În istoria sa de aproape 70 de ani, celebrul cartier Primăverii a trecut, pe rând, de la statutul de cartier muncitoresc, la cel de paradis rezidențial al nomenclaturii comuniste, pentru ca, după 1990, să devină zona zero a celor mai bogați dintre români
În acest perimetru au locuit sau mai locuiesc ultimii șase conducători ai României, de la Gheorghiu- Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, până la Băsescu și Iohannis. Cea mai selectă zonă rezidențială a Bucureștilor numără, cu aproximație, 400 de imobile.
Directorul de la Liceul nr. 24 era rudă cu „academiciana” Elena
În anul 1963, pe fosta stradă Grădina Bordei, actuala Jean Monnet, din cartierul Primăverii, s-a înălțat o clădire modernă, destinată unei unități de învățământ. O școală dotată ca la carte, cu toate utilitățile, hai, să le zicem, occidentale, de la Sală de Sport, laboratoare de tot felul, până la o spațioasă Sală de festivități. Dar și o mulțime de terenuri de sport în aer liber. Că doar școala avea, în principal, o destinație specială, pentru învățăceii demnitarilor vremii, locuitorii zonei. Iar aceștia nu precupețeau nici un efort când venea vorba despre familiile lor. A fost și cazul mezinului cuplului Elena- Nicolae Ceaușescu, Nicu. Cel care trebuia pregătit să preia ștafeta de la tatăl său a urmat ultimele șapte clase la celebrul Liceu nr. 24, actualul „Jean Monnet”.
FOTO: Nicu Ceaușescu, la tinerețe, cu binecunoscuții lui perciuni
Și cum nimic nu era lăsat la voia întâmplării, din 1963 și până a ieșit la pensie, în 1978, directorul unității de învățământ din „paradisul roșu” a fost Dumitru Bărbu lescu, profesor de limba română, rudă cu Elena Ceaușescu.
„Ne duceam după eugenii pentru Nicu!”
„L-am cunoscut pe Nicu în liceu, eu fiind mai mică decât el. Dar, știți cum este, cei mici se uită fascinați la elevii mai mari, unii devenindule modele. Chit că, de multe ori, te lipești de ce este mai rău! Cum în ,65 murise Dej și venise Ceaușescu la putere, normal că Nicu se afla mai tot timpul în centrul atenției noastre. Ba chiar ne băgam în seamă, oferindu-ne să-i facem fel de fel de mici servicii. Ne duceam să-i cumpărăm eugenii, spre exemplu”, ne povestește Cristina Sima. Amintirile se înlănțuie, interlocutoarea noastră fiind vădit emoționată de aceste evocări.
FOTO: Casa în care locuiește și astăzi Ionuț Grigorescu, la ultimul etaj FOTO: MARIUS VLAD
Uniforma „Prințișorului”: costum pe comandă
„Provin dintr-o familie de intelectuali, care nu au avut nicio treabă cu comuniștii, ba din contră. Am ajuns la acea școală prin repartiție. Adică părinții mei nu au făcut vreo intervenție, desi fiind o școală experimentală, cu gimnaziu și liceu la un loc, i se dusese buhul! Se știa că este bine dotată, cu profesori foarte bine pregătiți. Cu toate că aveau de-a face cu o adevărată protipendadă, dascălii erau severi, din toate punctele de vedere. În acea vreme purtam, normal, uniformă, regulile fiind foarte stricte vizavi de ținută, gen bentiță, codițe sau matricolă, așa că m-a frapat faptul că Nicu avea niște pantaloni la modă, strînși pe picior și evazați. Era clar că uniforma lui era, de fapt, un costum de comandă. Era înalt și slab, se purta cu niște perciuni cam lungi pentru regulile de atunci. De fapt, perciunii cu pricina i-au și adus mai multe neplăceri. Mi s-a întâmplat de câteva ori să-l văd pe directorul Bărbulescu, Gușe, cum îl poreclisem noi, alergându-l pe scările școlii și trăgându-i o perciuniadă în toată regula”, a continuat Cristina, care a remarcat că nu era întâmplătoare vigilența directorului, Nicu fiind mai tot timpul în vizorul lui Bărbulescu ca nu cumva să calce strâmb. Mai mult ca sigur, această decizie aparținea Elenei Ceaușescu, cunoscută pentru intromisiunea în viața copiilor ei, mai ales când era vorba despre Nicu.
