„Vom muri și vom fi liberi!” România a fost singura țară din lagărul comunist în care a răsunat acest strigăt, asemenea celui cu care primii creștini mergeau la jertfă. El trebuie recunoscut ca atare.
Părintele Ioan Dură, preot al comunităţii ortodoxe române din Olanda din anul 1981, este o figură reprezentativă a clerului nostru. Doctor în teologie ortodoxă al Universităţii din Atena, respectiv doctor în istorie al Universităţii Catolice Pontificale din Louvain, părintele Ioan Dură provine dintr-o familie care a dat Bisericii noastre trei preoţi slujitori.
Înainte de prăbuşirea regimului comunist, părintele Ioan Dură a fost singurul cleric din diasporă aparţinând de Patriarhia Română care a protestat public faţă de demolările de biserici din ţara noastră şi de distrugerea satelor. Recent, într-un volum intitulat Dar din „râvna casei Tale” (Editura Magic Print, 2018), părintele Ioan Dură reface filmul acelor atitudini, tipărindu-şi memoriile adresate preşedintelui de atunci al Consiliului Mondial al Bisericilor, Emilio Castro, şi corespondenţa cu acesta. De asemenea, părintele Ioan Dură îşi republică o serie de foarte curajoase articole scrise în perioada de după decembrie 1989.
Într-unul dintre acestea, autorul menţionează primele propuneri de canonizare a tinerilor căzuţi în timpul insurecţiei anticomuniste din decembrie 1989: „La începutul anului 1990, în primul număr al publicaţiei «Amfiteatru», eseistul şi cronicarul ortodox, domnul Dan Ciachir, publica articolul Să fie canonizaţi mucenicii! În articolul său, domnul Dan Ciachir propunea şi solicita, în acelaşi timp, Bisericii Ortodoxe Române canonizarea «martirilor Revoluţiei» din decembrie 1989. Domnul Dan Ciachir formula, de altfel, pentru prima dată o asemenea propunere de canonizare a martirilor Revoluţiei şi îşi exprima, cu acelaşi prilej, nădejdea că Sfântul Sinod «va lua în considerare problema canonizării mucenicilor Revoluţiei».
Totodată, în numărul următor al aceleiaşi publicaţii (...), binecunoscutul teolog şi preot ortodox Dumitru Stăniloae (...), intervievat dacă susţine ideea canonizării martirilor (propusă în revista «Amfiteatru»), a răspuns după cum urmează: «Aş compara pe martirii Revoluţiei cu pruncii ucişi de Irod. De un Irod modern, mult mai crud, care nu putea tolera pe Hristos. Pruncii ucişi de Irod nu erau conştienţi de jertfa lor, în vreme ce martirii din decembrie ştiau că merg la moarte. Sacrificiul lor trebuie canonizat şi ar trebui să capete o semnificaţie mondial-creştină. Să-i pomenească toate bisericile ortodoxe. În general, mucenicii creştini, în decursul timpului, s-au jertfit individual sau în grupuri (cel mai numeros fiind al celor 40 de ostaşi), nu însă într-un aşa mare număr deodată. Martirii noştri ar putea fi prăznuiţi fie pe 22 decembrie, fie pe 20, odată cu pruncii ucişi de Irod».
În continuare, până în momentul de faţă cel puţin – arată părintele Ioan Dură –, propunerea de canonizare a martirilor Revoluţiei, exprimată public de domnul Dan Ciachir şi de părintele Dumitru Stăniloae, n-a fost luată în considerare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” (pp. 146-147 din volumul menţionat).