Dora o ura pe Liliana, deși fuseseră cele mai bune prietene. Cauzele erau multiple, pentru că prietenia dintre femei nu e altceva decât un război rece, în care inamicii se înarmează în tăcere, așteptând un moment de slăbiciune din partea adversarului. Greșeala Lilianei fusese o veritabilă declarație de război - îi furase Dorei bărbatul. În fața unei asemenea atrocități orice femeie are dreptul să atace, iar Dora era al naibii de pricepută la treburile astea.
Bărbatul nu era nimeni altul decât distinsul avocat Matei Ionescu, după care lăcrimau toate stagiarele care nu avuseseră șansa de a-i mototoli așternuturile. Dora îl remarcase în urmă cu un an de zile, când l-a avut pentru prima dată în sala ei de judecată. Apăra un traficant de droguri și îi cerea ei, Dorei, care era judecător și președintele completului de judecată, să-l pună liber.
Avocatul Matei Ionescu nu avea mai mult de 45 de ani, chiar dacă părul grizonat îi acoperea tâmplele, dându-i acea distincție a maturității pe care femeile o consideră extrem de atractivă. Statura înaltă și mersul apăsat te determinau să-l remarci în mulțimea de purtători de robe, îndesați și greoi, care populau instanțele de judecată. Dora se topea sub cuvintele lui și ar fi eliberat chiar și pe cel mai temut criminal dacă domnul avocat Matei Ionescu i-ar fi cerut-o.
Îi povestise despre el Lilianei, colega de birou, confidenta ei și singurul om în care avea încredere.
- Am auzit că este un mare cuceritor, i-a răspuns Liliana, curmându-i entuziasmul. În locul tău aș fi mai rezervată.
- Ce vrei să spui ? s-a enervat Dora. Crezi că mă duc să mă întind la picioarele lui? Nu, draga mea. Va trebui să muncească ca să mă aibă.
- Ce te face să crezi că e interesat să te cucerească? A continuat Liliana. Vei fi, cel mult, un alt nume pe lista lui.
- Sunt judecător, iar el e un tip inteligent. Tocmai azi l-am pus liber pe clientul pe care îl apăra. Când va vedea pronunțarea sunt sigură că va ști ce are de făcut.
Domnul avocat Matei Ionescu simțise că între el și Dora exista o vibrație pe care ar fi fost păcat să o rateze. Nu era ea cea mai frumoasă femeie din lume, de fapt era chiar foarte urâtă, dar succesul cere sacrificii pe care domnul avocat Matei Ionescu era dispus să le facă.
Nu trecuse nici o săptămână de când se cunoscuseră, dar amândoi își doreau să treacă la un alt nivel. Acela în care el o invita pe ea la masă, după care se plimbau ca doi îndrăgostiți, poate chiar o săruta la prima întâlnire și lucrurile mergeau mai departe. Dora a acceptat totul cu un firesc care ar fi uimit și cele mai libertine minți, dar era la vărsta la care nu-și mai permitea să piardă timpul. Visa chiar să aibă un copil cu acest bărbat fără cusur și, de ce nu, să se mărite la 50 de ani.
- Aș vrea să fie frumos ca el și deștept ca mine, îi mărturisea Lilianei. Știi, sunt atât de fericită, încât mi-e frică să nu se întâmple ceva rău.
- Mă bucur pentru tine. Totuși, ar fi mai înțelept ca Matei să nu mai aibă dosare în ședințele tale. Lumea a început să vorbească.
- Știu, dar ce sa fac ? Nu poate renunța la avocatură din cauza mea.
- M-am gândit la ceva, i-a propus Liliana. Să intre doar în dosarele pe care le judec eu și împărțim căștigul. Îi pregătesc eu lista cu numele părților iar el merge și se angajează ca avocat
. - Nu e o idee rea. Ai face tu asta pentru mine ?
- Ești prietena mea, Dora. Singura de altfel.
