Care sunt consecinţele banilor cheltuiţi pentru apariţiile la TV de politicieni, în campania pentru europarlamentare?
Extinderea unei prevederi discutabile, apărute pentru prima oară în legea electorală referitoare la uninominal, consfinţeşte la statu-quoul politic şi creează o complicitate nedorită din punct de vedere democratic între politicieni şi unele televiziuni.
Dacă până la uninominal România dădea dovadă de un exces de pudoare în materie, acum asistăm la o exagerare de sens contrar. Spoturile electorale şi calupurile de promovare dedicate nu reprezintă o problemă, atâta timp cât sunt marcate ca publicitate politică, contrar legilor anterioare. Dintr-un motiv sau altul, legea de la uninominal - şi cea de la europarlamentare, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 11/2009, care extinde prevederile legii precedente - permite vânzarea unor porţiuni din grila obişnuită a televiziunilor, cu aceiaşi moderatori, aceleaşi nume de emisiuni şi aceleaşi decoruri ca în regim gratuit, jurnalistic. Am discutat la uninominal despre bizareria unei atari situaţii, care amestecă publicitatea şi conţinutul editorial: cum gestionează moderatorii invitaţii cu plată din studio? Se cronometrează şi facturează timpul consumat separat de fiecare invitat, se „vinde” mai multora întreaga durată a emisiunii? Cât de jurnalistice mai sunt întrebările gazdei, dacă invitatul a plătit ca să apară? S-a spus că legea e în regulă, fiindcă oficializează practica unor moderatori de a emite facturi pentru „consultanţă politică” oamenilor pe care îi invită la talk-show-uri, despre care a vorbit de pildă Adriana Săftoiu. Constituie asta o scuză pentru amestecarea conţinutului jurnalistic cu cel publicitar? Câinele de pază al democraţiei e hrănit, în orice caz, chiar de lupi.
La uninominal, singura televiziune care a afirmat clar că nu va percepe taxe pentru promovarea electorală a fost Pro TV. Restul posturilor au scăldat-o în diferite moduri. Hot- News.ro, site independent de ştiri, a realizat un material în care a încercat să achiziţioneze diferite emisiuni şi moderatori, cu succes, conform autorilor, la: Realitatea TV, B1, Antena 2 şi Antena 3. Ziarele ce fac parte din grupuri media care au şi televiziuni tac în schimb pe această temă. Între timp, în campanie sau nu, aceleaşi posturi TV invită aceiaşi politicieni în aceleaşi studiouri. Politicienii spun aceleaşi lucruri, fără ca moderatorii să-i întrerupă la veşnicul „Înainte de a vă răspunde, vreau să încep prin a preciza că...”. Apariţiile pe bani în campanie, dar nu numai ele, par a sugera o complicitate între clasa politică şi televiziuni. Ultimele câştigă bani. Dar de ce îi dau primii? Sumele vehiculate, între câteva mii şi 20.000 de euro pe apariţie, la uninominal, constituie un filtru descurajant pentru nou-veniţii în politică. Cine dispune de ele? Candidaţii care au interesul de a rămâne parlamentari, pentru a face alţi bani. Sau foarte-bogaţii care doresc să se lanseze în politică. Teoretic, nou-veniţii meritorii, persoanele care ar trebui să corespundă nevoii de „primenire a clasei politice”, ar trebui să aibă loc în spaţiile neplătite de emisie. Însă, conform legii, acestea dispar.
Complicitatea nu se referă doar la o parte a spectrului politic. Legea pentru europarlamentare a fost promulgată de guvernul Boc, în chip de ordonanţă de urgenţă. Iar preşedintele Băsescu a avut, anul trecut, ocazia de a respinge prevederea în actul referitor la uninominal. Cum să mai crezi în Moş Crăciun?