Coreea de Nord a devenit cel mai fierbinte punct de confruntare de pe glob. Iar această contraperformanță i se datorează mezinului Kim Jong-un, ajuns prea repede la conducerea statului și comportânduse excesiv de sfidător, voluntar și necugetat deseori.
E adevărat că a căutat acest joc de imagine, și-a construit președinția și legitimitatea după preluarea succesiunii prin îmbrățișarea cu asupra de măsură a tarelor predecesorilor săi, însă extremele la care a ridicat propaganda și vocalizele regimului împotriva SUA, Coreii de Sud și Japoniei l-au adus în situația curentă. Într-adevăr, ca și în cazul lui Vladimir Putin care a forțat același război informațional, Kim Jong un și-a găsit nașul. Unii ar spune un președinte la fel de voluntar și activ ca și el, interesat de jocul de imagine și care a ocupat spațiul public internațional și primele pagini ale tuturor ziarelor, în stare să-l bage excesiv în seamă pe liderul nord coreean doar pentru a-și promova propria agendă și a arăta că el e puternic și America măreață. Alții pot vorbi despre faptul că la Washington a apărut un comunicator mai bun și mai altfel, care chiar l-a luat în serios și-și gestionează interesele, considerând Coreea de Nord o adevărată amenințare directă. Spre disperarea Chinei care a tot îndemnat ca Kim Jong-un să nu fie băgat atât de tare în seamă pentru că va întreține escaladarea, SUA lui Trump a intrat în joc și forțează liderul de la Phenian să clipească primul, într-un meci extrem de riscant.
Nu e mai puțin adevărat că Statele Unite au un caz solid în mâini: un stat care încalcă toate regulile ONU, un lider care-și înfometează poporul pentru a susține armata și un program nuclear supradimensionat față de resursele sale, care amenință explicit SUA cu distrugerea cu arma nucleară și care azi forțează pe de o parte miniaturizarea armei nucleare pentru a o pune pe o rachetă, pe de alta extinderea programului balistic pentru a avea acces la rachetă cu rază lungă de acțiune pentru a atinge SUA. Totul pe principiul că nici un dictator fără armă nucleară nu a supraviețuit pentru că nu are temei de negociere și forță să-i aducă și să stea la masă cu cei mari.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât Phenianul amenință interesele fundamentale ale SUA, ba chiar prin declarații proferează amenințări existențiale la adresa sa. Și în față nu mai e liberalul Barack Obama, premiul Nobel pentru pace, dispus să negocieze mâncare și ajutor umanitar pentru liniște și limitarea programului nuclear, ci o administrație conservatoare Trump, cu un profund caracter și temperament de realpolitik, un pragmatism și un realism pur și dur, care readuce relațiile internaționale în epoca politicilor de putere. Iar în această logică, Washingtonul trebuie să demonstreze explicit că e puternic, înainte de a putea să-și impună agenda și să încheie negocieri avantajoase cu marii jucători.
Coreea de Nord a căzut la mijloc și, alături de Siria, Irak, Yemen, Libia, Ucraina, de ce nu, care vor fi cazurile test ulterioare pentru demonstrarea puterii, voinței, acțiunii deliberate în forță a SUA. Deci amenințarea directă, existențială, a SUA, a coastelor sale Vestice (o amenințare virtuală, să recunoaștem, atât timp cât Phenianul nu are racheta purtătoare și încărcătura nucleară pe care să o monteze pe ea) este dublată de amenințarea strategică la aliații SUA, Coreea de Sud și Japonia, acolo unde rachetele test nord-coreene au zburat deja și pot ajunge fără probleme. Iar acest lucru e un casus beli, motiv de război pentru SUA care s-a grăbit să monteze scuturi antirachetă în ambele state.
Mai grav, Coreea de Nord a creat din start o problemă majoră prin vecinătatea sa directă cu Rusia și China, două puteri nucleare cu interese proprii ca SUA să nu se manifeste în Coreea de Nord, să nu fie provocată, mai mult, o parte din capabilitățile noi amplasate să nici nu existe în zonă, pentru că provocările au făcut ca SUA să vină în regiune cu arme și capabilități ce afectează echilibrele anterioare. Și acum, ambele state vecine au masat trupe la frontiera cu Coreea de Nord, anunțând că se tem de eventualul val de refugiați nord-coreeni de după atacul ce va elimina armele nucleare și capabilitățile balistice ale Phenianului. Mai grav, căderea Coreii de Nord duce la reunificare rapidă și la dispariția tamponului dintre cele două state și Coreea reunificată, aliat strategic al SUA.