Mă distrugeți, domnule procuror, cu atâtea infracțiuni, se plângea Anton. Procurorul râde și îl privește lung :
- Ce să-ți fac? Te-am pus eu să te lăcomești? Evaziune, spălare de bani, grup organizat, fals, mai aveai puțin și epuizai codul penal.
- Nu e chiar așa, doar n-am dat în cap nimănui. Mă trimiteți la pușcărie cu toți criminalii.
- Nu te trimit eu, prietene, te trimit judecătorii. Nu te mai lua după tot ce auzi la televizor. Procurorul cere, judecătorul dă, ne-am înțeles? Dai declarație azi, domnule Anton?
- Nu, domnule procuror, nici azi, nici mâine, i-a răspuns cu îndrăzneală.
- Eu zic să te mai gândești până nu e prea târziu. Te las cinci minute să te sfătuiești cu domnul avocat și când mă întorc aștept să fii sincer.
- Mă arestați?
- Ai spus altă prostie! Nu te arestez, te rețin douăzeci și patru de ore. Treaba ta cum îl convingi pe judecător să te lase liber. Inculpatul și avocatul lui au rămas singuri în încăpere.
- Dau declarație? Crezi că scap?
- Părerea mea este să nu vorbiți nimic până nu vedem ce este în dosar. Și ar fi bine să vă gândiți la un denunț.
- Nu-mi torn oamenii, domnule aocat, stiți asta.
- Mă refeream la alt gen de infracțiuni, droguri de pildă. Având în vedere că dumneavoastră... Mă rog, înțelegeți la ce mă refer, nu e cazul să vorbim aici. V-ar ajuta mult un denunț, mai scade din pedeapsă.
- Te referi la faptul că sunt un drogat și cunosc furnizori ?
- Exact. Un denunț ar reduce la jumătate limitele de pedeapsă.
- Crezi tu că procurorul va fi interesat? El vrea evazioniști, nu traficanți de droguri.
- Nu are importanță dacă este sau nu interesat. Denunțul se înregistrează și va fi repartizat unui alt procuror. Important e să iasă ceva de acolo.
După douăzeci de minute de așteptare, procurorul de caz s-a reîntors în birou.
- Ei, cum stăm? Vorbim sau nu vorbim?
- V-ar interesa niște denunțuri împotriva unor traficanți de heroină? Nu sunt mărunți, vorbesc la nivel înalt, de ordinul zecilor de kilograme.
- Nu dau doi bani pe ei. Altceva aștept de la tine. Vezi numele astea ? (îi întinde un bilețel cu câteva rânduri scrise de mână). Pe ei îi vreau! Îmi spui că-i cunoști, și poate pleci acasă pe picioarele tale.
Anton a privit hârtia și a închis ochii. Era imposibil să spună ceva despre acei oameni. Lista cuprindea opt nume, dintre care cunoștea doar cinci. Cu toții erau persoane foarte importante, de la înalți funcționari publici, până la oameni de afaceri extrem de potenți.
- Nu-i cunosc. Am auzit de ei doar de la televizor.
- Mă așteptam la răspunsul ăsta. Dacă nu vorbești tu, se vor găsi alții dornici săși scape pielea. Și pe urmă o să zici că am fost rău cu tine. Deci?
- Nu dau nicio declarație, a răspuns ferm Anton.
A primit cele douăzeci și patru de ore de reținere și un mandat de arestare preventivă din partea judecătorului. După care încă un mandat și încă unul, ca să-i fie învățare de minte. A început să scrie denunțuri împotriva traficanților de droguri pe care îi cunoștea. După trei săptămâni de arest preventiv, procurorul l-a chemat fără să-i spună despre ce era vorba :
- Ai făcut un denunț, colegul meu l-a primit acum douăzeci de zile, dar nu a avut timp să se ocupe de el. Cine-i ăsta de care ai scris aici? Văd că știi cam multe despre el – când îi vine marfa, de unde, cui i-o vinde. Te ocupi și cu chestii din astea? Poate ne extindem și la o complicitate.
Procurorul nu părea deloc încântat că i se pusese pe tavă numele unui traficant de droguri, când el aștepta altceva.
- Sunt doar consumator ocazional, a răspuns Anton. De fapt am fost. Dar pot să vă ajut să-l prindeți pe tipul ăsta. Știu unde locuiește, am numărul lui de telefon, chiar și acum îl pot suna.
- Ușurel, că ești arestat preventiv. Când te-o elibera judecătorul, mai vorbim. Până atunci colegul meu se va ocupa de caz.
Anton a fost trimis înapoi în arest, cu promisiunea că cel denunțat va fi prins. Nu mare i-a fost surpriza când a doua zi după ce fusese chemat la parchet, un avocat, apărut de nicăieri, a cerut să-i vorbească: - Anton, ți-a venit avocatul, l-a trezit gardianul care-l păzea.
- Avocatul meu e plecat din țară trei zile.
- E un alt avocat care întreabă de tine. Cred că e bine să îl cunoști.
Mai mult din curiozitate, Anton a hotărât să accepte vizita. Un individ pe care nu-l mai văzuse niciodată, s-a prezentat :
- Numele meu este Teodor Mihalache, am venit să stăm puțin de vorbă. M-a trimis un prieten comun, care a auzit că ai probleme.
- Ce prieten comun ?
- Nu te preface că nu știi. Alexe, cel care te-a ajutat la greu.
Alexe era traficantul pe care Anton îl denunțase. Cum aflase acesta despre denunț, rămâne un mister.
- Am avocatul meu, nu-mi trebuie ajutorul nimănui.
- În locul tău aș fi foarte nemulțumit. Văd că te obligă să vorbești ce nu trebuie.
