionale.
Convins că tînărul istoric se înşală, m-am dus la site-ul Administraţiei prezidenţiale.
Într-adevăr, Ionel Brătianu nu era pomenit.
Asta era însă o năstruşnicie minoră faţă de alta, referitoare la motivele pentru care România a intrat în Primul Război Mondial.
Primul Război Mondial a fost un măcel inutil.
Dacă în cazul Celui de-al Doilea se poate vorbi de o cauză nobilă măcar a uneia dintre părţi – Aliaţii – constînd în înfrîngerea Fascismului, în cazul Primului se exclude din start altceva decît criminala poftă de putere. Şi Antanta şi Tripla Alianţă au aruncat Europa şi lumea într-un Război inutil, un măcel continental, din interese mărunte.
În acest context, România ar fi trebuit să rămînă neutră.
Ionel Brătianu, dar şi alţi lideri politici români, au văzut în intrarea României în Primul Război Mondial un moment astral pentru cauza nobilă a Reîntregirii. Şi cum Antanta ne oferea posibilitatea ca România Mică să devină România Mare, România a intrat în Primul Război Mondial.
Jertfele cerute de participarea la Război, marile încercări din anii următori îşi au justificarea numai şi numai în credinţa că doar astfel ne realizăm un Ideal Naţional.
Spre uluirea nu numai a mea, dar şi a altora, care mai știu cîte ceva din Istorie, Discursul lui Klaus Iohannis nu suflă o vorbă despre principalul şi singurul motiv al intrării României în Primul Război Mondial:
Realizarea Marii Uniri, ideal care justifică aruncarea poporului român în marele măcel.
Spre deosebire de Marile Puteri europene, România a dus un război justificat de o cauză nobilă.
O jertfă uriașă umană - 880 000 de soldați și 275 000 de civili morți, pagube incomensurabile în plan material-, care ar fi o crimă abominabilă comisă de guvernanți în afara justificării date de cauza nobilă a Reîntregirii.
Discursul lui Klaus Iohannis justifică jertfa românilor – părăsirea Neutralității și intrarea în Primul Război Mondial- prin nevoia României de a dovedi că aparţine spaţiului european:
„Prin participarea la Primul Război Mondial, România dovedea apartenenţa deplină la spaţiul european şi angrenarea ei definitivă în procesele politice ale secolului XX ce aveau să ne contureze destinul.
Deciziile şi evoluţiile politice şi militare din spaţiul românesc nu mai puteau fi separate de ceea ce se petrecea în restul Europei. Istoria secolului trecut a întărit această realitate”.
Analfabetism strigător la cer?
Nu.
Ca şi Dacian Cioloş, Klaus Iohannis stă sub influenţa unor cercuri interne și externe interesate în a exclude din discursul public orice referire la Patrie, la Naţiune, la interesul naţional.
Aşa se explică de ce Discursul ţinut la unul dintre momentele cu cea mai puternică trimitere la idealurile Naţionale, pare a fi citit nu de Preşedintele României ci de Preşedintele Comisiei Europene prin eliminarea oricărei perspective naţionale în favoarea perspectivei europene.
Comemorarea Intrării în Război marchează debutul perioadei de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri din 2018?
Va reuşi Klaus Iohannis, sub influenţa unor cercuri interesate, să impună acestei perioade o perspectivă a Birocraţiei de la Bruxelles?
Altfel spus, să castreze Istoria României de orice element național?