Pe vremuri, nu știu dacă acum se mai practică, broșurile de popularizare a culturii, aveau în partea Verificați-vă cunoștințele, pe lîngă întrebări gen, de ce e frunza verde și zăpada rece, și rubrica intitulată Cine a zis asta? Se dădea un citat celebru dintr-un ins făcut celebru de manuale, căruia cititorul broșurii, dar mai ales cumpărătorul broșurii, trebuia să-i dibuie autorul. După cît de faimos îl făcuseră manualele sau, nu de puține ori, după stil, care, cum zicea Buffon, e Omul însuși.
Presupunînd că vă aflați în fața unei asemenea rubrici și nu în fața unui blog, vă supun atenției acest citat. Pentru a înlesni răspunsul, voi preciza că el se referă la Călin Popescu-Tăriceanu:
„Acum, cu acest individ ne-am lămurit. Are un discurs antijustiţie şi vrea să scape de justiţie. Şi spun individ, fiindcă îmi vine foarte greu să cred că un întreg partid este de acord cu un astfel de discurs antijustiţie. Eu nu cred aşa ceva. Pe de altă parte, va fi destul de simplu să vedem ce se doreşte. Eu cred că acest individ nu vrea numai pe el să se scape, vrea să-şi scape şi cîţiva prieteni. Şi e suficient să urmărim cine va ajunge, în următoarele săptămâni, în parlament, ca să fie votat pro sau contra urmărire penală şi o să vedem din cine se compune gaşca despre care se vorbeşte.”
Cei care au trecut cu ochii deschiși prin epoca Traian Băsescu – sînt sigur, vor răspunde fără să clipească: Citatul e al lui Traian Băsescu, iar cel la care se referă e premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
Ce i-ar îndreptăți pe acești cititori să răspundă astfel:
- Numai Traian Băsescu s-a pronunțat în acești termeni despre Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul războiului dintre Președinte și Premier, care a dat nota unei întregi perioade – martie 2005 – decembrie 2008.
- Citatul lasă să se înțeleagă că autorul știe direct de la sursă – de la șefa DNA, Codruța Kovesi, dosarele unor grei politici pe cale de a fi deschise oficial.
Ultima partea a citatului ne dezvăluie un președinte căruia i se raportează, ba chiar i se supune aprobării cine să fie anchetat de către DNA și cine nu. Ei bine, deși seamănă cu un atac de-al lui Traian Băsescu la adresa unui adversar politic – termeni inacceptabili la un asemenea nivel, „acest individ”, „gașca despre care vorbește”, citatul nu e din Traian Băsescu al anilor 2005 – 2008, ci din Klaus Iohannis al anilor noștri. Călin Popescu Tăriceanu, cel despre care șeful statului vorbește în termeni de țățică supărată că frizerul i-a lăsat fata borțoasă, e acum președinte al Senatului.
Călin Popescu-Tăriceanu a avut nefericita inspirație, dictată și de implicarea brutală, banditească a DNA în campania electorală de partea Partidului Meu, să ceară parlamentarilor să nu mai voteze cererile venite de la DNA pe motiv că fac țin deja de jocul politic. Spun, nefericită, nu pentru că n-ar fi așa, ci pentru că DNA, șubrezit de dezvăluirile privind petrecerile la care se deda juna Codruța, de rateurile tot mai multe ale DNA în Justiție, s-a pomenit ajutat de această inițiativă, fie și prin faptul c-a dat Diviziei Presă posibilitatea de a-și face numărul cu Lupta împotriva Justiției lovită, cu biata Codruța Kovesi asaltată din toate părțile bla, bla, bla.
Unei asemenea inițiative ar fi fost normal ca șeful Statului, cel publicitat de tulnicele mediatice în insolvență de la Începutul Lumii, drept promotor al unui alt fel de a fi al Președintelui, să fi răspuns cu suficientă detașare superioară încît să facă ridicolă inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu . Coborînd nivelul discuției la o chelfăneală de maidan, Klaus Iohannis a vrut să-l imite pe Traian Băsescu, modelul său de președinte complexat de personalitatea anteriorului, așa cum Hrușciov a fost complexat de personalitatea lui Stalin, iar Ion Iliescu, de personalitatea lui Nicolae Ceaușescu.
Asemenea tuturor imitatorilor, Klaus Iohannis nu reușește decît să fie penibil, ca o rață care se dă cocostîrc. Da, Traian Băsescu avea astfel de intervenții. Numai că la el astfel de intervenții făceau parte din teatrul politic pe care fostul președinte îl juca în chip magistral. Lui Traian Băsescu nu-i ședeau rău, țineau de personalitatea sa intrinsecă și prin asta erau contracarate de alte însușiri, cum ar fi de exemplu, autoironia, care-i lipsește lui Klaus Iohannis, suficient sieși ca o bășică. La Traian Băsescu, lăsau impresia unei răstiri și nu a unei zborșiri, ca la Klaus Iohannis.
Tot în războiul cu Călin Popescu-Tăriceanu (obișnuit cu polemica servilă a lui Liviu Dragnea, Klaus Iohannis îşi pierde cumpătul cînd e atacat pe bune, de aici isteria care-l apucă la simplul auz al numelui de Călin Popescu-Tăriceanu), Klaus Iohannis a făcut-o pe șmecherul.
Într-un comunicat dat publicităţii pe 12 octombrie 2016, copreşedintele ALDE scrie:
„Cerem publicarea stenogramelor discuţiilor purtate de preşedintele României cu cei doi responsabili din Ministerul Public, deoarece credem că declaraţiile date publicităţii pînă în prezent de preşedintele Iohannis, de procurorul-general şi de procurorul-şef al DNA pe temele amintite sînt insuficiente. Opinia publică are dreptul să cunoască întregul adevăr.”
Cum răspunde Klaus Iohannis acestei luări de poziţie? Prin acest dialog avut cu presa pe 13 octombrie 2016:
„Reporter: Iar al doilea om în stat a făcut un apel la dumneavoastră de a face publice acele stenograme, stenogramele discuţiilor cu procurorul general şi cu şefa DNA. Klaus Iohannis: Da, este foarte interesant. Vorbim de domnul Tăriceanu, cel care a fost urmărit penal pentru minciună, parcă este chiar dat în judecată pentru minciună penală. Cred că e aceeaşi persoană care acum cîţiva ani scria bileţele «Dragă Traian», ca să intervină pentru un prieten al domniei sale. Eu nu cred că omul este chiar preocupat de independenţa justiţiei, eu cred că se preface şi cred că urmăreşte, de fapt, să scape de justiţie.”
Lesne de surprins în acest fel de a răspunde – gen ce l-ai întrebat tu și ce ți-a răspuns el, stilul lui Traian Băsescu. Da, dar lui Traian Băsescu îi ședea bine. Lui Klaus Iohannis îi șade ca dracu.
Nu știu cine l-a sfătuit pe Klaus Iohannis să iasă din muțenia de dulap pentru a se da morișcă de vorbe. Sigur e că mult mai bine îi ședea ca dulap. Ca morişcă îi stă rău, rău de tot.