Am avut șansa să particip la Conferința Aerospațială de la Herzliya, luna trecută, în apropiere de Tel Aviv. O bună șansă pentru a cunoaște îndeaproape și direct o latură puțin cunoscută și mediatizată, cel puțin aici în România, dar care a devenit în timp un pilon de bază al securității naționale a statului evreu – programul aerospațial israelian.
La începutul anilor ’80, după semnarea acordului de pace cu Israel, în 1979, Israelul și-a dat seama că are nevoie de o nouă pârghie geostrategică pentru a-și menține superioritatea militară într-o regiune instabilă. Decizia de a pune bazele industriei aerospațiale a avut astfel drept punct de pornire nevoia continuă de securitate a statului evreu. „Poziția noastră geopolitică ne-a obligat mereu să avem o apărare puternică”, așa cum a explicat jurnaliștilor străini Asaf Agmon, general în rezervă și director general al Institutului Fischer pentru Studii Strategice Aerospațiale.
Trei decenii mai târziu, industria a generat produse și programe solide și competitive, dezvoltând între timp și o însemnată latură de utilitate civilă. Israelul dispune de capacități complete – design, producție și lansare a sateliților. Din 1988 – când a fost lansat primul satelit - până în prezent, Israelul a lansat în spațiu 14 sateliți, fapt ce îi conferă o poziție de net avantaj în tumultoasa regiune, mai ales în actualul context al transformărilor politice din lumea arabă.
„Niciunea din operațiunile noastre nu se desfășoară fără contribuția sectorului aerospațial” a declarat Amir Eshel, comandantul aviației militare israeliene. Din spațiu, armata israeliană veghează la depozitele grupării șiite Hezbollah care ar dispune în prezent de circa 100.000 de rachete ascunse în buncăre săpate sub case civile. Tot de sus, Israelul stă cu ochii pe orice mișcare de armament greu pe frontul sirian. „Capacitatea noastră de a lovi ținte la scară largă și cu mare precizie este de 15 ori mai mare decât în 2006 (când a avut loc al doilea război din Liban)” a subliniat Eshel într-un discurs rostit la conferința aerospațială de la Herzliya.
Date fiind condițiile dificile în care s-a dezvoltat, rezultatele programului aerospațial israelian sunt remarcabile. Cu capacități de lansare limitate, Israelul produce cei mai ușori sateliți din lume, în parte din cauza incapacității (din motive de securitate) de a lansa rachete purtătoare spre est (care ar traversa astfel spațiul aerian al țărilor arabe), așa cum fac restul țărilor prezente în spațiu, ci spre vest, contra mișcării de revoluție a Pământului. Prin raportul cost-performanță și greutate-performanță, sateliții israelieni sunt considerați vârful ierarhiei.
O altă explicație a saltului aerospațial făcut de micul stat din Orientul Mijlociu o dau tot specialiștii israelieni. „Israelul nu are resurse naturale. Prin urmare, esența economiei, dezvoltării sociale și, mai ales, a nevoilor sale de securitate rezidă în singura sa resursă – cea umană, cu înaltă calificare în domeniul științei și tehnologiei. Nicio mirare că ne-am alăturat clubului aerospațial prin faptul că am trecut la acțiune” a declarat Yuval Neeman, fondatorul Agenției Spațiale Israeliene.
Și tocmai acestor resurse umane prețioase este dedicat și următorul proiect pe care Israelul îl pune acum la punct, unul care a strâns în jurul lui de la președintele Shimon Peres până la simplul elev de școală primară. Cum nanosateliții deveniseră de mult o realitate, statul evreu vrea să fie acum a parta țară care trimite o rachetă pe lună, după SUA, Rusia și China.
Răspunzând unei provocări lansate de Google care pune la bătaie 20 de milioane de dolari pentru orice organizație spațială non-statală, SpaceIL, numele sub care și-au unit forțele trei prieteni, vrea să trimită pe Lună o navă spațială de doar 120 de kilograme. Nu doar aselenizarea e de ajuns pentru a câștiga, ci și parcurgerea a 500 de metri pe suprafața lunii, ceea ce complică lucrurile. În cursă sunt zeci de alte organizații din toate colțurile lumii.
„Vrem să punem steagul israelian pe lună și să îi inspirăm astfel pe cei tineri” susțin cei trei temerari. Națiunea ”start-up” își duce misiunea mai departe. Abnegația sa poate fi un exemplu de urmat pentru țările care au și resurse naturale și umane.