Luni, 26 iunie 2017, au loc la Cotroceni consultări ale Preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier.
Electoratul anti PSD, cu partea sa de avangardă TeFeLiștii, dă semne pe rețelele sociale și chiar în stradă că așteaptă de la ziua de luni scoaterea de la guvernare a partidului rămas mai departe și după Criză la cheremul lui Liviu Dragnea.
Dintr-un anume punct de vedere, așteptarea nu-i absurdă.
Criza politică uriașă creată de Războiul conjugal din PSD, folosirea unor instituții ale statului în păruiala dintre Grupările din partid- Guvern, Parlament, CCR- ridică o întrebare ținînd de interesul național:
Cine ne garantează că după investirea noului Guvern PSD- ALDE, paranoia lui Liviu Dragnea, devenită literă de statut în acest partid neobolșevic, nu va provoca o nouă răsturnare a Guvernului? Așteptarea electoratului anti-PSD se bazează însă și pe altceva.
Și anume pe poziția adoptată de Klaus Iohannis în decembrie 2016 după victoria zdrobitoare a PSD- ALDE în alegerile parlamentare.
Articolul 103 din Constituţie e suficient de ambiguu pentru a-i oferi preşedintelui o uriaşă marjă de manevră în desemnarea premierului. Simpla precizare, „în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament” nu e un temei pentru ca preşedintele să fie obligat a desemna candidatul propus de coaliţia care pretinde a avea majoritatea aritmetică în Parlament.
Desemnarea candidatului n-ar trebui să însemne în chip automat şi desemnarea viitorului premier. Teoretic, desemnatul trebuie să facă rost de o majoritate parlamentară care să-i asigure trecerea Guvernului prin Parlament. În România fripturismului ca politică de stat, o dată desemnat un premier, e greu de crezut că el nu va obţine majoritatea, chiar dacă n-o avea înainte de a se ajunge la Cotroceni.
Ambiguitatea articolului 103 din Constituţie şi fripturismul ca politică de stat explică de ce, în 2012, Traian Băsescu i-a putut impune lui Victor Ponta incredibilul Pact de coabitare. Dacă Victor Ponta nu-l semna, Traian Băsescu putea desemna un alt candidat din PSD. Ca de exemplu, Liviu Dragnea, care-şi oferise deja serviciile, evident, pe şest. Poate jura cineva că Liviu Dragnea ar fi fost respins de zdrobitoarea majoritate parlamentară USL?
În 11 decembrie 2016, PSD a obţinut cel mai mare scor electoral din istoria postdecembristă. Pe fondul unei Opoziţii trăgînd să moară prin sprijinirea Guvernului tehnocrat, teoretic PSD şi ALDE puteau aborda, fără emoţii, consultările de la Cotroceni. Cu toate acestea, marii învingători în alegerile parlamentare au fost puşi de Klaus Iohannis să joace ţonţoroiul. Înainte de alegeri, Klaus Iohannis a anunţat naţiunea că nu va desemna un premier cu probleme penale. Criteriul acesta, anticonstituţional, a fost reafirmat şi după alegeri. O lege rămasă din preistoria democraţiei postdecembriste îi interzicea lui Liviu Dragnea să viseze la nominalizare. PSD şi ALDE aveau o majoritate zdrobitoare în Parlament, dar mai ales, aveau suflul electoral uriaş dat de victoria în alegerile abia încheiate. Aşa cum arăta Adrian Năstase pe blogul său, PSD şi ALDE se puteau întruni, după constituirea Parlamentului, pentru a elimina printr-o nouă lege legea din 2001, după opinia noastră aberantă. PSD şi ALDE n-au îndrăznit asta. Nici măcar nu le-a trecut prin cap s-o facă.
Singurul gest de curaj a fost cel de a nu merge la consultările din 14 şi 15 decembrie 2016, convocate de Klaus Iohannis, pe motiv că noul Parlament nu se întrunise. Convocarea făcută de Klaus Iohannis era într-adevăr aiurea. Totuşi, celelalte partide s-au dus la Cotroceni. Pe 16 decembrie 2016, Klaus Iohannis îi trage de urechi pe cei din PSD-ALDE, pentru că n-au venit şi anunţă noi consultări pentru 21-22 decembrie 2016.
La aceste consultări, PSD-ALDE vin cu propunerea Sevil Shhaideh. De fapt, nu cele două partide vin cu propunerea asta. Vine Liviu Dragnea, care primeşte de la CExN (CPEx-ul PSDist) dreptul de a merge la Cotroceni cu o propunere existentă doar în capul său. A fost o premieră în istoria democraţiei româneşti. Unui om, unei fiinţe muritoare, ditamai partidul i-a dat dreptul de a propune pe cine voiau neuronii săi. Liviu Dragnea a propus-o pe Sevil Shhaideh. Liviu Dragnea și camarila sa din partid au justificat aberația prin teama ca premierul desemnat să nu fie înhățat de DNA. Așa cum vor arăta evenimentele de după, era vorba de obsesia lui Liviu Dragnea de a arăta națiunii că premierul desemnat e o simplă știucă din heleșteul său privat.
Jucînd la rupere, Klaus Iohannis a anunţat, pe 22 decembrie 2016, că va lua o decizie după Crăciun. Era o bătaie de joc la adresa PSD.
