Câţi români se uită pe un anume post TV? Topurile de rating publicate de regulă în presă arată numărul de telespectatori care urmăresc în medie o anumită televiziune, pe minut, în puncte procentuale sau mii de telespectatori.
Ele sunt măsura cea mai bună a consumului pe un anume segment de populaţie, determinat de zonă (oraşe, oraşe mari, naţional etc.), sex, vârste şi altele. Un al doilea parametru, share-ul sau cota de piaţă pe audienţă, reprezintă procentul din telespectatorii cu televizoarele deschise în momentul respectiv, aflaţi pe un post.
O discuţie purtată de profesionişti şi mai puţin cunoscută publicului este însă aceea în funcţie de reach. Acest indicator reprezintă „porţiunea de public atinsă” de un post TV, altfel zis, audienţa cumulată sau totalul telespectatorilor care s-au aflat cel puţin o dată pe televiziunea respectivă, într-un anumit interval (mare) de timp. Dacă ratingul se referă la consumul frecvent de televiziune, reach-ul reprezintă ceva oarecum echivalent cu notorietatea sau valoarea brandului, un public mai difuz, dar care a găsit cel puţin într- un moment postul TV. Dincolo de utilitatea lui în planificarea campaniilor de media, acest parametru poate fi discutat şi la modul mai general.
Topul după reach al posturilor TV româneşti arată oarecum asemănător cu cel după rating, dar diferenţele sunt interesante.
În luna februarie, pentru publicul urban, Pro TV a obţinut un reach de 6,3 milioane de telespectatori, urmat de Antena 1 (6,1 milioane), Prima TV (4,5 milioane), TVR 1 (4,4 milioane) şi Realitatea TV (4,0 milioane). E un Top 5 diferit de cel al ratingurilor, unde ierarhia este: Pro TV (382.000 de telespectatori), Antena 1 (326.000), Acasă TV (169.000), Realitatea TV (162.000), Kanal D (132.000). Cu alte cuvinte, dacă pe Realitatea TV se uită în medie, pe minut şi întreaga zi, 162.000 de telespectatori, televiziunea menţionată ajunge, per total, la mai bine de patru milioane de români (4.012.000, mai precis). Se observă că posturile mai populare, cu o grilă tabloidă, precum Kanal D şi Acasă TV, sunt situate în afara topului 5 pe reach, deşi numărul de telespectatori mediu pe minut le plasează mai sus. Situaţia este aceeaşi şi mai jos de locul 5, unde OTV, o altă televiziune tabloidă, are un reach de numai 2,9 milioane de români, mai mic decât cei 3,3 milioane ai Naţional TV, o televiziune mai „potolită”, situată în schimb sub OTV în topul după ratinguri. Antena 3, cealaltă televiziune de ştiri importantă, are un reach situat deasupra Kanal D, de 3,3 milioane de români, deşi după ratinguri locurile ocupate sunt al cincilea (Kanal D - 132.000) şi al optulea (Antena 3 - 101.000).
Interesant e modul cum, în funcţie de reach, se trasează o linie între posturile TV „importante” sau „vechi pe piaţă” (Top 5, compus din Pro TV, Antena 1, Prima TV, TVR 1, Realitatea TV) şi televiziuni mai nou apărute sau mai mici. Desigur că indicatorul discutat nu reprezintă o valoare monetară, precum GRP-urile (punctele de rating atinse de o campanie publicitară) sau cota de piaţă pe venituri din reclamă/cifre de afaceri. Lucrurile mai trebuie relativizate şi în sensul în care reach-ul mare cuplat cu un timp redus petrecut pe un anume post pot reprezenta un semnal de alarmă în privinţa fidelităţii telespectatorilor sau a unei nişe bine determinate. Dar, atunci când vorbim de publicul „larg”, parese că poziţionarea printr-o grilă premium (dincolo de relativitatea acestei noţiuni) şi vechimea dau roade.