Iulian Fota va fi schimbat din funcția de secretar de stat în Ministerul de Externe. El a negociat cu Ucraina acordul politic de cooperare pe chestiuni de securitate.
Iulian Fota a fost demis din funcția pe care o deținea în cadrul Ministerului de Externe. Decizia a fost luată de Marcel Ciolacu marți seară.
Demis de Marcel Ciolacu
După demiterea șefului APIA, o altă mișcare surpriză a avut loc marți seară. Premierul Marcel Ciolacu l-a destituit pe Iulian Fota din postul de secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, conform informațiilor furnizate de surse politice pentru stiripesurse.rzo.
În prezent, nu se cunoaște dacă Iulian Fota va fi desemnat pentru altă funcție. Un scenariu posibil ar fi întoarcerea sa la Institutul Diplomatic Român (IDR). Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.
A negociat cu Ucraina acordul politic de cooperare
Fota ocupă funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice și are o experiență în serviciul public de peste 25 de ani. El a fost cel care a negociat acordul politic de cooperare în domeniul securității cu Ucraina.
„MAE este în acest moment în negocieri pentru acord de cooperare pe securitate cu vecinii și cu prietenii Ucraineni – singura interpretare corectă. Punem la punct un cadru politic de cooperare, organizăm mai bine cooperarea și lăsăm ca chestiunea foarte importantă a garanțiilor de securitate să fie tranșată atunci când Ucraina va fi invitată să adere la NATO”, a spus secretarul de stat MAE pentru G4media.
„Acest cadru politic face parte din cadrul mai larg de ridicare a nivelului cooperării cu Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic, cu alte cuvinte vom fi și mai atenți la nevoie celuilalt, vom coopera mai bine și pe domenii de non-securitate, precum transporturi, educație, agricultură precum România face și cu alte țări ca SUA, Polonia, Franța, cu care are Parteneriat Strategic”, a mai explicat acesta.
Cine e Iulian Fota
Între 1998 și 2001, a activat la Cartierul General al NATO, unde a fost primul șef al Secțiunii Apărare Armate din cadrul Misiunii României pe lângă NATO și UEO, recent înființate. În această poziție, a avut responsabilitatea principală de a pregăti Armata Română pentru aderarea la NATO. De asemenea, într-un moment critic al relațiilor României cu NATO, în toamna anului 2000, a coordonat o importantă inițiativă diplomatică organizând vizita președintelui Ion Iliescu la Cartierul General al Alianței. Acest efort a contribuit la menținerea continuității în pregătirea pentru aderare.
În perioada 2009-2014, Iulian Fota a ocupat funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională în administrația președintelui Traian Băsescu.
De-a lungul carierei sale, Iulian Fota a îndeplinit diverse funcții în sectorul public, printre care director al Colegiului Național de Apărare (2005 – 2009), director al Colegiului Național de Informații (2016-2020), sau director general al Institutului Diplomatic Român.