Klaus Iohannis, distins cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului 2023. Premiul de 10.000 de euro se acordă o dată la doi ani

Klaus Iohannis. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Klaus Iohannis va fi distins cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului 2023. Evenimentul va avea loc la data de patru iunie în Frankfurt. Elogiul pentru câștigătorul premiului va fi susținut de fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Mai exact, preşedintele României Klaus Iohannis este cel de-al 23-lea deţinător care va fi distins cu acest premiu pentru activitatea sa neobosită şi multilaterală pentru drepturile omului şi ale minorităţilor din România şi Europa, după cum a anunţat joi Fundaţia Centrul împotriva deportărilor.

Prin ceremonia de decernare a premiului, juriul Premiului Franz Werfel pentru Drepturile Omului „onorează activitatea amplă și diversă a Președintelui României, care a luptat pentru drepturile omului în diferite funcții, în special pentru minoritățile din țara sa și din întreaga Europă”.

Locul de naştere al lui Iohannis, centrul spiritual și cultural al sașilor din Transilvania

Siebenbuerger Zeitung îi face o scurtă descriere președintelui Klaus Iohannis amintind că face parte din minoritatea germană a sașilor transilvăneni din România, iar „locul său de naștere a fost timp de secole centrul spiritual și cultural al sașilor din Transilvania”.

Este amintită și perioada în care Iohannis a fost primar, subliniind că acesta „a muncit fără a ține cont de partide pentru toți cetățenii orașului și a reușit, printre altele, ca Sibiul să fie declarat Capitală Europeană a Culturii în 2007”.

De asemenea, se mai arată că „România s-a poziționat întotdeauna în vestul politic al Europei și a promovat calea integrării europene”.

Premiul de 10.000 euro se acordă o dată la doi ani

Premiul, în valoare de 10.000 de euro, se acordă o dată la doi ani. Câștigătorii anteriori îi includ pe fostul președinte german Joachim Gauck, câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură Herta Müller („Breath Swing”) și istoricul Europei de Est Karl Schlögel.

Evenimentul va avea loc la 4 iunie în Frankfurt.  Elogiul pentru câștigătorul premiului va fi susținut de fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Este, de asemenea, meritoriu faptul că este foarte angajat în echilibrarea intereselor diferitelor curente socio-politice. Johannis susține valorile democrației liberale și ale statului de drept și, în calitate de membru al sașilor transilvăneni, și-a asumat responsabilitatea pentru comunitate. Angajamentul său pentru o cooperare unită și prosperă a tuturor statelor și popoarelor din Europa nu poate fi apreciat îndeajuns de mult”, mai arată în descrie, potrivit welt.de.