Vorbele astea sunau amenințător, dar Anton nu voia să se arate tulburat. Realiza doar că încercarea de a-l denunța pe Alexe tocmai eșuase, iar el reușise să se aleagă cu un dușman de temut.
- Transmiteți-i prietenului dumneavoastră că nu am nevoie de avocat, dar am înțeles mesajul. Spunând aceste cuvinte, Anton s-a ridicat să plece.
- Asta e tot ce doream să aud, i-a răspuns avocatul și a dispărut fără să mai salute.
Anton s-a întors în celulă descumpănit :
- Ai fost un fraier că l-ai refuzat pe avocatul ăla, i-a spus gardianul. Nu știi ce bine înfipt e, ce legături are.
Anton a cerut să fie dus la procurorul care se ocupa de droguri.
- Nu are rost să mai continuați. Alexe a aflat că l-am denunțat.
- Păi vezi dacă vorbești pe unde nu trebuie ? În arest pereții sunt tapetați cu urechi.
- Posibil, dar tot nu-mi explic cum a aflat. Lasă că îți explică polițiștii la secție, a început să râdă procurorul. Am înțeles că se așteaptă altceva de la tine. Ai face bine să nu-mi mai pierzi timpul cu toți drogații.
- Domnule procuror, Alexe nu e un drogat. E unul dintre cei mai importanți dealeri din oraș. Nu știți ce ați pierdut.
- Îl știu prea bine, dar ți-am spus ce se dorește de la tine.
Anton era hotărât să nu renunțe.
- O să depun câte un denunț în fiecare săptămână, nu le poate ignora pe toate.
- E singura șansă, l-a încurajat avocatul. Numai că de data aceasta va trebui să fiți mai precaut. În arest nu se vorbește cu nimeni. Mai ales când e vorba despre denunțuri.
- Mi-am învățat lecția. Voi fi mut ca un pește.
De data aceasta persoana pe care o reclamase Anton era o femeie care se ocupa cu traficul internațional de ecstasy. Femeia putea fi ușor identificată și capturată, dacă procurorii urmăreau detaliile prezentate de către Anton. Timpul însă trecea și nimeni nu cerea informații suplimentare. Traficanta își vedea nestingherită de transporturile ei, îngroșând rândurile consumatorilor de droguri. Cineva acolo sus părea s-o iubească.
- Domnule procuror, de două luni am înregistrat acel denunț. Se mai întâmplă ceva ?
- Domnule Anton, dumneata crezi că eu nu mai am alte treburi decât să plec la pescuit de cărămizi și cai verzi pe pereți? Acum mă înveți cum se face o anchetă? Chestiunile astea au nevoie de timp, de autorizări, nu plecăm de capul nostru să prindem traficanți. În plus, ne trebuie cineva care să intre în contact cu tipa asta. Iar polițiștii mei sunt ocupați, momentan.
- Vă poate ajuta soția mea. E de acord să colaboreze, dacă lucrul acesta mă poate ajuta.
- Să vedem. Mă gândesc.
Au mai trecut trei săptămâni de la această discuție, iar dosarul era compus din două coperți și denunțul lui Anton. Nicio ordonanță, nicio măsură dispusă în cauză. Se așternea praful uitării și peste aceste fapte. Într-o zi, procurorul l-a chemat pe Anton pentru niște declarații suplimentare :
- Am auzit că te-ai plâns la judecător că nu fac nimic în dosar. Păi e frumos ce faci? Cred că ai cam mult timp liber. Am vorbit cu colegul meu și m-a rugat să îți transmit că rechizitoriul în dosarul tău e gata și te trimite în judecată. Poate așa ne lași și pe noi să ne facem treaba în liniște.
- Dar domnule procuror, au trecut atâtea luni în care nu s-a întâmplat nimic. E viața mea în joc.
- Bine, hai scrie. De fapt, mai bine îmi răspunzi la câteva întrebări : cum se numește femeia pe care ai denunțat-o?
- Angela Ionescu.
- Ce vârstă are ?
- În jur de patruzeci și cinci de ani.
- Suficient. O să o căutăm în baza de date să-i aflăm adresa.
- Vă pot ajuta eu cu adresa. Știu și ce mașină conduce, unde vinde marfa.
- Astea sunt detalii, n-am nevoie de ele acum.
- Vă mai spun încă o dată că soția mea dorește să colaboreze cu dumneavoastră.
- Da, mi-am notat. O să luăm legătura cu ea.
Din nou s-a lăsat liniștea. Anton fusese trimis în judecată în dosarul lui, așa cum îi promisese procurorul de caz. După atâtea luni de arest preventiv în sfârșit era liber. Dar la fel erau și cei pe care îi denunțase. O nouă vizită la procuror n-a făcut decât să îl irite și mai tare pe acesta din urmă :
- Am casat cauza privitoare la Angela Ionescu.
- Cum adică ați clasat-o?
- Nu s-a confirmat nimic din ce ai spus. În plus am sunat-o pe soția ta și nu ne-a răspuns la telefon.
- Domnule procuror, femeia aia vinde droguri și acum când vorbim. Cât despre soția mea, probabil că nu a cunoscut numărul de telefon, dar ăsta nu e un motiv să renunțați.
- Am senzația că te pricepi mai bine ca mine cum se face o anchetă, nu-i așa? Eu trebuie să merg la judecător cu probe, nu cu povești.
- Vă rog din suflet, redeschideți dosarul!
- O să vedem. Te-ai mai gândit în privința numelor de pe listă?
Anton simțea că își iese din minți. Oamenii ăștia nu erau interesați de traficanții de droguri nici dacă îi vedeau vânzând în fața parchetului.
- Dar dacă vă spus despre un polițist important care e implicat în trafic de heroină?
Procurorul a zâmbit :
- Crezi că eu nu-i știu ?