La fix doi ani după ce președintele Klaus Iohannis a câștigat al doilea mandat în parlament sunt audiați miniștrii coaliției PSD – PNL – UDMR. Situația este cu atât mai interesantă, cu cât, șeful statului câștiga alegerile cu un discurs anti-PSD, total opus politicii pe care o promovează în prezent.
Luni, la Cotroceni, în fața delegației comune PSD – PNL – UDMR, Klaus Iohannis spunea, total satisfăcut, că este mulțumit. Mulțumit de felul în care au decurs negocierile, iar foștii rivali politici din PSD și PNL și-au dat mâna, ca buni prieteni, într-o nouă coaliție de guvernare.
„Cred că e bine că am ajuns în faza asta, când se conturează formarea unui guvern”, le transmitea Klaus Iohannis, celor din sală, privindu-i, cum stau umăr la umăr, pe Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, de la PSD, cu Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, de la PNL.
La finalul consultărilor, șefului statului și-a detaliat declarația, desemnându-l pe Nicolae Ciucă drept premier:
„Am constatat că în Parlament s-a format o majoritate solidă, din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților. Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări și în acest format am avut o discuție foarte bună. Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața parlamentului pentru a forma o echipă guvernamentală”, a anunțat Klaus Iohannis.
Doi ani de la victoria împotriva Vioricăi Dăncilă
Pe 24 noiembrie 2019, Klaus Iohannis câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale în fața Vioricăi Dăncilă, candidatul PSD. Actualul președinte obținea peste 66% din voturi și își declara victoria printr-un discurs anti-PSD.
Cu totul altfel suna mesajul actualului șef al statului, după deschiderea urnelor când a fost anunțat câștigătorul alegerilor prezidențiale. La vremea aceea, pentru Klaus Iohannis, normalitatea însemna trimiterea PSD în opoziție, iar nu în guvern, alături de PNL.
Ce spunea Klaus Iohannis în 2019
Între altele, el spunea că se va implica pentru crearea unei majorități din partidele democratice și că va fi un președinte total implicat. Iată câteva dintre cele mai importante declarații ale lui Klaus Iohannis:
Mă voi implica pentru a crea o majoritate formată din partidele democratice care vor duce România spre modernizare;
Vă promit că voi fi un președinte total implicat pentru România;
Abia când PSD va fi trimis în opoziție, vom putea face România normală, așa cum ne-o dorim;
Eu nu am o problemă cu alegătorii PSD, eu am o problemă cu PSD.
Klaus Iohannis a reevaluat PSD
Între timp, lucrurile au avansat, iar șeful statului i-a reevaluat pe cei de la PSD, așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori în politica românească a ultimilor ani. PSD și PNL trec prin Parlament lista miniștrilor pentru un nou guvern majoritar împreună.
Miniştrii PSD – PNL și UDMR propuși de Nicolae Ciucă sunt audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate. Este doar o formalitate, dat fiind că fiecare ministru are alocate doar 45 de minute în comisii.
Nicolae Ciucă a depus marţi la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor PSD – PNL - UDMR. Votul pentru învestirea guvernului va avea loc joi, în plenul reunit al Parlamentului, începând cu ora 10.00 și va fi tot o formalitate.