Klaus Iohannis a trimis Securitatea s-o înhațe pe mama lui Victor Ponta!

Pe cristoiublog.ro, scriam că Victor Ponta și-a arătat ghearele la Klaus Iohannis amînînd votul în cazul Eduard Hellvig, dar mai ales, ironizîndu-l pe Imperator pentru vădita sa tendință de a-și pune peste tot oamenii săi de casă și nu oamenii țării:

 

„Deși a promis PSD a promis că va vota propunerea lui Klaus Iohannis, neîntrunirea plenului de miercuri s-a vrut un gest polemic față de decizia lui Klaus Iohannis. Dat fiind că UNPR s-a grăbit să accepte propunerea fără a se consulta cu aliatul PSD, Victor Ponta n-a mai putut să-l respingă pe Eduard Hellvig fără riscul de dezvălui fisuri în Coaliție și, din cîte mai știm și noi, fără riscul de a-i da lui Gabriel Oprea fericitul pretext de a trece de partea PNL invocînd interesul național. Boicotarea de miercuri, dar mai ales răspunsul lui Victor Ponta ne dezvăluie, că pisicoșenia de pînă acum a premierului a fost o comedie. Pisicuțul Victor Ponta a ținut să-i arate lui Klaus Iohannis că are gheare. Avertizînd că PSD e gata de confruntarea pe care o va presupune tentativă de formare a unei noi majorități.”

Avînd în vedere provocarea, mă așteptam ca Prea Alesul Structurilor din noiembrie 2014 să reacționeze deschizînd gura. N-a făcut-o. Nici nu era nevoie. Instituțiile de forță, cele cu care Traian Băsescu a lovit în dreapta și-n stînga, s-au pus la dispoziția noului Stăpîn, cu cătușe cu tot.

Azi dimineață, sora și mama lui Victor Ponta au fost chemate la DNA în dosarul de la Ploiești. Așadar, Imperatorul n-a bienvoit să-și coboarea Înalta-i Gură pînă la a polemiza cu Victor Ponta în chestiunea Eduard Hellvig. A trimis Securitatea s-o înhațe pe mama lui Victor Ponta.

Codruța Kovesi, ție nu-ți pute?! Sau poate, ca și-n cazul Elenei Udrea, ai făcut-o dinadins ca să pută?, a scris Ion Cristoiu pe blogul personal.