Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei Române: „Trebuie să dovedim că suntem solidari și capabili să depășim provocările”

Sursa foto:presidency.ro

Cu ocazia ceremoniei dedicată Zilei Armatei, care a fost organizată la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial din București și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, luni, 25 octombrie, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut un discurs în care a mulțumit tuturor celor care și-au îndeplinit datoria față de țară. La eveniment au participat și premierul demis Florin Cîțu și prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă.

„Când spunem armată, spunem eroi. Pe ei îi cinstim astăzi, pe eroii noștri căzuți la datorie, cei care, printr-un sacrificiu suprem, au apărat independența, suveranitatea și unitatea patriei noastre. Sunt onorat să particip la astfel de evenimente care păstrează vie memoria jertfei lor, a curajului și a demnității cu care și-au făcut datoria pentru ca tinerele generații să se bucure de libertate într-un stat puternic și suveran”, și-a început discursul președintele Klaus Iohannis.

Solemnitate cu distanțare: Ce transmite Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române

„Nu avem voie să ne uităm istoria și înaintașii. Tot astăzi, îi omagiem și pe veteranii de război, veritabile modele de devotament, dârjenie și responsabilitate nu doar pentru militari, ci pentru noi toți. Evoluția noastră spre un stat modern și sigur, așa cum este în prezent, este strâns legată de Armata României. Profesionalismul și dăruirea dovedite de militari au contribuit la parcursul nostru euroatlantic și european și la întărirea parteneriatului strategic solid pe care îl avem cu SUA.

Suntem astăzi un aliat activ și apreciat în NATO și un membru UE important, care își respectă angajamentele și contribuie la pacea și securitatea internațională. Participarea exemplară a militarilor români în operațiuni și misiuni în afara teritoriului național sporește relevanța țării noastre în cadrul comunității internaționale.

Datorită armatei, România își întărește continuu rolul de furnizor de securitate pe planul estic al alianței Nord-Atlantice. Prin efortul național conjugat politic și militar, am consolidat postura de apărarea a NATO în zona Mării Negre și continuăm acest amplu proces în strânsă legătură cu aliații și partenerii noștri. Salut implicarea și contribuția Ministerului Apărării și Armatei României la procesul militar al NATO și încurajez menținerea acestui tempo susținut atât în plan conceptual, cât și în plan operațional.

Anul 2021 a marcat încheierea misiunii în Afganistan, cea mai îndelungată, complexă și importantă operație desfășurată de armata României în afara teritoriului național, după cel de-al Doilea Război Mondial. Angajamentul României în Afganistan alături de SUA, partenerul nostru strategic cel mai important, și aliații săi a confirmat decisiv orientarea euroatlantică a țării noastre. (...)

Acolo unde nu am putut veni cu tehnică militară ultramodernă, soldații și ofițerii au compensat prin dăruire, inteligență strategică și dârzenie. Armata noastră a contribuit constant, în ultimii ani, la consolidarea credibilității internaționale a României.

„Aduc un omagiu din inimă veteranilor de război”

Dragi militari, disciplina, spiritul de sacrificiu, loialitate, integritatea și curajul care vă definesc sunt virtuți adânc înrădăcinate în caracterul poporului român. Sunt trăsături definitorii ale Armatei României, una dintre instituțiile care se bucură de mult respect și prețurie. Nu este deloc întâmplător că în momentele decisive ale istoriei noastre puternic încercate, românii și-au păstrat constant încrederea în armată ca o adevărată ancoră de credibilitate și stabilitate.

Astăzi, trebuie să dovedim că suntem solidari și capabili să depășim provocările generate de pandemia de COVID-19. Salut contribuția semnificativă a armatei la gestionarea crizei sanitare, personalul medical militar, precum și mijloacele puse la dispoziția civililor au salvat numeroase vieți. Armata rămâne un reper solid și se bucură de încrederea românilor (...).

Mulțumesc, așadar, tuturor celor care și-au îndeplinit cu simțul datoriei nobila misiune de a fi în slujba țării. Mă înclin cu recunoștință în fața memoriei martirilor și aduc un omagiu din inimă veteranilor de război, pentru care slujirea națiunii a reprezentat crezul suprem. (...) La mulți ani, Armata României!”, a transmis Klaus Iohannis, luni, 25 octombrie.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă: „Ne plecăm frunțile cu respect”

La ceremonie a fost prezent și premierul desemnat Nicolae Ciucă, ministru al Apărării, precum și prim-ministrul demis Florin Cîțu. Este prima dată când toți trei oficiali își fac apariția în spațiul public într-o astfel de ipostază.

Ziua Armatei României este momentul în care onorăm cu mândrie și respect sacrificiul lor pentru independența și suveranitatea României. Când au fost în cumpănă, militarii au luptat. Ziua de 25 oct 1944 a devenit simbol al eliberării de sub ocupație străină a Carei, Ardealului și a întregii Românii.

Ne plecăm fruntile cu respect în memoria celor care s-au sacrificat. Transmitem astăzi puținilor veterani de război care mai sunt printre noi recunoștința noastră si le dorim multa sănătate. Fara sacrificiul lor, istoria noastră ar fi fost cu siguranta diferita.

Ziua Armatei este și un prilej de evaluare a activității pe care am desfășurat-o timp de un an, am continuat demersurile pentru înzestrarea cu echipamente de inalta tehnologie, îmbunătățirea educației, participarea la exerciții naționale si multi -naționale (...). Am încheiat un proiect de suflet - restaurarea crucii comemorative a eroilor din PRM de pe vârful Caraiman. Am acționat pentru întărirea mecanismelor din care facem parte (...)”, a declarat premierul desemnat Nicolae Ciucă.