Avocatul Matei Ionescu a fost mai mult decât încântat de noua propunere. Se cam plictisise de toanele și mofturile Dorei, simțea nevoia de o schimbare.
- Acum ne putem căsători fără probleme, i-a spus Dora într-o seară.
Speriat de planurile femeii, avocatul Matei Ionescu a ripostat, vizibil iritat :
- Asta ar mai lipsi.
- Ce vrei să spui ? s-a supărat Dora.
Realizând că dăduse glas gândurilor lui, Matei Ionescu a îmbrățișat-o tandru :
- Vreau să spun că dacă ne-am căsători aș avea interdicție la toată instanța, nu doar la ședințele tale. Știi și tu asta nu trebuie să îți explic.
- Dar eu îmi doresc un copil.
- Draga mea, suntem prea bătrâni ca să ne mai gândim la lucrurile astea. Am pierdut acest tren și tot ce ne mai rămâne de făcut este să ne concentrăm pe propria fericire.
Dora plângea. Un copil ar fi legat-o pe viață de acest bărbat care nu dorea nici măcar să o ia de nevastă. Se temea că îl va pierde. Și-a amintit cum în copilărie bunica ei își ținuse bărbatul cam fustangiu cu tot felul de vrăji făcute de o babă pricepută la magie neagră.
Dora chiar credea în puterea vrăjilor, socotindu-le singura cale prin care Matei Ionescu i-ar fi rămas alături. Mai ales că de la un timp îl simțea distant și rece.
- Cum merge treaba cu Liliana? l-a întrebat într-o zi. Ești mulțumit ?
- Da, i-a răspuns sec. Mult mai bine decât cu tine, asta e clar.
Dora a simțit un pumnal în inimă. Dacă Liliana voia să i-l fure pe Matei ? Dacă totul nu fusese decât o strategie ca să o înlăture pe ea din viața lui ? Avea nevoie urgentă de o vrăjitoare. Nu mai putea aștepta. Scormonind prin niște sertare unde păstra hotărâri din dosare mai vechi, a găsit numele unei vrăjitoare acuzate că omorâse o femeie – Cornelia. Părea destul de pricepută, judecând după ce spuneau unii martori din dosar.
A doua zi bătea la ușa vrăjitoarei. Cornelia era o femeie în vârstă, cărnoasă, cu pielea zbârcită și nas coroiat. Avea degete lungi și reci ca niște crengi înghețate de copaci și era înconjurată de multe obiecte magice.
- Vrei să-ți ghicesc în cărți ? a întrebat-o.
Dora i-a povestit că se temea să nu-și piardă bărbatul alături de care făcuse multe fărădelegi, că avea o colegă coruptă ce îi dorea răul și cel mai grav, că bănuia că între Liliana și Matei era ceva. Toate aceste detalii pe care vrăjitoarea Cornelia le obținuse cu multă pricepere, fără ca Dora să realizeze că era trasă de limbă, îi apăruseră ca prin minune și în cărțile de tarot. Tocmai aflase că Dora e judecătoare, că Matei Ionescu e avocat, iar colega Liliana și dorea să-i fure bărbatul.
- Ce pot să fac să nu mă părăsească?
- E mult de muncă, o să te coste.
- Plătesc oricât.
- Pentru că ești judecătoare n-o să-ți iau bani. Dar va trebui să faci alte lucruri pentru mine, i-a spus vrăjitoarea Cornelia.
- Sunt dispusă să fac tot ce-mi ceri.
- Scrie-mi pe un biletel numele tău, al bărbatului și al colegei. Peste cinci zile, când va fi lună plină ne vom revedea. Tot atunci îmi vei aduce fotografiile lor.
- La ce-ți folosesc?
- Tu ești cu legile tale, eu cu ale mele. Am nevoie și de lista cu toți oamenii pe care i-a apărat avocatul tău, ca să o pun în foc. Trebuie să fii protejată. Focul va șterge urmele și nimeni nu se va atinge de voi.
