După o săptămână de gândire și analiză dreaptă, trei magistrați de la instanța supremă vor participa la cel mai important scrutin din viața lor.
Contrar tuturor așteptărilor, procesul lui Klaus Iohannis cu inspectorii ANI nu s-a amânat și cei trei judecători ai completului au rămas în pronunțare. Avocații săi puteau să invoce sau, măcar să pună în discuție imunitatea președintelui consemnată în Constituție.
Fără solicitări suplimentare, fără trageri „strategice” de timp, apărarea președintelui a cerut judecarea cazului. Dealtfel, la sfârșitul lui octombrie anul trecut, înainte de alegeri, Iohannis declara că s-ar bucura ca procesul său se judece mai repede „ca să terminăm cu acest circ”.
Prin apărători, a cerut accelerarea cazului și o soluție cât mai grabnică.
Va veni peste o săptămână din partea celor trei judecători și va fi definitivă.
Dacă cei trei dau dreptate ANI, mandatul său de președinte va fi pus în discuție. „Nu o să fiu eu cel care se cramponează de o funcție publică. Dacă vreo instanță constată că sunt incompatibil, evident că voi renunța la funcția publică” declara el vara trecută când a fost întrebat dacă va renunța la funcția de primar al Sibiului și dacă se va retrage din cursa prezidențială.
Desigur, traiectoria politică a fostului primar a suferit, între timp, modificări esențiale. În aceste condiții vor fi mulți cei care o să-i ceară demisia.
Dacă Iohannis câștigă la instanța supremă, mandatul său începe în forță, curat, fără acuzații sau aluzii că s-a ascuns în spatele imunității prezidențiale.
După o săptămână de gândire și analiză dreaptă, trei magistrați vor participa la cel mai important scrutin din viața lor.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.