Corupții, mari și mici, împreună cu magistrații care încă mai vând sentințe la tarabă au priceput bine că mediatizarea cazurilor în care sunt implicați face imposibilă mușamalizarea lor. Acesta este motivul pentru care și unii și alții caută să limiteze accesul presei la informațiile din dosare de corupție.
Cei care țipă astăzi impotriva ”mediatizării excesive” a dosarelor de corupție o fac pentru a schimba un mecanism care s-a dovedit foarte eficient în lupta cu acest fenomen. Interesant este că susținătorii limitării accesului presei la informațiile din dosare fac apel la principii constituționale aparent corecte, dar care nu pot fi aplicate independent, fără a respecta alte principii la fel de importante.
Nu poți, în numele dreptului la imagine al unei persoane, să neglijezi dreptul publicului să fie informat cu privire la orice subiect de interes public. Corupția este astăzi, în România, cel mai important subiect de interes public. Cititorii ziarelor sau site-urilor de știri și telespectatorii au dreptul să știe totul despre un politicienii acuzați de corupție, pentru a putea să-i judece în tribunalul încrederii publice.
În orice caz de corupție există două componente la fel de importante, care merg în paralel. Primul este cel judiciar, procesul în urma căruia un judecător trebuie să decidă dacă s-a comis vreo infracțiune, ce pedeapsă se aplică și cum recuperează prejudiciul. Aici se aplică principiul nevinovăției și prevederile legale ale derulării unui proces de judecată. Indiferent de circul din media, magistrații care judecă procesul trebuie să rămână imparțiali.
Dacă mediatizarea unui caz influențează instanța, societatea are o problemă cu magistrații nu cu media. În consecință, orice soluție trebuie să vizeze magistrații influențabili, în niciun caz presa.
În astfel de situații, un politician responsabil care dorește stârpirea corupției discută despre motivele pentru care unii judecători se lasă influențați de media, în niciun caz nu-și pune problema reducerii intensității cu care ziariștii tratează astfel de cazuri.
Procesul judiciar, derulat în instanțe și pe baza Codului Penal, nu este însă singura judecată prin care trebuie să treacă un poltician acuzat de acte de corupție. La fel de importantă este judecata publică, unde magistrați sunt toți alegătorii care au votat, cu încredere, un politician sau altul. Când ne cer încrederea și votul politicienii nu au rețineri legate de viața privată.
Ni se prezintă la biserică, in familie, alături de prieteni și în tot felul de ipostaze care nu țin de meseria lor, dar prin care caută să-și cosntruiască o imagine care să inspire încredere și să atragă voturi. Dacă imaginea e o minciună, publicul are tot dreptul din lume să afle adevărul și să judece politicianul care a mințit, dar și partidul care l-a propulsat. Acesta este motivul pentru care ziariștii au obligația să aducă în fața publicului lor orice detaliu și informație pe care le pot afla despre un politician cu probleme.
O stenogramă, de exemplu, descrie mai bine decât orice adevăratul caracter al celor care stau de vorbă. Publicul are dreptul să vadă cum vorbesc cei pe care i-a ales atunci când ei cred că nimeni nu-i aude și asta nu are nicio legătură cu ceea ce au de făcut magistrații în sala de judecată.
Numai prin mediatizarea excesivă a tuturor detaliilor din cazurile de corupție publicul poate înțelege cât de periculoși sunt cei acuzați de astfel de acte și cum poate să judece, în viitor, mai bine pe cei care îi cer votul.
” Nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie”, a spus Klaus Iohannis la ceremonia de depunere a jurământului de preșdinte, în Parlamentul României.
România nu se poate elibera de corupție dacă publicul nu află totul despre politicienii corupți, chiar și ce au mâncat la micul dejun. Văzându-i pe corupții prinși în toate ipostazele posibile, publicul va învăța să-i recunoască pe toți cei mincinoși și va putea să ia decizii mai bune în fața urnelor.
Simpla condamnare a corupților în fața legii e inutilă, fără o schimbare de atitudine și mentalitate în zona publicului care dă putere celor coruptibili. Indiferent câți vor băga magistrații la închisoare, publicul va vota mereu alții la fel de răi. Pentru ca asta să nu se întâmple e vital ca orice caz de corupție să fie tocat și întors pe toate fețele în fața publicului.
Acest principiu ar trebui explicat, într-o lecție exhaustivă, și președintelui Klaus Iohannis. Când îl va înțelege, va pricepe ce mesaje trebuie să dea societății dacă vrea cu adevărat ca România să se elibereze de corupție.