România trebuie să-și valorifice întreg potențialul și avantajul competitiv de care beneficiază pentru a se impune în domeniul economic. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul unui eveniment, intitulat „110 ani de excelenţă academică”, organizat de Academia de Studii Economică. În acest context, șeful statului a pus accentul pe utilizarea eficientă a fondurilor europene care pot ajuta în procesul de dezvoltare și modernizare a țării.
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în cadrul evenimentului „110 ani de excelenţă academică”, organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti. În mesajul transmis, șeful statului a vorbit despre avantajele de care beneficiază România, în actualul context economic, punând accent pe fondurile europene.
„România beneficiază astăzi de importante avantaje competitive - fie că vorbim despre digitalizare şi tranziţia verde, fie că ne referim la profilul nostru în plan regional şi global, care a crescut consistent prin reaşezarea hărţii schimburilor comerciale şi a accesului la resurse. Toate aceste avantaje pot fi mai bine valorificate prin utilizarea eficientă a volumului fără precedent al fondurilor europene de care ţara noastră beneficiază. Avem toate premisele pentru a reuşi să realizăm modernizarea României”, a transmis Klaus Iohannis.
Potrivit mesajului transmis de președinte, în orice criză, în ciuda provocărilor, economiștii văd oportunități de dezvoltare și progres. Drept urmare, viitorul economic al României va depinde decisiv de capacitatea de a ieși din tiparele și din modelele tradiționale. O nouă abordare vizează politici sustenbile axate pe investiții și competitivitate.
„În acest sens, reformele şi investiţiile de anvergură pe care România şi le-a asumat pentru anii următori arată că suntem pe drumul cel bun. Avem însă nevoie de stabilitate şi încredere în acest parcurs. Astfel, sunt esenţiale implicarea activă şi responsabilă a specialiştilor din domeniul economic, dar şi cooperarea cât mai bună cu mediul de afaceri, comunitatea academică şi ceilalţi parteneri de dialog social”, a mai spus Klaus Iohannis în mesajul transmis.
Problemele generate de valul de crize mondiale
În acest context, el a felicitat reprezentanții ASE pentru locul fruntaș pe care îl ocupă în clasamentele naţionale şi între primele 600 de universităţi din lume.
„Performanţele cadrelor didactice, studenţilor şi absolvenţilor Academiei de Studii Economice sunt oglinda calităţii actului educaţional desfăşurat la ASE de mai bine de un secol”, a subliniat președintele Iohannis.
Totodată, el a vorbit despre valul de crize care au afectat semnficativ economiile lumii care, acum, se confruntă cu provocările redresării.
„Succesiunea şi amplitudinea crizelor din ultimii ani au marcat semnificativ toate economiile lumii, care se confruntă acum cu provocările redresării post-pandemie, amplificate de război, criza energetică şi inflaţia record. Incertitudinea globală, economică şi de securitate, se intensifică pe fondul războiului nedrept al Rusiei împotriva Ucrainei. Creşterile de preţuri se suprapun acum pe un context macroeconomic incert, care ameninţă sustenabilitatea finanţelor, investiţiile şi calitatea vieţii. Provocările actuale impun politici publice adecvate noilor realităţi socio-economice. Din nevoia de adaptare, mediul antreprenorial configurează noi modele de business, iar priorităţile operaţionale şi de investiţii se reaşază prin noi strategii şi planuri de inovare”, a arătat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis despre viitorul economiei
Totodată, preşedintele Iohannis susține că pentru a continua pe direcţia modernizării, România trebuie să îşi activeze întreg potenţialul şi toate competenţele financiare şi antreprenoriale de care dispune, pentru orientarea constructivă şi fundamentarea realistă a deciziilor de politică economică.
„În acest sens, şcolile de afaceri puternice şi ştiinţa economică veritabilă îşi vor dovedi încă o dată valoarea, prin susţinerea mediului antreprenorial şi a dezvoltării economice sustenabile. Pe acest drum al dezvoltării, economiştii au obligaţia de a fi nu doar bine pregătiţi în plan profesional, ci preocupaţi constant de implicaţiile deciziilor lor, conştienţi de importanţa esenţială a politicilor economice şi a rolului unor specialişti integri, animaţi de ambiţie şi viziune în a prefigura cât mai avantajos viitorul economic”, a concluzionat șeful statului în mesajul transmis.