Ionuț Matei, judecătorul care a avut pe rol dosarul lui Guru Bivolaru a primit o scrisoare de amenințare din partea adepților. Nu era numai el amenințat, ci și familia magistratului.
Judecătorul din dosarul lui Guru Bivolaru a fost amenințat de adepții acestuia. Magistratul a făcut public acest lucru, chiar în sala de judecată în timpul procesului. A explicat la acel moment că el nu se teme, dar are un copil mic și în scrisoare se fac referiri și la adresa familiei lui.
”Este cu ușurință realizabil și în curând veți trăi (personal) răsplata binemeritată, iar atunci vă veți convinge. Că dacă mult rău ați făcut, la fel de mult rău găsiți după cum meritați. După ce veți executa ordinul dat, știți de cine!!! Spre a-l arunca nevinovat după gratii pe Gregorian Bivolaru veți rămâne destui ani față în față cu noi cei indignați spre a răspunde.
După cum probabil bănuiți, noi cei indignați suntem același grup care am făcut ca justiția imanentă să-l prăbușească și apoi să-l aducă în fața dvs. în rolul de infractor pe fostul premier, Adrian Năstase.
Năstase pe lista neagră a lui Guru Bivolaru
Care după cum știți a fost un alt dușman îndârjit și plin de ură al lui Gregorian Bivolaru. Dacă am reușit aceasta cu Adrian Năstase, cu dumneavoastră ne va fi mult mai ușor să vă azvârlim afară din justiție”. Scriau ”cei indignați” în răvașul trimis judecătorului Ionuț Matei.
Acesta a făcut plângere la acel moment la Parchetul General cu privire la această scrisoare. Doar că procurorii au finalizat dosarul cu neîncepere a urmării penale. Cert este că pe întreg parcursul dosarului, membrii MISA protestau la fiecare termen de judecată. Vizat era în principiu, completul de judecată.
Cu toate acestea, magistrații l-au condamnat în cele din urmă pe Gregorian Bivolaru la 6 ani de închisoare. Faptele erau act sexual cu minor în formă continuată. Asta pentru că foarte multe dintre infracțiunile din dosar se prescriseseră, având în vedere modul în care a fost instrumentat.