Deşi cîştigător al alegerilor, marele PSD se mulţumește doar să bombănească la acest bocanc dat în bot. Pe 27 decembrie 2016, Klaus Iohannis anunţă c-a respins propunerea Sevil Shhaideh.
Pur şi simplu nu e de acord. Fără a-şi justifica respingerea nici măcar printro silabă. E drept, presa proCotroceni dă, din surse, motivarea potrivit căreia soţul lui Sevil Shhaideh ar fi terorist sirian. I-au făcut Serviciile lui Sevill Shhaideh o notă informativă în cel mai pur stil securistic?
Nu ştim. Nu ştim şi nici nu ne ostenim să aflăm. Într-o democraţie, chiar şi în una ca a noastră, politicienii sunt actori pe marea scenă a opiniei publice. Ei trebuie să-şi explice şi să-şi justifice fiecare gest, fiecare decizie.
De ce n-a făcut-o Klaus Iohannis? Pentru c-a vrut să mai dea PSD un bocanc în bot.
Cu botul plin de sînge, PSD bombăne puţin, după care vine cu o nouă propunere: Sorin Grindeanu.
Propunerea se face pe 28 decembrie 2016.
Klaus Iohannis nu catadicseşte să dea un răspuns. Pe 29 decembrie 2016, Klaus Iohannis se întîlneşte cu Sorin Grindeanu. Liviu Dragnea apare la televiziunile sale de casă şi vorbeşte că ţine cu greu lumea ca să nu iasă în stradă împotriva lui Klaus Iohannis. E un bluf.
Ca şi cel cu ameninţările cu milionul de oameni care urmau să iasă în stradă în ianuarie 2017.
Pe 30 decembrie 2016, Klaus Iohannis anunţă desemnarea lui Sorin Grindeanu drept premier.
Nu printr-o declaraţie de presă, cum s-ar fi cuvenit, ci printr-un Comunicat. Deşi PSD cîştigase alegerile, Stăpînul rămînea mai departe Klaus Iohannis. În decembrie 2016, așadar, cînd teoretic fusese pus la zid de rezultatul alegerilor, Klaus Iohannis reușește să arate națiunii că el face jocurile în România.
Luni, 26 iunie 2017, la Cotroceni merge un PSD net diferit de cel din decembrie 2016.
Criza politică declanşată de paranoia lui Liviu Dragnea de a lăsa impresia că el e Stăpînul în timp ce premierul e doar un văcsuitor al bocancilor săi, a slăbit cum-plit PSD.
Nu e vorba doar de majoritatea parlamentară aritmetică, aflată pe muchie de cuţit.
E vorba de capitalul politic pe care l-a pierdut PSD.
După cele două crize (a OUG 13 şi a Automoţiunii de cenzură), PSD nu mai are în spate forţa populară care să-l susţină.
În decembrie 2016, PSD a mers la Cotroceni în picioare, chiar dacă niţel curbat.
Acum merge în coate şi genunchi. Înseamnă asta – cum speră TeFe- Liştii – că preşedintele îi va juca pe PSD-işti pe foi de viţă?
Am motive să cred că nu.
Comportamentul lui Klaus Iohannis pe parcursul Crizei a fost nu numai ciudat, dar și iresponsabil. Pe 15 iunie 2017, după ce miercuri seara PSD a retras propriului guvern sprijinul politic, purtătoarea de cuvînt a Administrației a făcut o Declarație de presă încheiată astfel: „Rezolvarea crizei interne a coaliției este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Președintele României garantează respectarea Constituției în cadrul acestei proceduri”.
Aceasta a fost poziția președintelui pe toată perioada Războiului conjugal din PSD.
Lesne de observat că Klaus Iohannis abordează criza politică din România ca și cum ar fi fost vorba de o criză politică în desfășurare în Bolivia. Cineva fără treabă l-a întrebat ce părere are despre Criza din Bolivia, și după ce a aflat de la consilieri că Bolivia e o țară și nu o băutură răcoritoare, a dat un răspuns formal.
PSD, ca partid de guvernare, a declanșat automat o Criză politică majoră la nivelul întregii țări. Toate cele ce s-au întîmplat de miercuri, 14 iunie, seara, pînă miercuri, 21 iunie, seara, au vizat întreaga țară și nu un partid. Instituții ale statului au fost implicate în acest Război conjugal, proiecte de interes național au fost oprite, imaginea României de țară stabilă a fost afectată în exterior, au fost compromise instrumente ale democrației: demisia, votul la Moțiunea de cenzură, procedurile legale.
Garant al stabilității și al statului de drept, Klaus Iohannis era dator cu o intervenție menită a le semnala beligeranților din PSD că țara nu poate fi apartamentul lor conjugal. Că Războiul din apartament a fost cît pe aci să dărîme blocul.
Klaus Iohannis nu și-a îndeplinit datoria constituțională de a interveni pentru a-i potoli pe beligeranți. A tratat Criza din propria țară cu o detașare de-a dreptul iresponsabilă. Sunt acestea date pentru a crede că pre ședintele îi va dezamăgi pe Te Fe- Liști după consultările de la Cotroceni. Nu numai pentru că acum, spre deosebire de decembrie 2016, Klaus Iohannis nu mai are nevoie de exerciţii publice pentru a dovedi că el e Jupînul, dar şi pentru că, dacă nu mai ales – între el şi Liviu Dragnea a avut loc un troc.
Despre ce troc e vorba?
Vom vedea în zilele următoare.