Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că România va adera în scurtă vreme la Spațiul Schengen și cu granițele terestre, nu doar cu cele aviatice și navale, Șeful statului a susținut un discurs la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice.
Klaus Iohannis a declarat că România va rămâne o „voce puternică” în sprijinul consolidării securității interne a Uniunii Europene. În acest sens, el a vorbit inclusiv de întărirea spaţiului de liberă circulaţie, Schengen.
Klaus Iohannis, despre Schengen
Președintele şi-a exprimat speranţa că ţara noastră îşi va putea spori curând contribuţia ca stat membru Schengen şi prin aderarea cu frontierele terestre. Iohannis a spus că aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime, repezintă un pas pozitiv.
„Îmi exprim speranţa că România îşi va putea spori curând contribuţia ca stat membru Schengen inclusiv prin aderarea cu frontierele terestre, un prim pas pozitiv fiind decizia de aplicare a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie a acestui an”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis a arătat că România va continua să se implice în consolidarea proiectului comun european. El a făcut referire la procesul de extindere a Uniunii Europene.
„Trebuie să lucrăm pe mai departe pentru a construi împreună o Europă unită şi coezivă, care caută soluţii echitabile, într-un spirit de solidaritate şi respect. Pentru a atinge acest obiectiv, România se va implica activ în dialogul european privind conturarea viitoarei Agende Strategice şi va rămâne un susţinător energic al procesului de extindere, inclusiv prin prisma valenţelor strategice ale acestuia”, a adăugat Klaus Iohannis.
România va rămâne altături de Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România a fost şi va rămâne alături de Ucraina. El a arătat că războiul declanșat de Rusia a provocat numerosea probleme la nivel mondial.
„Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global. România a fost şi va rămâne alături de vecinul său şi de cetăţenii ucraineni, care îşi apără cu curaj libertatea, suveranitatea şi integritatea teritorială”, a afirmat președintele.
Klaus Iohannis a subliniat că, datorită eforturilor României, peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul ţării noastre. Acestea reprezintă peste 60% din produsele transportate prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.
Klaus Iohannis despre parteneriatul strategic cu Ucraina
Președintele a amintit de vizita omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de la Bucureşti. Cu acest prilej a fost semnată Declaraţia Comună privind procesul referitor la ridicarea relaţiei dintre România şi Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic. El a afirmat că, la nivel regional, european, dar şi global, este „imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina”.
„Legat de soarta războiului, poziţia noastră rămâne categorică: numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace”, a mai spus Klaus Iohannis.
Totodată Klaus Iohannis şi-a exprimat susţinerea pentru soluţia celor două state în Orientul Mijlociu. El a spus că trebuie respectate aspiraţiile legitime ale poporului palestinian, precum şi dreptul la securitate al Statului Israel. Preşedintele a reamintit că, în contextul conflictului din Fâşia Gaza.
România a desfăşurat şi o „operaţiune foarte dificilă de oferire de asistenţă şi sprijin” pentru cetăţenii români de acolo. Iar președintele a mulțumit autorităţilor române implicate în operaţiunea de evacuare a cetăţenilor afectaţi. A mai mulțumit și oficialilor din Israel, Egipt, Qatar şi Iordania pentru sprijinul oferit.