Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a explicat, în cadrul emisiunii „Lumini și umbre” difuzată de B1 Tv și realizată de Dan Andronic, că 85% din alegătorii maghiari au votat cu Iohannis, în turul doi al prezidenţialelor, în timp ce doar 15% l-au preferat pe Victor Ponta.
„Am făcut multe studii. Raportul era 85 la 15. Dar nu asta era important, se știa. Pe mine m-a interesat motivarea oamenilor”, a spus Kelemen Hunor.
El a susţinut că, potrivit datelor UDMR, majoritatea maghiarilor au votat împotriva lui Ponta în semn de protest.
„Și la întrebare închisă și la întrebare deschisă, primele trei, patru răspunsuri erau de natura votului de protest împotriva guve rnului, împotriva PSD-ului, împotriva lui Victor Ponta și abia după aceea urma un răspuns despre faptul că l-au ales pe Klaus Iohannis”, a arătat liderul UDMR, care a explicat astfel decizia de a pleca din guvernul Ponta.