Cum se trăgea cu ochiul în curtea Ceaușeștilor
Un alt episod hazliu, istorisit de Cristina, s-a petrecut câțiva ani mai târziu. „Colegul meu de clasă, Ionuț Grigorescu, băiatul lui Ioan Grigorescu, realizatorul celebrului serial TV «Spectacolul lumii», stătea într-o clădire veche, impunătoare, pe Bulevardul Primăverii, în apropierea Palatului lui Ceaușescu. Erau vremuri destul de grele, traficul fusese interzis în zonă, chiar și plimbările pe jos la anumite ore sau în grupuri mai mari erau privite cu suspiciune. Eram deja o gașcă, să-i zicem, de adolescenți veseli, zvăpăiați, cum e și firesc la acea vârstă. De mai multe ori mergeam la Ionuț acasă, ascultam muzică, ne uitam la filme… De-ale noastre! Cum Ionuț locuia la etaj, geamul dădea exact în curtea Ceaușeștilor. Într-o după amiază, nu știu ce făcuse Nicu, dar Elena îl fugărea de mama focului cu o mătură, să-l altoiască. Pe fază, Ionuț chiar s-a gândit să apeleze la aparatul de filmat al tatălui, dar până la urmă ne-am potolit cu toții. Era prea periculos să deții astfel de probe! Puteam și noi să primim, ulterior, o ciufuleală în toată regula de la ai noștri”.
Liceul Jean Monnet a devenit „cazemată”
Astăzi, Liceul Jean Monet a devenit un fel de cazemată. Este tot bine utilat, renovat, bine întreținut. Curățenie lucie! Accesul este însă foarte strict... Aproape ca la pușcărie! Doar o poartă de intrare, cea care, pe vremuri, era destinată exclusiv profesorilor. „Trebuie să luați aprobare de la doamna directoare ca să puteți poza!”, ne-a întâmpinat unul dintre cei care asigură paza. Între timp, vreo câțiva elevi din ultimele clase gimnaziale sau din primele de liceu, încercau să se fofileze. Să iasă pe poartă, pentru că despre sărit gardul nu poate fi vorba. Este înalt și „etanș”. Păzitorul i-a surprins însă în flagrant și le-a șuierat, „Marș în clasă!”, cu toate că respectivii au încercat să-i amețească vigilența cu o explicație. Portarul a continuat: „Nu știm ce să ne mai facem, la ăștia nu le mai place deloc cartea, iar părinții sunt înnebuniți. Ne roagă să nu cumva să-i lăsăm să chiulească, să piardă vremea pe străzi”. Între timp, a sunat, iar curtea a rămas pustie, noi am putut fotografia. Mai rămăsese doar un băiat care, sigur, nu avea ore și se antrena sub un coș de baschet…
FOTO: Intrarea în Liceul Jean Monnet, fostul Liceu nr 24 FOTO: MARIUS VLAD
Arhitectul Doicescu, părintele zonei „Primăverii”
În secolul al XIX-lea, actualul cartier al Primăverii era situat în afara Capitalei, zona fiind preferată de bucureșteni pentru picnic! O parte a Grădinii Bordei a fost transformată, mai apoi, în Parcul Jianu, iar Uzina de Gaze și Electricitate a parcelat teritoriul în loturi, atribuite ulterior angajaților pentru construcția de locuințe. Casele nu erau înălțate la voia întâmplării, îndeplineau anumite criterii de urbanism: erau în stil modernist și nu aveau mai mult de parter și un etaj. Părintele zonei este considerat arhitectul Octav Doicescu, renumit în epocă.
Primul contact al comuniștilor cu ceea ce avea să devină mai târziu „paradisul roșu” a fost în timpul războiului. Ilegaliștii au închiriat mai multe case, pe care le-au folosit ca locuințe conspirative. Actualul Bulevard Primăverii a purtat, după război, numele de „Andrei Jdanov”, în spiritul vremurilor cu influențe bolșevice și în onoarea Uniunii Sovietice.
De la Gheorghiu Dej, la Nicolae Ceaușescu
Cartierul și-a căpătat notorietatea în anii ,50, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis mutarea demnitarilor comuniști în această zonă, pentru a ține sub observație cât mai eficient birocrația de partid, guvernamentală și a Securității. Locatarii se bucurau de nenumărate privilegii, de la rații consistente de alimente, policlinici, spital - la școli, croitorii, magazine, pază etc.
FOTO: Palatul Primăverii, casa în care a locuit familia Ceaușescu FOTO: MARIUS VLAD
Nicolae Ceaușescu a locuit în cartier timp de 24 de ani. Mai întâi, pe strada Herăstrău la nr.27, pentru ca, în 1963, odată cu ascendența politică, a ordonat să i se construiască o nouă locuință, pe Bulevardul Primăverii nr. 50. Imobilul a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu după indicațiile soților Ceaușescu. Palatul Primăverii a întrecut în lux și opulență toate celelalte vile ale nomenclaturiștilor. Paranoia lui Ceaușescu și dorința acestuia de a se izola au făcut ca, la jumătatea anilor ,80, cartierul Primăverii să devină o zonă interzisă traficului. După 1990, foștii nomenclaturiști au fost scoși cu forța din vilele de lux, în locul lor mutându-se noii demnitari, dar și potentați ai tranziției.