Cele cinci zile pe care vrăjitoarea Cornelia i le dăduse i s-au părut o eternitate. Vedea în jur mii de semne că Matei o înșeală, de parcă vălul orbirii i s-ar fi ridicat dintr-o dată arătându-i adevărul crud. Lucra de zor la întocmirea listei cu clienții pe care avocatul Matei Ionescu îi apărase de când erau împreună. Nu realizase că erau atât de mulți. Și totuși, Matei era veșnic nemulțumit și se plângea că nu-i ajung banii. Dora făcea calcule și se minuna adunând sumele pe care Matei Ionescu le câștigase de pe urma ei.
- Am și eu o curiozitate, i-a spus într-o seară. Câți bani ai câștigat de când ești cu mine?
- Ce întrebare mai e și asta? S-a enervat Matei. Atât cât am câștigat și nimic mai mult. De ce trebuie să-ți dau socoteală? Ți-a lipsit ceva?
- N-am spus asta, dar îmi dau seama că au fost foarte mulți bani.
- Și e un lucru rău ? O spui de parcă ar trebui să mă simt vinovat. De fapt, ce urmărești cu întrebările astea? Vrei partea ta?
- Nu, dragul meu, ai înțeles greșit. Doar că ești veșnic supărat că îți merge prost de când ești cu mine, iar calculele mele spun altceva.
- Cu alte cuvinte crezi că te mint? Te-ai gândit vreodată la faptul că ești extrem de sâcâitoare și suspicioasă? Nu mai am niciun fel de libertate, mereu vrei să controlezi tot ce fac. Cred că ar fi mai înțelept dacă am lua o pauză.
- Matei, ce te-a apucat? Uite unde ai dus discuția ! Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să mă despart de tine.
- Asta e problema ta, Dora. Te gândești doar la dorințele tale. Dacă tot ai adus vorba, află că ultimul lucru pe care mi-l doresc este să mai fim împreună.
- Ești crud! Știu că ți-ai găsit pe altcineva. A izbucnit Dora. E Liliana, nu-i așa ? Acum că nu mai ai nevoie de mine, mă arunci ca pe un nimic.
- Vorbești prostii. Nu e vorba de altă femeie. –
Minți. De când ați bătut palma voi doi și împărțiți banii și dosarele, te-ai schimbat. Te ascunzi, nu mai ești tandru, vorbești de despărțire. Află, dragul meu, că știu totul, dar nu am să stau cu mâinile încrucișate. Vreți război, va fi război!
- Dora, tu nu mai ești în toate mințile. Mă ameninți sau mi se pare ? Și, mă rog, cam ce ai putea tu să-mi faci ?
- Sunt judecător, se pare că uiți asta.
- Un judecător corupt, Dora, asta ești. Și, crede-mă, procurorilor le plac mai mult judecătorii corupți, decât un amărât de avocat.
- Nu mi-ai dat un leu din câștigurile tale, canalie.
- Dar cadourile, excursiile, nu le socotești, iubita mea? Pentru un judecător, ești cam înceată la minte.
- Suntem la fel de vinovați amândoi. Vom cădea împreună.
- Nu și dacă merg eu primul și te denunț. Cum tu nu poți face asta pentru că te-ai compromite și ai ajunge la închisoare, pe mine nu mă împiedică nimic. Știi prea bine că procurorii își protejează denunțătorii. Iar căderea ta o voi privi cu multă bucurie.
- Gunoiule, i-a strigat Dora. Te asigur că noua ta iubitădomnișoara Liliana- va pleca odată cu mine.
- I-ai face așa ceva prietenei tale? Femeie, ești un monstru, nu-mi vine să cred că am stat lângă tine atâta vreme.
- Iar mie nu-mi vine să cred că te-am iubit.
- Ei, asta e greșeala ta, Dora, ești prea sentimentală. Eu nu team iubit niciodată.
- O să plătești pentru vorbele tale. Când te vei aștepta mai puțin. Ieși din casa mea, nu vreau să te mai văd vreodată. Va urma